„Ferice de cei ce-şi pun tăria [ebr. azaz înseamnă a fi puternic, forţa morală] în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.
Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.
Ei merg din putere [ebr. chayil, rădăcina cuvântului este chuwl înseamnă urs, se poate traduce cu încredere] în putere [ebr. chayil] şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion”. (Psalmul 84 : 5 – 7) Continue reading „Despre creşterea spirituală sau Din urs în … URS ! I Psalmul 84.5-7”
Posts by Florin
Trei feluri de trăire a vieţii ! (Faptele Apostolilor 1.12-26)
Toţi avem aceeaşi viaţă dar o trăim în moduri diferite !
„Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei.
Erau : Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov. Continue reading „Trei feluri de trăire a vieţii ! (Faptele Apostolilor 1.12-26)”
Educarea copilului (III), Binecuvântarea (Geneza 49.28)
„Aceştia sunt toţi cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită”. (Geneza 49 : 28)
Trei gânduri din acest verset : Continue reading „Educarea copilului (III), Binecuvântarea (Geneza 49.28)”
Educarea copilului (II), Tipuri de personalitate [Geneza 49.9-27, Proverbe 22.6]
În Geneza 49 : 9 – 27 sunt descrise cinci tipuri de personalitate, (din punct de vedere psihologic, temperamentul este o parte din personalitatea copilului şi se referă la energia pe care o are copilul respectiv).
Este foarte important să cunoaştem ce fire are copilul pentru a şti cum să ne purtăm cu el, fiindcă este limpede că nu te poţi apropia de un leu ca de o cerboaică ! Continue reading „Educarea copilului (II), Tipuri de personalitate [Geneza 49.9-27, Proverbe 22.6]”
Educarea copilului (I), Cinci tipuri de copii ! (Geneza 49:28)
„Aceştia sunt toţi cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită”. (Geneza 49 : 28)
Vom vedea în următoarele meditaţii câteva adevăruri despre :
1. educarea copilului, despre formarea ca om ;
2. tipuri de temperamente, (pornind de la cei cinci copii pe care Iacov îi aseamănă cu … animalele) şi
Continue reading „Educarea copilului (I), Cinci tipuri de copii ! (Geneza 49:28)”
Psalmul 55 : 6, Odihna !
„Eu zic : „O, dacă
1. aş avea aripile porumbelului,
2. aş zbura şi
3. aş găsi undeva odihnă !” (Psalmul 55 : 6)
I. „O, dacă aş avea aripile porumbelului …”.
Este clar că omul nu poate avea aripi şi chiar dacă ar avea aripi de porumbel, ar fi prea mici pentru el, pentru a le putea folosi. Ce vrea să spună psalmistul ? Continue reading „Psalmul 55 : 6, Odihna !”
1 Samuel 30.1-9, Ce să fac când am ajuns într-o situaţie fără ieşire?
„Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Ţiclag, amaleciţii năvăliseră în partea de miazăzi şi în Ţiclag. Ei nimiciseră şi arseseră Ţiclagul, după ce luaseră prinşi pe femei şi pe toţi cei ce se aflau acolo, mici şi mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul şi plecaseră.
David şi oamenii lui au ajuns în cetate, şi iată că era arsă ; şi nevestele, fiii şi fiicele lor, fuseseră luaţi prinşi.
Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul şi au plâns până n-au mai putut plânge. Continue reading „1 Samuel 30.1-9, Ce să fac când am ajuns într-o situaţie fără ieşire?”
Nu te grăbi să condamni pe altul ! (Iov 19.23-29)
„Oh ! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte ; aş vrea să fie săpate cu un priboi [dorn] de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie …
Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Continue reading „Nu te grăbi să condamni pe altul ! (Iov 19.23-29)”
Plin. Dar cu ce ? Păcate, stări sufleteşti sau Roada Duhului Sfânt ?
Cuvântul plin este definit astfel :
„Care este umplut cu ceva, în care se află ceva pînă la limită”. (DLRLC (1955-1957) O definiţie interesantă a cuvântului plin este : „Care conține atât cât poate cuprinde”. (Nodex 2002). Oamenii pot fi plini de :
I. Păcate : Continue reading „Plin. Dar cu ce ? Păcate, stări sufleteşti sau Roada Duhului Sfânt ?”
Învierea Domnului Isus I Ioan 20.24-31 I Duminica Tomii

Invierea Domnului Isus I Duminica Tomii
I. Importanţa slujbelor Bisericii / a părtăşiei cu ceilalţi creştini
II. Importanţa respectării duminicii, ca zi de odihnă
1. Primii creştini au sărbătorit duminica, nu sabatul
2. Sabatul în Noul Testament
3. Ce s-a hotărât la conciliul de la Ierusalim ?
III. Importanţa credinţei în Domnul Isus şi în Învierea Lui Continue reading „Învierea Domnului Isus I Ioan 20.24-31 I Duminica Tomii”
