În limba română bunătatea este : „1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine ; p. ext. îndurare, milă, blândețe ; bunețe. 2. Bunăvoință, amabilitate”. (Dex)
Îndurarea este :
„Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei ; putere de a răbda ; răbdare ; milă, compătimire, bunătate”. (Dex) Cumva se poate spune că bunăvoinţa este atitudinea interioară, iar îndurarea se manifestă prin comportamentul exterior ! Continue reading „Bunătatea [gr. chrēstotēs] (II)”
7. Solomon : „Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har”. (Proverbe 3 : 34 şi 19 : 29 „Pedepsele sunt pregătite pentru batjocoritori, şi loviturile pentru spinările nebunilor”.
Solomon este mai tranşant în exprimare, la el sinonimul pentru batjocoritor este nebun !
8. Elisei : „De acolo s-a suit la Betel. Şi pe când mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau : „Suie-te, pleşuvule ! Suie-te, pleşuvule !” (II Împăraţi 2 : 23) Continue reading „2 Petru 2:10-13, Batjocoritorii (II)”
Nu-ţi bate joc de ce nu cunoşti şi de cel pe care nu-l cunoşti !
„Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor.
Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor”. (II Petru 2 : 10 – 13). Continue reading „2 Petru 2.10-13 I Batjocoritorii (I)”
Studiu de caz : Apostolul Petru. El spunea că : „Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu.
Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu : pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor ! Amin”. (I Petru 4 : 11) Continue reading „Apostolul Petru înainte şi după botezul în Duhul Sfânt [1 Petru 4.11]”
Pilda seminţei. Evanghelistul Marcu notează cuvintele Domnului Isus :
„El a mai zis : „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.
Pământul rodeşte singur : întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic ; şi când este copt rodul, pune îndată secera în el, pentru că a venit secerişul”. (Evanghelia după Marcu 4 : 26 – 29) Continue reading „Pilda seminţei I. Cuvântul rostit fără (a avea) autoritate? [Marcu 4.26-29]”
În Osiseea lui Homer găsim preamărirea fidelităţii conjugale documentată în mod elocvent.
Penelope rămase acasă de bărbatul său care a plecat în răsboiul troian. Trec douăzeci de ani şi bărbatul nu se mai întoarce.
În timpul acesta 108 peţitori asediază pe credincioasa femeie. Văzând ea stăruinţele lor, le ceru răgaz să-şi termine o haină făcută de mâna ei. Continue reading „29. Fidelitatea conjugală, Maleahi 2:16”
„Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis : „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”. (Evrei 13 : 5)
Un nobil nu-şi putea însura feciorul, pentrucă acesta se temea că nu va avea cu ce să-şi susţină soţia. Într’o zi un servitor al nobilului, veni la stăpânul său şi-l anunţă că voeşte să se căsătorească.
Nobilul află că servitorul are numai cinci mii de lei, iar mireasa două mii de lei şi zise : „Bine, cum îndrăzneşti a te căsători, când eu cunosc un tânăr cu o avere de o mie de ori mai mare şi se teme că nu-i va ajunge la căsătorie ?”
Servitorul zise : „Se vede că acel tânăr n’a fost încă la biserică şi n’a auzit niciodată cuvintele : „Că Isus nu părăseşte pe ai săi”. Fiul nobilului era de faţă la această convorbire şi s’a ruşinat adânc. Tatăl său îi zise : Continue reading „28. Căsătoria (III), Evrei 13:5”
Ioan Damashin, (a trăit între 676 şi 4 decembrie 749), istorisește următoarele :
Un tată bogat a căutat o soţie foarte bogată şi frumoasă pentru fiul său. Fiul nu era de aceeaşi părere, căci el nu găsea că tănăra aleasă de tatăl său ar întruni calităţile unei bune soţii.
Deci el a fugit dela casa tatălui său spre a nu încheia căsătoria. Ajungând într’o colibă, la aparenţă săracă, îi plăcu mult de fata omului cu coliba, căci lucra şi se ruga neîncetat. Cerându-o în căsătorie, istorisi întâmplarea cu tatăl său și declară că mai bucuros se căsătorește cu fata săracă din colibă decât cu cea bogată aleasă de tatăl său. Continue reading „27. Căsătoria (II), Domnul va purta de grijă, Geneza 22:14”
