Dreptul la milă sau Se caută mijlocitori în rugăciune ! [Iov 32.23-24, Iov 6.14]

Se caută mijlocitori în rugăciune !

În cartea Iov (cap. 33 : 23 – 24) scrie : „Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului : „Izbăveşte-l, ca să nu se coboare în groapă ; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el !

De ce spune : dacă ? În cazul lui Iov se găseau trei care să-l critice, soţia care-l îndemna la rău şi de-abia unul (Elihu) care-i spunea Cuvântul Lui Dumnezeu ! Din cinci, unul ! Continue reading „Dreptul la milă sau Se caută mijlocitori în rugăciune ! [Iov 32.23-24, Iov 6.14]”

3. Maria sau Importanţa practicării disciplinelor spirituale [Luca 10.38-42]

Maria sau Importanţa practicării disciplinelor spirituale [Luca 10.38-42]

Maria nu avea aceste probleme. De ce ? Ea stătea în prezenţa Domnului Isus, a Cuvântului Lui Dumnezeu, iar Isus avea Duhul Lui Dumnezeu, Puterea Lui Dumnezeu care aducea liniştea interioară şi pacea sufletească.

Schimbarea în bine porneşte de la decizia de-a-mi face ordine în priorităţi. Pe locul întâi trece refacerea vieţii spirituale. Cum se face ? Petrec timp cu Domnul Isus, citesc Biblia, Îi fac rugăciuni, fac milostenie şi postesc. Continue reading „3. Maria sau Importanţa practicării disciplinelor spirituale [Luca 10.38-42]”

Foaia Creştinului Nr. 188 / 8 Octombrie 2017

Foaia Creştinului, Nr. 188, D. 8 Octombrie 2017

Foaia Creştinului Nr. 180 / 13 August 2017

Foaia Creştinului, Nr. 180, D. 13 August 2017

Trei feluri de trăire a vieţii ! (Faptele Apostolilor 1.12-26)

Faptele Apostolilor 1.12-26, Aceeaşi viaţăToţi avem aceeaşi viaţă dar o trăim în moduri diferite !

Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei.

Erau : Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov. Continue reading „Trei feluri de trăire a vieţii ! (Faptele Apostolilor 1.12-26)”

Necesitatea rugăciunii

Scumpi fraţi şi surori în Domnul Isus,
Harul, Pacea şi Binecuvântarea Domnului Isus să fie peste voi toţi.
Mă rog ca ceea ce voi scrie, să vă cerceteze şi să faceţi aşa cum Duhul Domnului vă îndeamnă. Domnul mi-a vorbit încă din august 2011, despre faptul că am intrat într-un sezon al rugăciunii neîncetate şi fierbinţi.
Întotdeauna au fost rugăciuni, apeluri la rugăciuni şi întâlniri de rugăciuni. Slavă Domnului pentru aceasta! Dar acum Domnul a ACCENTUAT că este o necesitate acută şi că trebuie să luăm cu toată seriozitatea această chemare. Continue reading „Necesitatea rugăciunii”

Rugăciune pentru botezul în Duhul Sfânt

E timpul sa fim umpluti cu putere de sus!
Biserica Cezareea a inceput de cateva zile rugaciune in fiecare seara cu un motiv bine definit: acela de a fi umpluti de Duhul Sfant sau botezati in Duhul Sfant.
Intalnirile pentru aceste rugaciuni au loc zilnic in cladirea Bisericii, incepand cu ora 18.
Îi asteptam pe toti cei ce tanjesc dupa fagaduinta lui Isus.