253 I 2023. 1. UTILITATEA SPIRITUALĂ C.1 SFATUL OMULUI PRICEPUT ESTE INDISPENSABIL [Proverbele 20.5 I 2 Samuel 16.23 I 2 Samuel 15.31]

253 I 2023. 1. UTILITATEA SPIRITUALĂ C.1 SFATUL OMULUI PRICEPUT ESTE INDISPENSABIL

I Podcast I Pasaje Biblice : Proverbele 20 : 5 I II Samuel 16 : 23 I II Samuel 15 : 31 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 10 Septembrie 2023 I

În studiile anterioare am observat că ebraicul dalah (care înseamnă „a lăsa jos o găleată” și se referă la momentul în care un om coboară găleata în fântână pentru a scoate apă) este folosit de cinci ori în Vechiul Testament și anume în Exodul 2 : 16, în Exodul 2 : 19 (de două ori), în Psalmul 30 : 1 și în Proverbe 20 : 5.


Din aceste cinci versete în care este folosit cuvântul dalah („a lăsa găleata în fântână pentru a scoate apă) reamintim că putem observa trei adevăruri :

A. Fără găleată și uneori fără cineva care să te ajute nu poți avea acces la apă.
B. Dumnezeu ne scoate din situațiile din care noi nu ne putem salva singuri.
C. Omul priceput este indispensabil deoarece știe să scoată și să ofere exact informația de care ai nevoie (sfatul pe care ți-l dorești).


În următoarele trei studii, cu ajutorul Lui Dumnezeu vom nota acest al treilea aspect :

C. În viață, omul priceput este indispensabil deoarece știe să scoată și să ofere exact sfatul (sau informația) de care ai nevoie

Acest adevăr reiese din al cincilea verset (în care este scris ebr. dalah) și anume Proverbele 20 : 5 unde este notat faptul că :

Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele”.

Acest verset poate fi tradus literal astfel :

Sfatul din inima omului [este] apă adâncă. Și un om priceput îl extrage”. (Literal Standard Version)


La fel cum apa există într-o fântână dar este inaccesibilă din cauza adâncimii fântânii (dar ție îți este sete iar pentru aceasta ai nevoie de o găleată cu care să scoți apa atât de necesară), tot la fel există situații din viață în care ai nevoie de un sfat, iar cel care ți-l oferă este asemenea găleții de la o fântână, este indispensabil pentru tine în rezolvarea problemei pe care o ai.


Și probabil că fiecare dintre noi știm ce valoare a avut sfatul ispirat de Dumnezeu, pe care l-am primit de la Stăpânul nostru printr-un om al Lui !


În limba română, cuvântul sfat este definit astfel :

Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată ; povață, îndemn, îndrumare”. (DEX, 2009)


Astăzi cu ajutorul Lui Dumnezeu, doar vom aminti însemnătatea sfatului deoarece acesta este un subiect foarte vast. În ebraică, cuvântul sfat este folosit de optzeci și nouă de ori în Vechiul Testament …

Despre sfat se vorbește foarte mult în cartea II Samuel capitolele 15, 16 și 17 unde este descrisă situația în care se afla David când împotriva lui lupta Absalom de partea căruia trecuse Ahitofel (care era un om înțelept).

Despre el scrie că :

Sfatul dat pe vremea aceea de Ahitofel avea tot atâta putere ca şi când ar fi întrebat chiar pe Dumnezeu. Tot aşa era cu toate sfaturile lui Ahitofel, fie pentru David, fie pentru Absalom”. (II Samuel 16 : 23)


Dar în viață nu este destul să primesc un sfat bun, contează foarte mult să am discernământul de-a-i înțelege valoare și de-a-l aplica în viața mea, iar pentru aceasta contează sinceritatea inimii !


În împrejurarea de atunci, Ahitofel a dat două sfaturi. Pe primul, Absalom l-a ascultat în timp ce pe al doilea sfat nu l-a ascultat … deși era un sfat foarte bun.

De ce nu l-a ascultat ? Deoarece Dumnezeu a intervenit în ajutorul lui David, care s-a rugat Lui Dumnezeu. Iar urmarea este notată în II Samuel 17 : 14 unde scrie că :

Absalom şi toţi oamenii lui Israel au zis : „Sfatul lui Huşai, architul, este mai bun decât sfatul lui Ahitofel.” Dar Domnul hotărâse să nimicească bunul sfat al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea peste Absalom”.

În II Samuel 15 : 31 scrie ce s-a petrecut cu foarte puțin timp înainte :

Au venit şi au spus lui David : „Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.” Şi David a zis : „Doamne, nimiceşte sfaturile lui Ahitofel !

Și acest exemplu ne arată cât de importantă este o rugăciune făcută din toată inima !


Doamne Isuse, dă-mi harul de-a-mi păstra inima curată și de-a avea întotdeaune parte de sfătuitori buni pe care să-i și ascult ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :

31 I 2023. VINO AFARĂ ! ADICĂ ÎNFRUNTĂ VIAȚA REALĂ ȘI NU TE REFUGIA ÎN TRECUT [2 Samuel 19.1–8]

31 I 2023. VINO AFARĂ ! ADICĂ ÎNFRUNTĂ VIAȚA REALĂ ȘI NU TE REFUGIA ÎN TRECUT

I Podcast I Pasaj Biblic : II Samuel 19 : 1 – 8 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 31 Ianuarie 2023 I

Astăzi, cu ajutorul Lui Dumnezeu, vom observa o situație din viața lui David, pentru a constata care este unul dintre motivele majore de supărare, de mâhnire și cum se manifestă omul mâhnit. Continue reading „31 I 2023. VINO AFARĂ ! ADICĂ ÎNFRUNTĂ VIAȚA REALĂ ȘI NU TE REFUGIA ÎN TRECUT [2 Samuel 19.1–8]”

Rezilienţa sau Rezistenţa la şocurile vieţii (I) Luca 7.11-23, 2 Tesaloniceni 1.4

RezilienţaÎn ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult.

Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă ; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. Domnului, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis : „Nu plânge !” Continue reading „Rezilienţa sau Rezistenţa la şocurile vieţii (I) Luca 7.11-23, 2 Tesaloniceni 1.4”

Gânduri XXIV [Laban, prostia, Moise, Absalom, renunţarea, odihna, smerenia]