Articole

„ … să nu se ducă la teatru”, sau Scoaterea unui verset din context, (Faptele Apostolilor 19.23-37, Judecători 6.28-31)

Dacă s-ar tipări Biblia modificată, sau Biblia reală, din minţile unor credincioşi, ne-am minuna ! Şi aceasta este valabil pentru fiecare dintre noi !

Faţă de Biblia scrisă, cea din Bibliotecă, care este Sfânta Scriptură sau Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia interioară are ştersături, adăugiri, modificări şi este foarte mică. Continue reading „„ … să nu se ducă la teatru”, sau Scoaterea unui verset din context, (Faptele Apostolilor 19.23-37, Judecători 6.28-31)”

Tânăr pentru Cer

La întrebarea : Tânăr pentru ce ? Răspunsul îl avem Sâmbătă, 27 Octombrie 2012, când la Cinematograful Dacia, de la orele 17,00 se reiau întâlnirile de la Tânăr pentru Cer. DUMNEZEU SĂ DEA BINECUVÂNTAREA LUI !

Armata fără arme ! [Saul, 1 Samuel 13.19, Efeseni 6.10-18, războiul spiritual]

În viaţă putem face greşeala de-a depinde de alţii. La începutul domniei lui Saul, oamenii aveau unelte pentru lucrul pământului şi pentru animale, dar nu avea cine să le ascută, iar, la o vreme fierul se tocea şi în I Samuel 13 : 19, 22 scrie că :

În toată ţara lui Israel nu se găsea niciun fierar ; căci filistenii ziseseră : „Să împiedicăm pe evrei să-şi facă săbii sau suliţe”.

Iar concluzia este următoarea :

 

Continue reading „Armata fără arme ! [Saul, 1 Samuel 13.19, Efeseni 6.10-18, războiul spiritual]”

Conferinţa Judeţeană a surorilor din Caraş-Severin, 2012

Mâine, Sâmbătă13.10.2012, orele 9 : 30, la Biserica Penticostală Cezareea, din Reşita, Strada Castanilor, Nr. 119, va avea loc Conferinţa Judeţeană a Surorilor din Caraş-Severin :

FEMEIA CONTEMPORANĂ SE ROAGĂ

Invitați :

Consiler spiritual Livia Silaşi, împreună cu Echipa din Timişoara.

Conferinţa se va transmite Live.

DOMNUL SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE !

Chivotul mărturiei sau Noaptea folosită altfel !

Chivotul Mărturiei era în special pentru Marele Preot, dar din chivot, în timp s-au pierdut : vasul cu mană şi toiagul lui Aaron, astfel că în I Împăraţi 8 : 9, cronicarul constată : „În chivot nu erau decât cele două table de piatră, pe care le-a pus Moise în el la Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din ţara Egiptului”. Nu mai era nici vasul cu mană, nici toiagul lui Aaron. În timp s-au pierdut două treimi din valorile spirituale interioareCe poate să însemne acest lucru, pentru noi, cei din 2012 ? 

Continue reading „Chivotul mărturiei sau Noaptea folosită altfel !”

Gânduri VI … „Din ce-a fost construită pâinea ?”

  • Se pregăteşte calul pentru ziua luptei, dar ajutorul vine de la Domnul” (Septuaginta, Proverbele 21 : 33). Omul trebuie să-şi facă partea lui, cu încrederea în Domnul însă, fiindcă victoria EL o aduce. Contează însă dovedirea credinţei, a încrederii în Dumnezeu, prin faptul că pornesc la luptă, fără să-L văd, ştiind însă că : „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi” (Psalmi 46 : 1).  Continue reading „Gânduri VI … „Din ce-a fost construită pâinea ?””

O nouă pagină : Citirea Bibliei în trei ani

Proiectul intitulat Citirea Bibliei în trei ani, a ajuns la sfârşitul celui de-al doilea an. Programarea pentru lunile Octombrie – Decembrie 2012, poate fi vizualizată accesând http://www.cezareea.ro/citirea-bibliei-in-trei-ani-2/ sau de la pagina Citirea Bibliei în trei ani.

A fost afişată şi Programarea pentru anul 2013 !

DUMNEZEU să-i binecuvânteze pe toţi cei care fac acest efort, care este făcut pentru a cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu !

Programarea serviciilor pentru luna Octombrie 2012

A fost actualizată Programarea slujbelor Bisericii Cezareea Reşiţa, pentru luna aceasta. Poate fi vizualizată accesând următorul link : http://www.cezareea.ro/programare/Prin Harul lui Dumnezeu, vom avea şi oaspeţi, iar acest lucru va fi chiar de duminică 07 Octombrie 2012, la serviciul de dimineaţă, când va fi şi Cina Domnului. DOMNUL să reverse binecuvântarea LUI !

Prefăcut într-alt om [1 Samuel 10.6]

Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om” (I Samuel 10 : 6). Procesul transformării vieţii conţine câteva etape :

  • Problema, sau nevoia, Impunerea altcuiva, care de obicei ne strică planurile, pe care le aveam fabricate, pentru viitorul imediat următor : Măgăriţele s-au pierdut, iar tatăl îşi trimite fiul să le caute; plăcea sau nu, trebuia să asculte.

Şi nici noi nu avem de ales, atunci când Dumnezeu aduce pierderea în viaţa noastră … nici autoînvinovăţirea nu rezolvă problema, fiindcă, de măgăriţele respective, trebuie că se ocupa cineva. Există un TATĂ care nu-şi învinovăţeşte nici copilul, nici slujitorii, EL nu învinovăţeşte ci ne trimite să-i căutăm pe cei pierduţi ! Altfel spus, ne schimbă priorităţile, ne face să vedem că există şi aşa ceva pe pământ. Există cei pe care trebuie să-i cauţi şi să-i aduci acasă. În Luca 19 : 10 scrie că : „Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut”. Continue reading „Prefăcut într-alt om [1 Samuel 10.6]”

Alegerea dependenţei de DUMNEZEU [Ispitirea Domnului Isus. Luca 4.3-15]

Independenţa este sădită în om de la naştere. Dorinţa lui Adam şi-a Evei de-a nu mai depinde de Dumnezeu s-a îndeplinit. Să nu mai ai pe Cineva care să-ţi tot spună ce trebuie să faci, ce drepturi ai, ce obligaţii. Ce să mănânci …

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l ; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Şi Dumnezeu a zis : „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă : aceasta să fie hrana voastră” (Geneza 1 : 28 – 29). Continue reading „Alegerea dependenţei de DUMNEZEU [Ispitirea Domnului Isus. Luca 4.3-15]”