Viaţa veşnică, II [Ioan 5.41-44] Smerenia Domnului Isus versus slava oamenilor

II. Smerenia Domnului Isus (este total opusă căutării renumelui personal / a slavei oamenilor, Ioan 5.41-44)

Domnul Isus a spus : „Eu nu umblu după slava care vine de la oameni. Dar ştiu că n-aveţi în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi ; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi crede voi care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu ?” (Ioan 5 : 41 – 44)

  • Pentru slavă, în limba greacă este folosit cuvântul doxan (poate fi tradus şi cu „opinie”), care are întotdeauna o conotaţie pozitivă în N. T., având sensul de „onoare, renume”.
  • Renume : „Nume bun ; faimă, reputație, celebritate”. (DEX, 2009) La renume se poate ajunge prin smerenie sau prin îngâmfare.
  • Apostolul Petru a scris : „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. (I Petru 5 : 5)

Studiu de caz : Nabucodonosor … cel din biserica anului 2020 (a se vedea Daniel 3 : 1 – 7)


[Notă : în acest studiu nu ne referim la cei care cu o inimă curată contribuie la răspândirea Evangheliei, mediul virtual fiind folosit de ei doar ca o platformă prin intermediul căreia Vestea Bună poate ajunge la foarte mulţi oameni, scopul lor fiind glorificarea Lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor, edificarea credincioşilor care nu pot ajunge la o biserică etc.].


Din acest pasaj (Daniel 3 : 1 – 5), înţelegem că acel chip (statuia) a fost :

  1. făcut,
  2. aşezat / ridicat într-un loc larg unde să fie cât mai vizibil şi
  3. înălţat (iar în pasajul biblic accentul este pus pe înălţarea imaginii / lăudarea omului respectiv).

Aceste lucruri le-a făcut împăratul pentru glorificarea lui, dar smerirea i-a fost acordată de către Dumnezeu pentru binele lui (a se vedea Daniel 4 : 24 – 37).


Să observăm trei aspecte ale gorificării eului în mediul evanghelic :

  1. construirea statuii eului meu (termenul biblic este chipul). Domenii :
  • în viaţa personală : studii, acumulare de posesiuni etc.
  • în biserică : căutarea de funcţii, slujire publică etc.
  • în mediul virtual.

2. aşezarea statuii într-un loc cât mai vizibil (etalarea a ccea ce am realizat, a ceea ce sunt şi ce am). Pentru atingerea scopului propus este nevoie de-o vizibilitatea cât mai mare care se poate face prin intermediul :

  • unui site personal,
  • reţelelor de socializare,
  • unui canal personalizat pe YouTube. Dar cum în mediul creştin nu există mândrie, totul trebuie să fie făcut sub masca glorificării Lui Dumnezeu !

 3. căutarea de închinători (obţinerea aprecierii este de fapt scopul final al celor care caută renumele lor şi nu pe cel al Lui Dumnezeu) :

  • numărul de like-uri,
  • numărul de vizitatori,
  • numărul de vizualizări etc.

În funcţie de numărul celor care caută omul respectiv (în mediul virtual) este făcută şi evaluarea rezultatelor.

Are cumva vreo legătură cu mândria, cu cel rău care a vrut să ajungă mai sus decât i-a fost dat ? Sau vedem în acest mod de viaţă o căutare a smereniei ?


STUDII ASEMĂNĂTOARE :