[Din Exod 19.4 şi Deuteronom 32.11–13 avem un studiu foarte important pentru viaţa creştinului, pentru înţelegerea a ceea ce se numeşte trăirea prin credinţă]
„Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine”. (Exodul 19.4)
În textul Biblic sunt notate cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Moise, pe muntele Sinai. Poporul evreu se îndrepta spre Canaan, era ajuns la muntele Sinai, fiind în a treia lună de la ieşirea din Egipt.
Acest verset vorbeşte despre lecţiile pe care vulturul le dă puilor lui, pentru a-i învăţa să zboare.
Prin această metaforă Dumnezeu le vorbea lor (şi ne vorbeşte şi nouă) despre faptul că EL Se ocupă de noi iar prin încercările prin care ne trece, deprindem încrederea în Dumnezeu şi învăţăm dependenţa de EL.
Evreii erau conştientizaţi de faptul că erau dependenţi de Dumnezeu şi la bine şi la rău (aceasta este realitatea pe care trebuie să o conştientizăm) !
În acel interval de timp, poporul evreu a avut parte în special de :
- scoaterea din cuib (din zona de stabilitate / confort). Pentru noi este acea perioadă de timp în care avem parte de-o viaţă liniştită, binecuvântată, la fel ca puişorii din cuib, pe care părinţii îi servesc „pe tavă” şi trăiesc „ca în somn”, având parte de linişte, de prosperitate) şi dintr-odată se întâmplă ceva care ne schimbă viaţa total. A urmat :
- căderea în gol (testarea / încercarea credinţei). În viaţa de credinţă acestea sunt perioadele în care Dumnezeu pare a fi departe … undeva deasupra. Este acel timp din viaţă în care ştii prin credinţă că El este cu tine … numai că în realitatea pe care o experimentezi, Dumnezeu parcă te-a uitat într-o zonă plină de lipsuri, durere şi necazuri într-un întuneric al sufletului …
- punerea pe aripi (intervenţiile Divine / experimentarea supranaturalului). Este un sinonim al scoaterii din cuptorul încercării, după ce tocmai am experimentat Cine este Dumnezeu şi ce putere are !
Evreii au fost lăsaţi să cadă în gol, luaţi pe aripi, apoi Dumnezeu iarăşi le-a dat drumul, fiind purtaţi din nou pe aripi … ciclul s-a repetat, dar la momentul scrierii versetului din Exod 19 : 4, ei încă nu învăţaseră „să zboare”.
Introducere
Vulturul nu este un mijloc de transport în comun ! Îşi poartă pe aripi numai puii şi face acest lucru cu un scop precis !
Dar ce capacitate de transport are un vultur ? Câţi au fost transportaţi până la Muntele Sinai, (unde se afla poporul evreu, atunci când Dumnezeu îi spune aceste cuvinte lui Moise) ?
În Exod 12 : 37 găsim scris :
„Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii”.
S-a făcut o evidenţă a lor, pentru că poate numai aşa puteau fi învăţaţi că fiecare din ei are valoare înaintea Lui Dumnezeu !
Aceasta a fost imediat după plecare, dar după un an :
„Domnul a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, în Cortul întâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis :
„Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei din Israel care sunt în stare să poarte armele ; să le faceţi numărătoarea după cetele lor, tu şi Aaron …
Toţi aceia dintre copiii lui Israel, ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi aceia din Israel care erau în stare să poarte armele, toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci”. (Numeri 1 : 1 – 3, 45 – 46)
Putem aproxima numărul total al celor plecaţi din Egipt, undeva la peste două milioane de persoane (având în vedere copiii de până la douăzeci de ani precum şi persoanele de sex feminin).
Cât de mare trebuie să fie un vultur care transportă două milioane de persoane ? Simbolic aceasta arată faptul că Dumnezeu este Atotputernic !
„Ca vulturul care
- îşi scutură cuibul,
- zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile,
- îi ia Şi-i poartă pe penele lui :
Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său şi nu era niciun dumnezeu străin cu El. L-a suit pe înălţimile ţării, şi Israel a mâncat roadele câmpului, i-a dat să sugă miere din stâncă, untdelemnul care iese din stânca cea mai tare …”. (Deuteronomul 32 : 11 – 13)
Ce putem învăţa de aici ?
Pentru a ne aduce în prezenţa Lui, (la Muntele Sinai), Dumnezeu
ne trece în viaţă prin trei perioade, în care suntem :
- în cuib,
- în aer, (fără niciun punct de sprijin … în cădere liberă),
- în zbor (pe aripile Lui şi în timp, zburând cu aripile noastre) !
I. În cuib (zona de stabilitate)
„Ca vulturul care îşi scutură cuibul … ”. (Deuteronom 32 : 11)
Cuibul este un loc al protecţiei (vulturul îşi are cuibul în locuri înalte, inaccesibile) şi al purtării de grijă. Câtă vreme puii sunt mici, în cuib sunt îngrijiţi şi hrăniţi. Pentru evrei, Egiptul a fost cuibul în care s-au dezvoltat şi dintr-o familie au devenit un popor.
Iosif (aflat în Egipt) îi trimite tatălui lui (care trăia în Canaan) acest mesaj :
„Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce este al tău. Acolo te voi hrăni … ”. (Geneza 45 : 10 – 11)
Mai târziu găsim scris de ce a ales Iosif ca fraţii lui să locuiască în Gosen. Faraon spune :
„Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta ; aşază pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen ; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.” (Geneza 47 : 6)
„Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult”. (Geneza 47 : 27)
Dar anii au trecut, poporul a crescut şi s-a apropiat scoaterea din cuib :
„Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată vârsta aceea de oameni. Fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei.
Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif”. (Exod 1 : 6 – 8)
II. În aer (testarea credinţei)
„Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor … ”. (Deuteronom 32 : 11)
Principala caracteristică a celui aflat în aer este lipsa unui punct de sprijin.
Conform Dex, prin sprijin se înţelege :
Pentru poporul evreu, era venită vremea exodului, (a ieşirii, a scoaterii) din cuib iar plecarea a fost rapidă :
„În aceeaşi noapte faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis :
„Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel.
Duceţi-vă de slujiţi Domnului, cum aţi zis. Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis,
duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă.” Egiptenii
zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau : „Altfel, toţi vom pieri”. (Exod 12 : 31 – 33)
Dintr-odată pentru evreii care erau învăţaţi cu un anumit stil de viaţă, a intervenit o schimbare majoră. Nu mai trebuiau să meargă la lucru, nu mai erau robi etc., dar libertatea avea preţul ei, adică viaţa instabilă, fără un punct de spijin (care însemna o formă a trăirii prin credinţă) :
- nu mai venea salariul la dată fixă … (şi nici pensia),
- nu aveau de unde să cumpere mâncare,
- le lipsea până şi apa … de fapt acest scăpări în gol, (perioadele de cădere liberă) erau timpuri în care doar se părea că Dumnezeu nu mai este de partea lor, în realitate având parte de testele Divine, încercarea credinţei, în diferite situaţii de viaţă !
1. Setea
Din testul Divin au făcut parte momentele în care nici măcar apă de băut nu mai aveau, (călătorind printr-o zonă de deşert) … sau era amară (nu se putea bea) :
„Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustiul Şur ; şi, după trei zile de mers în pustiu, n-au găsit apă. Au ajuns la Mara ; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară.
De aceea locul acela a fost numit Mara. Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând : „Ce avem să bem ?” Moise a strigat către Domnul ; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă.
Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare”. (Exod 15 : 22 – 25)
Au fost testaţi cu apa (lăsaţi în aer, în timp ce Dumnezeu care era deasupra le observa reacţia, şi Moise a notat că de fapt a fost o încercare). Dar vulturul îşi prinde puii, aflaţi în căderea în gol şi-i pune pe aripile lui … şi astfel :
„Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă”. (Exod 15 : 27)
2. Foamea :
„Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustiul Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului. Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustiul acela împotriva lui Moise şi Aaron.
Copiii lui Israel le-au zis : „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam ? Căci ne-aţi adus în pustiul acesta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.”
Domnul a zis lui Moise : „Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea”. (Exod 16 : 1 – 4)
3. Tunete, flăcări …
„Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea în depărtare. Ei au zis lui Moise :
„Vorbeşte-ne tu însuţi şi te vom asculta : dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.”
Moise a zis poporului : „Nu vă înspăimântaţi ; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.”
Poporul stătea în depărtare ; iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu”. (Exod 20 : 18 – 21)
Alte situaţii de viaţă de care poporul evreu a mai avut parte :
- împrejurări / circumstanţe potrivnice (în faţă marea, în spate armata egipteană. Ieşirea din impas fiind prin credinţă ; intrarea în mare şi traversarea mării … pe uscat. A se vedea Exod 14 : 1 – 23) !
- războiul (situaţiile conflictuale de care nu tu eşti responsabil, dar contează foarte mult cum le gestionezi, a se vedea Exod 17 : 8 – 13) ;
- stresul statului la rând (ore în şir), pentru rezolvarea unei probleme mici (Exod 18 : 13 – 18)
Pot fi rezumate prin ceea ce scria apostolul Pavel :
„Căci, şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile : de afară, lupte, dinăuntru, temeri”. (II Corinteni 7 : 5)
III. În zbor (experimentarea intervenţiilor Divine, supranaturale )
„Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia Şi-i poartă pe penele lui …”. (Deuteronom 32 : 11)
Fiecare încercare (cădere în gol) a fost urmată de intervenţiile Lui Dumnezeu (prinderea şi punerea pe aripile Lui) :
1. Lipsa mâncării … mai întâi, apoi belşugul :
„Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le : „Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pâine ; şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tăbăra ; şi, dimineaţa, s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiului era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ.
Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul : „Ce este aceasta ?” Căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis : „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană. Iată ce a poruncit Domnul : „Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre ; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”
Israeliţii au făcut aşa ; şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin. În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană”. (Exod 16 : 12 – 18)
Ce trebuie notat este că hrana venea acolo unde erau ei … de purtarea de grijă au parte cei care stau în locul pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru ei (a se vedea Geneza 22 : 14) !
2. Lipsa de apă a fost urmată de apă proaspătă din belşug :
„Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustiul Sin, după călătoriile zilnice, pe care poruncise Domnul să le facă ; şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut.
Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis : „Dă-ne apă să bem !” Moise le-a răspuns : „Pentru ce căutaţi ceartă cu mine ? Pentru ce ispitiţi pe Domnul ?”
Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea : „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre ?”
Moise a strigat către Domnul şi a zis : „Ce să fac cu poporul acesta ? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.” Domnul a zis lui Moise : „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel ; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul, şi porneşte !
Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului ; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.
El a numit locul acela „Masa şi Meriba”, căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând : „Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este ?” (Exod 17 : 1 – 7)
Concluzii
Şi viaţa noastră este asemănătoare cu cea a poporului evreu. Suntem în drum spre Cer, (Ţara Promisă).
În această călătorie, Dumnezeu ne testează încrederea în El, prin diferite situaţii de viaţă (lipsuri, probleme etc.), în care EL pare a fi departe iar noi reacţionăm în funcţie de încrederea în El.
Şi aşa, încetul cu încetul deprindem zborul, încrederea în El ! Pentru cel aflat în cădere liberă, (nu contează în ce domeniu al vieţii), poate cea mai importantă lecţie este să nu se uite în jos, ci să privească în sus :
„Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia Şi-i poartă pe penele lui : Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său … ”. (Deuteronom 32 : 11 – 12)
Slavă Lui că El este cu noi în fiecare zi … oricât ar părea a fi de neagră încercarea, intervenţia Lui nu este departe !
„Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin”. (Matei 28 : 20)
EL Se ocupă de noi iar prin încercările prin care ne trece deprindem încrederea în Dumnezeu şi învăţăm dependenţa de EL