Pilda bogatului nemilostiv, Evanghelia după Luca 16.19-31

Prăpastia interioarăEra un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi in subţire ; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului ; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele.
Cu vremea, săracul a murit ; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.

A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi a strigat :


„Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba ; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele ; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.

Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.” Bogatul a zis : „Rogu-te, dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.”

Avraam a răspuns : „Au pe Moise şi pe proroci ; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns : „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” (Luca 16 : 19 : 31).


Pentru cel ce la ora decesului, încă este nemântuit :

I. După moarte există o prăpastie de care nu se mai poate trece ! În Psalmul 64 : 6 scrie că :

„ … O prăpastie este lăuntrul şi inima fiecăruia !

Prăpastie : Povârniş înalt și abrupt, situat de obicei într-o regiune muntoasă ; hău, abis, genune … loc foarte adînc în care poţi cădea. (Dex)

În Evrei 3 : 12 este scris :

Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu”.

Cele trei caracteristici ale vieţii de pe pământ, (care în Locuinţa Morţilor nu mai sunt) :

1. Mila, (v. 24), „ … fie-ţi milă de mine …” spune fostul bogat dar nu mai are parte de milă !

2. Rugăciunile ascultate, (v. 24, 27, 30 … trei rugăminţi … niciuna nu este ascultată) şi

3. Pocăinţa, (v. 30). Niciuna din ele nu mai există dincolo …


II. Dincolo nu se găsesc cele trei lucruri enumerate mai sus, (pe care le avem cât  trăim pe pământ), dar există altceva !

Trei caracteristici ale Locuinţei morţilor :

1. Programul zilnic, (dacă se poate spune aşa), este alcătuit din chinuri (v. 23).

2. Persoana este chinuită (v. 24).

3. Locul este : de chin (v. 28).

Chin : „1. Suferinţă, tortură, supliciu ; durere fizică în general. 2. Caznă, tortură, supărare, canoneală ; suferinţă, morală în general” (Dex).
A chinui înseamnă : „1. A produce sau a îndura suferințe fizice sau morale intense. ♦ A necăji, a plictisi.” (Dex)


III. Durerile îşi au rolul lor.

Apostolul Pavel le explica Corintenilor :

Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.” (I Corinteni 11 : 31 – 32).

Durerile, (necazurile, chinurile), au darul de-a ne face să privim acolo unde nu privim de obicei … spre Cer, spre Dumnezeu. În versetul 23 scrie despre bogat că :

„ … în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut”. Atunci când a ajuns în suferinţă, a ajuns să vadă ceea ce la bine nu a văzut. Şi noi putem să vedem ceea ce în mod obişnuit nu observăm. De ce ?

Există : „arătarea Duhului” (I Corinteni 12 : 7), posibilitatea ca prin Duhul Sfânt să ni se descopere ceea ce, cei neinteresaţi de viaţa spirituală nu văd.

Îi vedem pe oamenii care-au trăit prin credinţă, numai ei ajung acolo, indiferent de epoca în care au trăit ! Un asemenea exemplu, (din care învăţăm, că putem vedea de pe pământ ceea ce alţii nu vor vedea decât dincolo), este descris de Matei :

După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la faţă înaintea lor ; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina. Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El.” (17 : 1 – 3).

Nici cei trei ucenici ne aveau de unde să ştie cine sunt cei doi străini şi totuşi, ei (în prezenţa Domnului Isus fiind), toţi trei ştiu imediat cu cine vorbeşte Domnul ! Aveau parte de o frântură din cunoaşterea de dincolo !

Dincolo, cunoştinţa este desăvârşită, bogatul a ştiut cu cine stă de vorbă, deşi pe pământ nu l-a văzut pe Avraam în viaţa lui … fiindcă au trăit la mii de ani distanţă unul de altul !

Nu trebuie să uităm ce spune apostolul Pavel, despre Dumnezeu, (care este drept) :

Nu vă înşelaţi :Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6 : 7). Ne sunt respectate alegerile. Nu Dumnezeu este de vină pentru acel loc de chin … există alegeri personale şi consecinţele lor !

Apostolul Ioan în Apocalipsa 18 : 7 scrie :

Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire ! Pentru că zice în inima ei :

„Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea !

Este o realitate pe care bogatul a ajuns să o experimenteze din momentul ajungerii dincolo ! Prin Isus şi Jertfa Lui, putem scăpa de toate acestea !


STUDII ASEMĂNĂTOARE :