Ispitirea Domnului Isus (III), Luca 4.3, Schiţă de predică

Distragerea atenţiei de la voia lui Dumnezeu

Diavolul I-a zis : „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine”. Evanghelia după Luca 4 : 3

Cel rău se ocupă cu distragerea atenţiei creştinului, abătându-l de la voia Lui Dumnezeu prin preocupările de moment, de aceea contează să mă focalizăm pe ceea ce vrea Stăpânul de la mine !

Să analizăm trei metode folosite de cel rău pentru atingerea scopurilor lui :

1. Dacă. Îndoiala cu privire la statutul tău spiritual. Cine eşti !

Diavolul I-a zis : „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu …”.

Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu … spune cel ce aruncă cu vorbele în două (ambele) părţi, pentru a-L dezbina pe Fiu de Tatăl. Cu alte cuvinte :

„Ascultă de mine şi rezolvă-Ţi problema, deoarece eşti foarte flămând. Fă ceva, nu vezi că Dumnezeu nu Te ascultă, Te lasă să Te chinui de foame” …

În viaţa unui om, problemele apar cu adevărat nu atunci când omul este testat de Dumnezeu, ci atunci când omul decide să nu-şi mai asculte Stăpânul şi să dea crezare celui rău.

Un astfel de exemplu îl putem învăţa din viaţa Evei. După dialogul dus în ascuns cu iniţiatorul problemelor şi dezbinărilor … viaţa ei a fost deviată de la ţintă, pentru că şi-a schimbat cu totul ţinta, priorităţile de moment.

Exact acelea care contează atât timp cât tot prezentul omul îl dedică ascultării de cel rău.


2. Porunceşte. Manipularea gândirii, introducerea altor preocupări în suflet, (în circuitul minţii). Ce să faci

Diavolul I-a zis : „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia …”.

Porunceşte Tu … la iniţiativa mea ! Cum vine aceasta ? Ispita de-a prelua controlul asupra vieţii … pe care I-am dedicat-o lui Dumnezeu ! În Matei 10 : 19 – 20 avem notate cuvintele Domnului Isus, în privinţa sursei cuvintelor creştinului : 

Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune ; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela ; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi”.


3. Piatra să se facă pâine : Nonsensul.

„ … porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine”. (Evanghelia după Luca 4 : 3)

Ruperea de realitate. Trăirea în imaginar. Preocuparea cu lucruri imposibile, reale doar în minte, în lumea interioară, ocupă-ţi mintea cu orice altceva decât vrea Dumnezeu de la tine / pentru tine …

Ce se înţelege prin nonsens ? În viaţă, oricine ştie cum se face pâinea de fapt şi ce compoziţie are. Dar cel rău vine cu soluţii originale … şi total deplasate !

  • să vorbeşti cu o piatră ! Chiar să-i porunceşti (să strigi la ea). Ce părere îţi faci atunci când auzi un om … care vorbeşte cu o piatră ?

Ispita poruncilor nonsens (a tot felul de idei fanteziste) a mai fost în viaţa Domnului Isus şi după aceea :

  • Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape”. (Matei 14 : 28) Ce rost avea această umblare spre Isus, din moment ce Domnul Isus venea chiar atunci spre ei ? Dorinţa aceasta logică nu avea, dar o ispită pentru Domnul Isus putea fi …
  • El a întrebat-o : „Ce vrei ?” „Porunceşte”, I-a zis ea, „ca, în Împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta”. (Matei 20 : 21) Şi mama lui Iacov şi a lui Ioan, a dorit ca Isus să poruncească … exact ce-şi dorea ea !

Cum este viaţa mea înaintea lui Dumnezeu ?

Temă practică : Să memorăm versetul din cartea Evrei 2 : 1 şi să căutăm să-l aplicăm în viaţa noastră :

De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele”.

Dacă de exemplu mi-am propus să citesc toată Biblia în 2017, pot să fac o evaluare, unde mă aflu azi, în data de 28 octombrie 2017 ?

  • Sunt în grafic ?
  • Cum pot să recuperez ?
  • Ce paşi concreţi trebuie să fac ?
  • La ce oră mă trezesc ?
  • Câte pagini am de citit pentru a ajunge la ţinta propusă la sfârşitul anului 2016 ?

STUDII ASEMĂNĂTOARE :