Evanghelia după Luca 2.21-38, Disciplina personală : Biblia, Duhul Sfânt, postul şi rugăciunile

Luca 2.21-38, Trei categorii de credincioşiTrei categorii de credincioşi !

Cum s-a ajuns la Templu ? Cum de au fost prezenţi în Templu, în acelaşi timp Iosif şi Maria cu Pruncul Isus, bătrânul Simion, precum şi Ana ?

Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele Isus, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.

Şi, când s-au împlinit zilele pentru curăţarea lor, după Legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului după cum este scris în Legea Domnului :

„Orice întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului” şi ca să aducă jertfă : o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum este poruncit în Legea Domnului.

Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.

El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis : „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.” Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El.

Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui : „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.”

Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei.

Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post [gr. nēsteiais “posturi”] şi cu rugăciuni. A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului”. (Luca 2 : 21 – 38)


Au existat trei categorii de oameni care erau prezenţi în Templu, la momentul aducerii Pruncului. Oamenii care în viaţa lor au pus accentul pe :

1. Biblie. (Evanghelia după Luca 2 : 21 – 24) Cuvântul scris al Lui Dumnezeu. Iosif şi Maria lucrau : „ … după Legea lui Moise … după cum este scris în Legea Domnuluidupă cum este poruncit în Legea Domnului”. (Luca 2 : 22, 23, 24) Şi în vremea noastră există oameni care îşi potrivesc viaţa după Cuvântul scris, în tot ce au de făcut. Biblia fiind etalonul lor.


2. Duhul Sfânt. (Luca 2 : 25 – 35) Oameni care au o relaţie specială cu Dumnezeu prin ajutorul Duhului Sfânt ! Despre Simeon scrie că : „Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înştiinţase … mânat de Duhul ”. (Luca 2 : 25, 26 şi 27)

Acest fel de creştini, pun accent pe lucrările spirituale, pe darurile Duhului Sfânt. Şi lor le vorbeşte Dumnezeu, într-un mod personal : „Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului … „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău”. (Luca 2 : 26, 29)


3. Disciplina personală. Postul şi rugăciunile (Evanghelia după Luca 2 : 36 – 38) Există însă şi oameni în vârstă, care şi-ar dori dar nu mai pot să reţină Cuvântul scris. Ei uită foarte repede şi se consumă pentru că memoria nu-i mai ajută. Sunt printre ei şi oameni care nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt, dar ei luptă în viaţa lor de credinţă : postesc şi se roagă.

Nu ştim dacă Ana era în această categorie, dar despre ea scrie că : „ … zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni”. (Luca 2 : 37)

Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani …”. (Luca 2 : 37) În traducerea Gala Galaction, versetul este tradus astfel : „Iar de optzeci şi patru de ani era văduvă …”. Doar citind traduceri ale Bibliei, nu ne va fi foarte clar dacă Ana avea această vârstă, (la momentul aducerii copilaşului la Templu), sau de optzeci şi patru de ani era văduvă, (ceea ce înseamnă că ea avea peste o sută de ani, la momentul respectiv) !

În limba greacă scrie : „Şi ea [a fost] văduvă până la [gr. heōs] optzeci şi patru de ani”. Heōs este folosit de o sută patruzeci şi şase de ori în Noul Testament, în majoritatea cazurilor fiind tradus cu : „până”. Aceasta înseamnă că timp de optzeci şi patru de ani ea a fost văduvă !


De ce contează foarte mult acest verset ? Pentru că arată că omul poate trăi cu Dumnezeu, o viaţă de renunţare şi asceză multe zeci de ani … de fapt, până la sfârşit !

Pentru a avea o întâlnire reală cu Dumnezeu, prin Domnul Isus contează foarte mult să fac tot ce pot, ce ţine de mine, fie că citesc şi memorez Cuvântul, fie că îmi doresc şi primesc darurile Duhului Sfânt, fie că sunt foarte disciplinat în privinţa postului şi rugăciunii. Normal ar fi ca toate aceste trei aspecte să fie în viaţa mea !


Ce învăţăm de la cele trei categorii de oameni ?

Toţi erau căutători de Dumnezeu, deşi aveau principii diferite, în ce priveşte viaţa de credinţă. Nu s-au pus însă să-şi argumenteze trăirile personale, ca fiind norma unică a umblării cu Dumnezeu, deşi cumva se poate spune că făceau parte din partide religioase diferite …

Este o vreme în care acest mesaj este cât se poate de actual. De ce ? Ani de zile, mulţi creştini s-au concentrat numai asupra deosebirilor dintre ei, ceea ce-a dus la dezbinare, în loc să se concentreze pe ceea ce-i uneşte, mai precis pe Cel ce-i uneşte : Domnul Isus Christos !

Trebuie să fim atenţi cu ceea nu cunoaştem, deoarece şi apostolul Petru şi Iuda scriau despre cei care îşi bat joc de : „ce nu cunosc”. (II Petru 2 : 12, Iuda 1 : 10)

Un om înţelept procedează ca Gamaliel. Atunci când are de-a face cu ceva ce nu cunoaşte, nu se aventurează să emită judecăţi : „Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace ! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici ; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu”. (Faptele Apostolilor 5 : 38 – 39)

Biserica este un loc al întâlnirii cu Isus, nu un loc al confruntărilor ! Acest fel de lucruri au mai fost în istoria Bisericii, de aceea apostolul Pavel le-a şi scris creştinilor din Filipi : „Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi ; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă”. (Filipeni 3 : 15)

Despre ce gând era vorba în context ? Despre ţelul vieţii credinciosului : cunoaşterea Domnului Isus precum şi alergarea spre ţintă !