Pe site-ul Bisericii Cezareea, inaugurăm o nouă pagină, unde va putea fi citită, Foaia Creştinului. Această publicaţie are ca scop edificarea creştinilor precum şi evanghelizarea celor care nu ÎL cunosc pe Isus, ca Domn şi Mântuitor personal ! Au fost afişate primele două numere ale Foii Creştinului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne dorim ca această foaie, să apară în fiecare duminică, urmând să fie pusă şi pe site !
Articole
Pilda semănătorului (II), Meditaţii, Matei 13.1-15
În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi şedea lângă mare. O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie ; iar tot norodul stătea pe ţărm. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis :
„Iată, semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.
Continue reading „Pilda semănătorului (II), Meditaţii, Matei 13.1-15”
Programarea slujbelor Bisericii pentru luna Ianuarie 2014
A fost actualizată şi poate fi vizualizată, accesând : http://www.cezareea.ro/programare/. Duminică, în data de 5 Ianuarie 2014, este Cina Domnului, atât la slujba de dimineaţă, cât şi seara, după orele 20,00. La ambele slujbe, avem un oaspete, care prin Harul Lui Dumnezeu, dimineaţa va avea un mesaj din Biblie, iar seara, o mărturie a modului în care Dumnezeu a intervenit în viaţa lui ! Dumnezeu este rugat să lase Continue reading „Programarea slujbelor Bisericii pentru luna Ianuarie 2014”
Anul Nou 2014
Cu ajutorul lui Dumnezeu, în următoarele aceste zile de sărbătoare, slujbele Bisericii Cezareea, se vor desfăşura după următorul program :
- Marţi, 31 Decembrie 2013, de la orele 19 – 24.
- Miercuri, 1 Ianuarie 2014, 9 – 12 şi 18 – 20.
- Joi, 2 Ianuarie 2014, 9 – 12, 18 – 20. Continue reading „Anul Nou 2014”
Naşterea Domnului Isus !
Slujbele de sărbători, vor fi după următorul program :
- Marţi, 24 Decembrie 2013, de la orele 17 – 19.
- Miercuri, 25 Decembrie 2013, dimineaţa de la orele 9 – 12. Este un timp în care ambele coruri de copii, vor participa la slujba de dimineaţa. Seara, slujba va fi tot de la orele 18 – 20.
- Joi, 26 Decembrie 2013, vor fi slujbe şi dimineaţa şi seara, de la aceleaşi ore, (9 – 12 respectiv 18 – 20). Continue reading „Naşterea Domnului Isus !”
Botez în apă, duminică 15 Decembrie 2013
Slujba de Duminică
15 Decembrie 2013, dimineaţa, de la botezul nou testamental, poate fi vizualizată accesând următoarea adresă : http://www.cezareea.ro/transmisie-live/arhiva-video/. Ne cerem scuze pentru întârzierea cu care a fost pusă în Arhiva video, a transmisiilor Live de pe site – ul Bisericii Cezareea ! Dumnezeu să îi binecuvânteze pe cei care au încheiat legământul cu EL prin acest act de cult !
Anunţuri Decembrie 2013.
– A fost actualizată Programarea slujbelor Bisericii Cezareea, pentru luna Decembrie 2013. Poate fi accesată la următoarea adresă : http://www.cezareea.ro/programare/
– Duminică, 15 Decembrie 2013, la slujba de dimineaţă, prin Harul Domnului, va fi un botez Nou Testamental. Invitat pentru mesajul Biblic este un frate pastor din Deva. Slujba poate fi Continue reading „Anunţuri Decembrie 2013.”
Pilda Samariteanului (samarineanului) milostiv I Luca 10.25-37

Pilda samariteanului (samarineanului)
„Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis : „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică ?” Isus i-a zis : „Ce este scris în Lege ? Cum citeşti în ea ?”
El a răspuns :
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău ; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Continue reading „Pilda Samariteanului (samarineanului) milostiv I Luca 10.25-37”
Seara Tinerilor, 7 Decembrie 2013
Sâmbătă, 7 Decembrie 2013, de la orele 17.00 este Seara Tinerilor. Invitat este pastorul Iulian Costea din Oradea, care va rămâne şi la slujba Bisericii Cezareea, de duminică dimineaţa, din data de 8 Decembrie 2013.- Seara Tinerilor va fi transmisă Live. Poate fi urmărită accesând următoarea adresă de pe site-ul Bisericii : http://www.cezareea.ro/transmisie-live/


