9. Omul şi măgarul (Romani 7.18-19)

Omul şi măgarulUn om îşi mâna măgarul la păşunea de la marginea oraşului său. Deodată se arătară nişte duşmani ce se războiau cu oraşul.

Vino iute, zise omul, să fugim, altfel ne prind. Măgarul îşi smulse liniştit smocul de iarbă şi îşi spuse părerea mestecând :

Stai, dragă, crezi că duşmanii tăi, dacă înving, au să-mi pună două şei ?Nu, răspunse omul.

Ei, atunci, spuse măgarul, ce mi-e al cui sclav se cheamă că sunt ? Când sunt sclav, tot o şa port”. (Din cartea Esop, de Arnold Bronnen ; imagine de pe : footage.framepool.com)

Tot la fel de înşelătoare este şi natura umană, (termenul Biblic fiind : firea pământească). În Psalmul 116 : 11 scrie că : „Orice om este înşelător”. De ce ? În special datorită firii lui. Fiecare om care-L caută sincer pe Dumnezeu, va constata cât de reale sunt cuvintele scrise de apostolul Pavel, în urmă cu aproape două mii de ani :

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac !”. (Romani 7 : 18 – 19)

La fel cum măgarul din fabulă nu asculta de om, nici firii noastre nu-I place să asculte de Stăpân, de Dumnezeu, de aceea nu ne putem încrede în noi, ci numai în Domnul Isus.