326 I 2023. CE ÎI OFER DOMNULUI ISUS MAI ÎNTÂI, LUCRURI SAU VIAȚĂ [Luca 10.38–42]

326 I 2023. CE ÎI OFER DOMNULUI ISUS MAI ÎNTÂI, LUCRURI SAU VIAȚĂ ?

I Podcast I Pasaj Biblic : Luca 10 : 38 – 42 IMeditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 22 Noiembrie 2023 I

Credinciosul de tip Marta (adică omul foarte activ), consideră pe drept că este foarte important ca Domnul Isus să se simtă bine în casa lui, dar greșește dacă rezumă viața creștină doar la atât, deoarece pentru Domnul Isus este foarte importantă relația personală cu omul.

Iar prin ceva bun se gândește de obicei din punct de vedere material. Dar pentru Domnul ceva bun înseamnă persoana lui.

Așa vede viața acest tip de credincios și la aceasta înțelegem că se referă pasajul Biblic, deși nu este folosit aici nici cuvântul mâncare și nu scrie nici despre pregătirea mesei.


Care sunt lucrurile pe care Marta nu le înțelege ?

Faptul că prioritatea vieții este și trebuie să rămână, întreținerea relației mele personale cu Domnul Isus prin Duhul Sfânt, dar aceasta trebuie să fie urmată în mod obligatoriu obligatoriu și de trecerea la faptele credinței !


Pentru a constata dacă nu cumva și noi suferim de activism religios dar neglijăm relația cu Domnul Isus, cu ajutorul Lui Dumnezeu, vom observa a doua caracteristică a credinciosului (pe care îl vom denumi a fi) de tip Marta.

Un astfel de credincios :
2. Consideră că este foarte important ca Domnul Isus să se simtă bine în casa lui, doar că greșește deoarece crede ca El se va simți bine numai dacă Îi oferă ceva foarte bun din punct de vedere material.

Dar noi știm că pentru Domnul Isus cel mai bun cadou pe care I-L putem oferi este chiar viața noastră.


Domnul Isus se simte bine când eu stau la picioarele Lui (cum se mai spune) și ÎL ascult. Printre oamenii cu bun simț, însuși faptul că nu îmi fac timp să vorbesc cu o persoană în timp ce ea vorbește cu mine, este considerat a fi o ofensă, chiar dacă eu fac ceva pentru omul respectiv și nu mă ocup cu ceva pentru mine, în acest timp al neacordării atenției omului respectiv.

  • De ce atitudinea aceasta pe care un om bine crescut nu și-o va permite față de un om, pot să cred că este acceptabilă pentru Dumnezeu ?
  • Chiar uit că El a fost pe pământ un Om iar în casa Martei a venit ca un om ?

Domnul Isus a spus despre Maria că : „ … și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”. (Luca 10 : 42)

  • Eu de ce nu aș face aceeași alegere ?
  • Cine mă pune să mă tot agit și să mă tot frământ, ca și cum de mine ar depinde istoria întregului Univers, în loc ca zi de zi, de dimineața să am un timp al meu cu Isus, o oră măcar în care să stau pur și simplu cu Domnul Isus în tihnă, fără grabă ?

Noi oamenii, foarte ușor îi judecăm pe alții : „Eu daca aș fi în locul tău … ”, nerealizând că niciodată nu vom fi în locul lui x sau al lui y, deoarece el își are locul lui, iar eu îl am pe al meu !

Poate voi spune că :

Eu dacă aș fi fost în casa aceea sigur aș fi fost ca Maria și mi-as fi ales partea cea bună, adică aș fi stat cu Domnul Isus”.

Chiar așa să fie ? Sunt întors la Dumnezeu de x ani (dacă într-adevăr au trecut ani de la întâlnirea mea cu Domnul Isus).

În toți acești ani, de câte ori am stat cu Isus suficient timp și de câte ori am decis că nu am timp să stau cu El de dimineaţă deși știam că și El își dorește să stea de vorbă cu mine ?


Domnul Isus nu i-a spus Martei : „Tu de ce nu îți alegi partea cea bună ?” De ce nu i s-a adresat astfel ? Deoarece, Domnul respectă alegerea fiecăruia și nu își impune voia Lui care este bună, plăcută și desăvârșită, deoarece iubirea nu poate fi forțată.

Domnul Isus mă iubește foarte mult, dar nu îmi impune și mie să-L iubesc pe El.


Prin faptul că : „Maria și-a ales partea cea bună …”, pot înțelege oare că Marta și-a ales partea cea rea ?

Nu. Dar este adevărat că noi decidem în funcție de ceea ce este important pentru noi.


Doamne Isuse, dă-mi Harul de-a avea o ordine corectă a priorităților din viața mea și de-a trăi cu dorul de-a sta în prezența Ta, zi de zi. Tot mai mult ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :