306. ÎNTOARCEREA LA DUMNEZEU SAU RESPINGEREA LUI DUMNEZEU? [Geneza 31]

306. ÎNTOARCEREA LA DUMNEZEU SAU RESPINGEREA LUI DUMNEZEU?

I Podcast I Pasaj Biblic : Geneza 31 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 02 Noiembrie 2022 I

Reamintim că un scop al acestui studiu Biblic este conștientizarea noastră de neputințele naturii umane, scopul fiind întoarcerea la Dumnezeu și transformarea noastră spirituală. Ea este posibilă numai prin credința în Domnul Isus, care a murit pentru păcatele noastre, a înviat, S-a înălțat la Cer și stăruiește la Dumnezeu în favoarea noastră.

De ce ? Deoarece cea mai mare neputință a omului este incapacitatea lui de-a-L găsi pe Dumnezeu și de-a se întoarce la Dumnezeu dar cea mai greșită decizie este aceea de-a nu-L primi pe Domnul Isus în viața ta, când EL îmi vorbește prin Duhul Sfânt !

Prin Meditațiile din Cuvânt am ajuns la Geneza 31 unde este descrisă plecarea lui Iacov spre casă și care au fost urmările fugii lui.

În Geneza, capitolele 31 : 11 – 13, 17 – 18 și v. 22 – 24, 29 – 30 și v. 35 scrie că :

Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis : „Iacove !” „Iată-mă”, am răspuns eu. El a zis : …

Eu sunt Dumnezeul din Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruinţă. Acum, scoală-te, ieşi din ţara aceasta şi întoarce-te în ţara ta de naştere.” …

Iacov s-a sculat şi a pus pe copiii şi nevestele sale călare pe cămile. Şi-a luat toată turma şi toate averile pe care le avea : turma pe care o agonisise în Padan-Aram ; şi a plecat la tatăl său, Isaac, în ţara Canaan …

„A treia zi, au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit. Laban a luat cu el pe fraţii săi, l-a urmărit cale de şapte zile şi l-a ajuns la muntele Galaad.

Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, şi i-a zis : „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov !” …

Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău ; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută : „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov !”

Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei ?” …

A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii”.


Să observăm trei aspecte ale salvării unui om :

  1. Dumnezeu a comunicat cu omul și a fost Inițiatorul întoarcerii lui Iacov,
  2. Dumnezeu l-a convins pe Iacov de necesitatea schimbării din viața lui,
  3. Dumnezeu l-a transformat într-un om nou (iar Iacov a devenit Israel).

1. Dumnezeu a comunicat cu omul și a fost Inițiatorul întoarcerii lui Iacov

Dumnezeu i-a vorbit atât lui Iacov cât și lui Laban. Ne vom limita doar la a reaminti ce este scris în Geneza 31 : 29 – 30, v. 35 şi v. 49 – 50 unde Laban i-a spus lui Iacov :

Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău ; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută : „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov !” Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei ?” …

A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii [Rahela era fata lui, înşelător era Laban aşa a fost şi ea ; a avut şi ADN-ul şi educaţia, iar pasajul Biblic continuă] …

Laban a zis : „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul. Dacă vei asupri pe fetele mele şi dacă vei mai lua şi alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine şi tine.”


Laban era ca mulţi dintre oamenii din lume. Cu dumnezei în realitate, dar cu Domnul şi cu Dumnezeu în gură ! Și la ora actuală este la fel.

În cartea Iov 33 : 14 scrie că :

Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama”.

Și Laban a auzit Cuvântul Lui Dumnezeu dar nu s-a întors la Dumnezeu ci a rămas tot cu idolii lui.

De aceea este nevoie de ceva mai mult și anume de convingerea omului că este necesară întoarcerea la Dumnezeu, întoarcere care în Noul Testament este numită : pocăința.


2. Dumnezeu l-a convins pe Iacov de necesitatea schimbării din viața lui

Eu sunt Dumnezeul din Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruinţă. Acum, scoală-te, ieşi din ţara aceasta şi întoarce-te în ţara ta de naştere.” …” (Geneza 31 : 13), aici sunt notate cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Iacov.

Iacov a ascultat și a făcut schimbarea pe care Dumnezeu i-a cerut-o :

Şi-a luat toată turma şi toate averile pe care le avea : turma pe care o agonisise în Padan-Aram ; şi a plecat la tatăl său, Isaac, în ţara Canaan”. (Geneza 31 : 18)


3. Dumnezeu l-a transformat într-un om nou (iar Iacov a devenit Israel)

Dumnezeu a pregătit întâlnirea omului cu EL, iar după noaptea în care I S-a descoperit lui Iacov, Iacov a fost născut din nou. Nu mai era Iacov cel de dinainte, ci era un om nou … iar numele omului nou era Israel, (care înseamnă : „Minte văzătore de Dumnezeu”).

În Geneza 32 : 28, Dumnezeu i-a vorbit :

Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel ; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”

Și lui Laban Dumnezeu i-a vorbit (tot într-o noapte), dar Laban a decis să rămână tot cu dumnezeii lui, tot pe ei îi căuta. Și lui Iacov Dumnezei i-a vorbit (tot într-o noapte) dar Iacov a decis ca Dumnezeu să devină și să fie și să rămână Dumnezeul lui !


Eu ce decid ?

Cea mai bună decizie pe care o pot lua este aceasta. Să-L chem și eu chiar acum pe Domnul Isus în viața mea ca Domn și Mântuitor :

Doamne Isuse, intră te rog și în viața mea ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :