228 I 2025. ÎȚI ÎNTORCI PRIVIRILE !
I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 34 : 5 I Geneza 15 : 5 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 16 August 2025 I
Îți întorci privirile ! În Psalmul 34 : 5 scrie că atunci : „Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie”. Atunci adică exact în momentul în care îți focalizezi viața pe Dumnezeu, din momentul în care Îi ceri ajutorul Lui Dumnezeu, Dumnezeu va interveni în viața ta !
În Psalmul 34 : 5, despre această focalizare a privirii numai pe Dumnezeu, David a scris aceste cuvinte :
„Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine”.
Reamintim că David, a scris aceste cuvinte în momentul în care dorind să scape de persecuția împăratului Saul, a decis să se refugieze din țara lui între filisteni, la Gat iar odată ajuns acolo și-a dat seama că a făcut o foarte mare greșeală !
De ce ? Deoarece practic pentru a scăpa de moarte … a ajuns într-o primejdie de moarte și mai mare decât era în țara lui (deoarece filistenii fiind dușmanii de moarte ai poporului lui, ai poporului Israel) !
În ebraică pentru a întoarce privirile este folosit aici cuvântul nabat.
Dar pentru a înțelege mai bine la ce se referă să îți întorci privirile, vom nota un alt verset în care este folosit cuvântul nabat, care este întrebuițat pentru concentrarea privirii și implicit a privitorului pe cineva sau pe ceva.
În Biblie, prima folosire a ebr. nabat este în Geneza 15 : 5 unde despre Avram scrie că Dumnezeu :
„ … după ce l-a dus afară, i-a zis : „Uită-te [ebr. nabat : „A privi, a considera”] spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis : „Aşa va fi sămânţa ta.”
Dar pentru a număra stelele, (pentru a-și întoarce privirile spre cer), Avram trebuia să numere stea cu stea, una după alta ceea ce însemna că trebuia să-și concentreze privirile și implicit atenția numai la stele, pentru a le putea număra pe rând.
Acesta este sensul expresiei a-ți întoarce privirile spre Dumnezeu ! Adică a privi numai la Dumnezeu, a te concentra numai pe Dumnezeu !
Doamne Isuse, ajută-mă și pe mine, să-mi ațintesc privirile numai la Tine și Te rog să-mi vii și mie în ajutor ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download
