207 I 2023. EFICACITATEA CAPACITĂȚII SAU PECETLUIREA CU DUHUL SFÂNT [Ioan 6.26-29 I Ioan 4.34]

207 I 2023. EFICACITATEA CAPACITĂȚII SAU AM NEVOIE SĂ FIU BOTEZAT ÎN DUHUL SFÂNT

I Podcast I Pasaje Biblice : Ioan 4 : 34 I Ioan 6 : 26 – 29 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 26 Iulie 2023 I

Ce înseamnă „eficacitatea capacității” ? Este o sintetizare a cuvântului grec, care este redat cu „a împlini” în Ioan 4 : 34 (traducerea Cornilescu).

Când era lângă fântâna de la Sihar, ucenicilor Lui, Domnul :

Isus le-a zis : „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui”. (Ioan 4 : 34)


Eficacitatea capacității” înseamnă să-mi folosesc puterea de realizare pe care Dumnezeu mi-a dat-o în așa fel încât să produc rezultatul final pe care Dumnezeu îl dorește de la mine.


În traducerea Cornilescu scrie „să împlinesc” dar în greacă este folosit un cuvânt (teleioó) care înseamnă „a duce la capăt, a completa, a desăvârși”.


Acest cuvânt poate fi explicat prin imaginea marinarului din vechime care folosea un telescop care se desfășoară (se extinde) câte o treaptă pentru a funcționa la putere maximă”. Cuvântul „a împlini” poate însemna „eficacitatea capacității”.


Ce vrea să însemne aceasta ?

Prin tot ce fac să am în vedere care este scopul final al Lui Dumnezeu pentru mine, iar această potrivire a vieții mele după voia Lui Dumnezeu este ca o mâncare, ca un aliment care îmi dă energia de care am nevoie pentru a termina ce am de făcut pe acest pământ, dar acest ceva, acest scop final al vieții mele îl am tot timpul în vedere.

Mâncarea întreține viața și ne dă energia și puterea fizică de care avem nevoie pentru trup iar de această alimentare beneficiază și sufletul.


Celor care Îl căutau după o Înmulțire a pâinilor, Domnul Isus le-a spus :

Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.

Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului ; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” (Ioan 6 : 26 – 27)


Ce mâncare trebuiau să obțină ei ? Care era „mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică ?

Exact mâncarea pe care o folosea și Domnul Isus. Cu un timp înainte, ucenicilor Lui :

Isus le-a zis : „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui”. (Ioan 4 : 34)

O traducere amplificată a acestui verset poate fi aceasta :

Mâncarea Mea este să acționez pentru îndeplinirea voinței preferate a Celui care M-a trimis [adică să fac ceea ce preferă Dumnezeu] și să termin, să înfăptuiesc ceea ce Dumnezeu ÎȘI dorește să fie terminat”.


În Ioan 4 : 34, Domnul Isus avea în vedere scopul final al lucrării Lui de pe acest pământ. Practic a ne hrăni spiritual înseamnă a face ce vrea Dumnezeu de la noi.

Ori pentru a ști ce vrea Dumnezeu să fac și pentru a avea și puterea de-a face ceea ce Dumnezeu îmi cere am nevoie să fiu botezat în Duhul Sfânt. Să fie în mine Cel care îmi spune ce am de făcut acum dar îmi dă și puterea de-a îndeplini voia Lui Dumezeu.

Iar această trăire prin credință este ca un aliment care îmi hrănește viața interioară, îmi dă puterea de-a merge mai departe. Aceasta este o lucrare, a trăire prin credință care trebuie să ne preocupe, să fie pe primul loc, iar preocuparea pentru viața materială să fie pe locul doi.


Doamne Isuse, dă-mi Harul de-a ști ce trebuie să fac și să și îndeplinesc ceea ce vrei TU de la mine ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :