204 I 2023. PECETLUIREA CU DUHUL SFÂNT [Ioan 6.27 I Marcu 1.8 I 2 Corinteni 1.22]

204 I 2023. PECETLUIREA CU DUHUL SFÂNT

I Podcast I Pasaje Biblice : Ioan 6 : 27 I Marcu 1 : 8 I II Corinteni 1 : 22 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 23 Iulie 2023 I

Astăzi, cu ajutorul Lui Dumnezeu vom reaminti faptul că pentru a se ajunge la sigilarea Lui Dumnezeu sau folosind limbajul Biblic pentru „a fi pecetluit” cu Duhul Sfânt este nevoie de :

1. Cel care pune pecetea. EL este Domnul Isus,
2. sigiliu sau pecetea care este un simbol al Duhului Sfânt și
3. persoana pe care se aplică sigiliul Divin (credinciosul botezat în Duhul Sfânt).


1. Cel care pune pecetea este Domnul Isus

Pentru a argumenta afirmația făcută vom nota câteva versete. În Matei 3 : 11, sunt notate cuvintele lui Ioan Botezătorul care vorbind profetic a spus :

Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă ; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”.

Tot Ioan Botezătorul, după ce-a botezat în apă a spus a afirmat despre Domnul Isus :

Eu, da, v-am botezat cu apă ; dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.” (Marcu 1 : 8)

În momentul în care a făcut aceste afirmații Ioan Botezătorul încă nu știa cine este Persoana despre care a vorbit dar chiar în aceeași zi a aflat răspunsul … Cel care botează cu Duhul Sfânt este Domnul Isus (a se vedea Ioan 1 : 29 – 34).

Slavă Lui Dumnezeu !


2. Sigiliul sau pecetea este un simbol al Duhului Sfânt

Domnul Isus a spus că :

Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui … ”. (Ioan 6 : 27)

Care a fost și este pecetea Lui Dumnezeu ? În 2 Corinteni 1 : 22, apostolul Pavel a scris despre Dumnezeu că :

El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului”.

Duhul Sfânt este pecetea sau sigiliul Lui Dumnezeu !


3. Persoana pe care se aplică sigiliul Divin (sau care este botezată în Duhul Sfânt)

Considerăm că orice creștin sincer, după nașterea din nou, știe în el că are nevoie de o confirmare Divină a faptului că el este copilul Lui Dumnezeu.

Iar această confirmare interioară este primită odată cu botezul în Duhul Sfânt care este momentul în care Domnul Isus pune o pecete, un sigiliu pe creștinul respectiv care prin aceasta știe în el și primește confirmarea Divină a faptului că acolo a fost mâna Lui Dumnezeu, care s-a aplecat asupra lui și a pus un sigiliu peste el.


În final vom nota numai faptul că semnul caracteristic al primirii botezului în Duhul Sfânt (sau al pecetluirii Lui Dumnezeu) este vorbirea în alte limbi (a se vedea Faptele Apostolilor 2 : 4, 10 : 46 și 19 : 6).

Un alt model nu avem în Noul Testament, iar noi știm foarte bine că nu avem voie să trecem peste ce „este scrisîn Cuvântul Lui Dumnezeu (a se vedea I Corinteni 4 : 6) și indiferent de explicațiile pe care alții le dau cu privire la botezul în Duhul Sfânt, lucrul acesta este clar menționat în pasajele menționate mai sus : cel botezat în Duhul Sfânt are ca semn inițial vorbirea în alte limbi.


Doamne Isuse, ÎȚI mulțumesc frumos pentru botezul în Duhul Sfânt și pecetluiește-i cu Duhul Sfânt pe toți ascultătorii acestui mesaj care își doresc să fie botezați în Duhul Sfânt ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :