199 I 2023. TOARNĂ DIN UNTDELEMN ÎN TOATE ACESTE VASE [2 Împăraţi 4.3–6 I Faptele Apostolilor 9.15-16 I Faptele Apostolilor 2.16–18]

199 I 2023. TOARNĂ DIN UNTDELEMN ÎN TOATE ACESTE VASE

I Podcast I Pasaje Biblice : II Împăraţi 4 : 3 – 6 I Faptele Apostolilor 9 : 15 – 16 I Faptele Apostolilor 2 : 16 – 18 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 18 Iulie 2023 I

Botezul în Duhul Sfânt este asemenea turnării unui untdelemn în vase (sau recipiente) care sunt goale. Un pasaj Biblic care poate simboliza acest moment este Înmulțirea untdelemnului în care este descrisă o minune care s-a petrecut în vremea proorocului Elisei.

Din această întâmplare plină de învățăminte spirituale vom aminti numai ce scrie în cartea II Împăraţi 4 : 3 – 6 unde este notat că văduvei care i-a cerut ajutorul, Elisei i-a spus :

Du-te de cere vase de afară de la toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere puţine. Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi ; toarnă din untdelemn în toate aceste vase şi pune deoparte pe cele pline.”

Atunci ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele, şi ea turna din untdelemn în ele. Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său : „Mai dă-mi un vas.” Dar el i-a răspuns : „Nu mai este niciun vas.” Şi n-a mai curs untdelemn”.


Pentru umplerea vaselor cu untdelemn a fost nevoie de :

1. vase goale în care se toarnă,
2. untdelemnul care se toarnă și în special de :
3. cel ce toarnă.


I. Vasele goale

Lui Anania, Dumnezeu îi spune despre Saul că :

„ … el este un vas [gr. skeuos : un vas, un instrument, pl. bunuri] pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel ; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (Faptele Apostolilor 9 : 15 – 16)

Vasul este definit ca fiind un :

Recipient de sticlă, de metal, de lemn, de pământ etc., de diferite forme și mărimi, care servește la păstrarea (și transportul) lichidelor, al unor materii solide sau ca obiect de ornament”. (DEX, 2009)

În special creștinii sunt „vasele” prin care este transportat Numele Lui Dumnezeu. Iar aici vom nota că Domnul Isus a spus despre fecioarele înțelepte că : „împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase”. (Matei 25 : 4)

Ce vrea să însemne : „vasul cu untdelemn” ? Creștinii sunt cei care ÎL vestesc pe Dumnezeu, prin viața lor și prin cuvintele lor celor care nu ÎL cunosc, iar creștinii au nevoie de untdelemnul sfânt (a se vedea Faptele Apostolilor 4 : 29 – 31).


În al doilea rând, nu este destul să ai vasul (recipientul) ci ai nevoie și de :

II. Untdelemnul care se toarnă în vase

De ce trebuie să se toarne untdelemn ? Pentru ca vasul să fie folosit conform destinației stabilite. Ce era turnat în vasele din întâmplarea amintită mai înainte ? Untdelemnul, iar acest untdelemn este un simbol al Duhului Sfânt.

În Faptele Apostolilor 2 : 16 – 18 sunt notate cuvintele apostolului Petru care a spus despre botezul în Duhul Sfânt, care s-a petrecut chiar atunci, în Ziua Cincizecimii :

„ … aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel : „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură ; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise !

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci”.


În al treilea rând, pentru umplerea unui recipient cu un lichid este nevoie de :

III. CEL ce toarnă untdelemn în vasele aflate la dispoziția Lui

Pentru umplerea unor vase cu untdelemnul Duhului Sfânt era nevoie și este nevoie de Cel ce toarnă untdelemn în vasele aflate la dispoziția Lui. Din punct de vedere spiritual, pentru umplerea unor vase, adică a unor oameni cu untdelemnul Duhului Sfânt este nevoie de Domnul Isus (deoarece numai EL este Cel care botează în Duhul Sfânt.

În Marcu 1 : 8 sunt notate cuvintele lui Ioan Botezătorul care a spus despre Domnul Isus :

El vă va boteza cu Duhul Sfânt”.

Practic, un creștin își împlinește menirea abia din momentul în care este umplut cu Duhul Sfânt, când dintr-un vas gol devine un vas (un recipient) care este plin de Dumnezeu și care spune despre Domnul Isus prin puterea Duhului Sfânt !

Doamne, ajută-mă și pe mine să fiu așa !


Doamne Isuse, dă-mi Te rog Harul de-a înțelege corect Cuvântul Tău și ajută-mă ca toată viața mea să fiu asemenea unui vas plin de Tine, plin de Duhul Tău Cel Bun și Sfânt ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :