182 I 2023. NU VA TRECE NEAMUL ACESTA SAU RĂTĂCIREA ÎN INIMĂ [Matei 24:32–35 I Geneza 15.16]

182 I 2023. NU VA TRECE NEAMUL ACESTA SAU RĂTĂCIREA ÎN INIMĂ

I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 24 : 32 – 35 I Geneza 15 : 16 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 01 Iulie 2023 I

Reamintim că suntem la al șaptesprezecelea beneficiu al credinței și anume la trăirea prin credință a unei vieți binecuvântate.

Pentru a avea o viață bună este important să fiu atent la modul în care îmi trăiesc viața de credință și să nu mă preocup cu lucruri care în timp au adus dezamăgire și anume calculele cu privire la Revenirea Domnului Isus.


În Matei 24 : 32 – 35 sunt notate cuvintele Domnului Isus. Referindu-se la vremea Răpirii Bisericii, Domnul Isus a spus :

De la smochin învăţaţi pilda lui : când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.

Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”.


Una din explicațiile oferite pentru acest pasaj este că din momentul frăgezirii smochinului, adică din momentul în care s-a format Israelul ca națiune (și anume din 1948) nu va muri ultimul om care a trăit în 1948 până va veni Răpirea Bisericii.

În urmă cu ani de zile, se explica faptul că un „neam” de oameni înseamnă patruzeci de ani iar ca exemplu erau folosite versetele din Evrei 3 : 10 – 11 unde scrie despre generația care a pierit în pustie :

De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis : „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele ! Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea !

Știindu-se că statul Evreu s-a format din nou în anul 1948, s-au adăugat patru zeci de ani și prognoza a fost că Răpirea avea să fie în anul 1988. Dar nu a fost așa …


Am avut apoi ocazia să auzim că Răpirea va fi în 1993 și nu a fost nici atunci.


Deși de ani de zile se vorbea pe vremuri că sfârșitul va fi în anul 2000 … [sfârșitul] nu a fost nici atunci, iar noi suntem deja în anul 2023 și Biserica încă nu a fost răpită. Evident că la ora actuală există o altă explicație și nu vom intra în detalii.


În contextul pildei cu frăgezirea smochinului, (mai precis imediat după aceea) Domnul Isus a adăugat aceste cuvinte :

Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni : nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. (Matei 24 : 36)

Iar în Matei 24 : 44 sunt notate cuvintele Domnului Isus care a spus :

De aceea, și voi fiți gata ; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți”.

Altfel spus cu mintea nu poți să prevezi momentul Răpirii Bisericii … Din moment ce Domnul Isus a spus clar acest adevăr, aceasta însemnă că nu este treaba noastră să ne ocupăm de socoteli deoarece momentul Răpirii ÎL știe numai Dumnezeu.

Este exact ce le-a spus din nou Domnul Isus apostolilor Lui chiar înainte de Înălțarea Lui la Cer. Ei sperau să afle mai multe dar Domnul Isus le-a spus clar :

Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele ; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.

Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Faptele apostolilor 1 : 7 – 8)


Considerăm că este o dovadă de mândrie să căutăm să aflăm ceea ce apostolilor Domnul Isus personal le-a spus clar că nu le este dat să afle, ci ei trebuiau să se ocupe de mântuirea oamenilor.

Dar tot în Matei 24 : 42 – 44, Domnul Isus a mai spus ceva :

Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata ; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi”.

Oameni care fac calcule exact aceasta fac, se gândesc la momentul acela, dar Domnul Isus a spus că revenirea Lui va fi exact atunci când noi nu ne gândim și este evident că nici nu ne așteptăm și de aceea important este să veghez și să fiu foarte atent la modul în care-mi trăiesc viața și să fiu pregătit pentru Răpire chiar acum … în tot timpul în care se spune Acum, adică în fiecare secundă pe care o trăiesc !


Doamne Isuse, ajută-mă să am și eu parte de Răpire ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :