154 I 2024. TU ÎMI APRINZI LUMINA MEA [Psalmul 18.28 I I Samuel 24.4-7] 2 Iunie 2024

154 I 2024. TU ÎMI APRINZI LUMINA MEA

I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 18 : 28 I I Samuel 24 : 4 – 7 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 2 Iunie 2024 I

Tu îmi aprinzi lumina mea”. David s-a referit aici la momentul din care Dumnezeu a produs în viața lui o întorsătură radicală, iar el dintr-un simplu refugiat avea să devină treptat, (în timp), împăratul întregii țări !


În viață, trecem prin situații pe care le putem rezolva și singuri, numai că, dacă acționăm așa … greșim grav. Dar Dumnezeu este Cel care poate să aducă lumina și în viața noastră, să răsară soarele și pe strada noastră !

Dumnezeu poate să schimbe totul în bine și să ne rezolve toate problemele, cum noi nici măcar nu ne putem imagina !

De aceea este bine să ÎL rugăm pe Dumnezeu, dar și să așteptăm ca El să intervină la vremea Lui !


În Psalmul 18 : 28, David a scris aceste cuvinte :

Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu”.

Dar aceasta înseamnă să aștept ajutorul Lui Dumnezeu și „să nu mă ajut singur cu mâna mea cum i-a spus Abigail lui David, (a se vedea I Samuel 25 : 26).


Dar pentru a ne rezolva singuri problemele, uneori nu numai că acționăm în felul nostru, dar ne și liniștim conștiința că, facem voia Lui Dumezeu !
Și ce ușor punem în gura Lui Dumnezeu, cuvinte pe care nu Domnul le-a spus, ci sunt doar dorințele noastre !

În I Samuel 24 : 4 – 7 scrie că :

Oamenii lui David i-au zis : „Iată ziua în care Domnul îţi zice : „Dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale ; fă-i ce-ţi va plăcea.”

David s-a sculat şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul. După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colţul hainei lui Saul. Şi a zis oamenilor săi :

„Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mâna pe el ! Căci el este unsul Domnului.”

Cu aceste cuvinte, David a oprit pe oamenii săi şi i-a împiedicat să se arunce asupra lui Saul”.


Probabil că oamenii lui David au rămas surprinși când au văzut că David s-a dus lângă Saul. Și probabil au crezut că s-a terminat cu Saul și când colo, David i-a tăiat numai din haină !

Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu”. (Psalmul 18 : 28)


David, a scris aceste cuvinte probabil și din experiența vieții lui. Dar să dea Dumnezeu ca și ție, Dumnezeu să îți aprindă lumina … adică să te scoată din problemele prin care tocmai treci ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :