15 I 2024. O MARE PRADĂ [Psalmul 119.162 I Geneza 2.20]

15 I 2024. O MARE PRADĂ

I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 119 : 162 I Geneza 2 : 20 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 15 Ianuarie 2024 I

În contextul studiilor despre primirea cu drag sau despre alegerea de-a-L respinge pe Domnul Isus, astăzi cu ajutorul Lui Dumnezeu, să ne analizăm viața pentru a constata cum ne raportăm la Cuvântul Lui Dumnezeu.

Mă asemăn oare cu psalmisul, care a scris în Psalmul 119 : 162 :

bucur de cuvântul Tău ca cel ce găseşte o mare pradă” ?

Sau atunci când decid totuși să citesc ceva din Biblie, mă gândesc că trebuie să fac și așa ceva, dar o fac ca un sacrificiu pentru Domnul. Dar dacă ar fi după mine (cum spun ardelenii) :

În veci n-aș pune mâna pe Biblie”.


În Psalmul 119 : 162 scrie :

bucur de cuvântul Tău ca cel ce găseşte [ebr. matsa : „a atinge, a găsi”] o mare pradă [ebr. shalal : „o pradă”]”.

Așa să fie ?


Traducerea din limba română redă foarte bine sensul din original (din limba ebraică), iar din Psalmul 119 : 162 vom observa trei cuvinte și implicit trei adevăruri :

1. găsirea
2. o mare pradă și
3. bucuria.


1. Găsirea Cuvântului

În ebraică același cuvânt care este folosit în Psalmul 119 : 162 pentru găsire, este folosit pentru prima dată în Biblie în Geneza 2 : 20, unde scrie că :

pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească”.

Aceasta înseamnă că s-a căutat ceva anume, deoarece Adam avea nevoie de cineva care : „să i se potrivească”.

Este clar că Adam își dorea și căuta pe pământ ceva ce la momentul respectiv nu exista. O căuta pe Eva și nu ar fi găsit-o dacă Dumnezeu nu i-ar fi făcut-o, cum se spunea pe vremuri : „la comandă”, adică exact pentru el !


2. O mare pradă

În Psalmul 119 : 162, psalmistul a scris însă despre găsirea Cuvântului Lui Dumnezeu care este comparat cu : „o mare pradă”.

[Aceasta înseamnă un câștig neașteptat, ceva peste care am dat și care mă va îmbogăți].

Chiar are un asemenea efect Cuvântul Lui Dumnezeu peste care dau chiar și atunci când deschid Biblia la întâmplare ?

Da, dar trebuie să menționăm clar faptul că de resursele, de bogățiile Cuvântului Lui Dumnezeu va avea parte numai cel care caută constant Cuvântul Lui Dumnezeu.

Omul care își face timp, zi de zi pentru Cuvântul Lui Dumnezeu, va fi îmbogățit din punct de vedere spiritual.


3. Bucuria

Un beneficiu al citirii Cuvântului Lui Dumnezeu este tocmai schimbarea stării interioare, a căutătorului de Dumnezeu.

Dacă sunt cam trist, ar trebui să verific dacă nu cumva am parte de această stare, deoarece nu numai că nu mai îmi fac timp suficient pentru Cuvântul Lui Dumnezeu, ci chiar mai grav …

Poate că mă alimentez din surse alternative de informare și acumulez în mine doar informații negative care îmi fac rău !


Doamne Isuse, dă-mi și mie Harul de-a fi disciplinat în privința citirii Bibliei și fie ca și eu să fiu plin de bucuria pe care numai TU o oferi ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :