145 I 2024. CREȘTINUL ESTE UN CATALIZATOR FIIND ȘI SARE ȘI LUMINĂ [Matei 5.13–16 I Maleahi 4.2] 24 Mai 2024

145 I 2024. CREȘTINUL ESTE UN CATALIZATOR FIIND ȘI SARE ȘI LUMINĂ

I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 5 : 13 – 16 I Maleahi 4 : 2 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 24 Mai 2024 I

Creștinul este un catalizator fiind și sare și lumină. Prin viața mea, eu sunt chemat de Dumnezeu să fiu un catalizator, adică să grăbesc procesul sfințirii și să încetinesc procesul degradării spirituale a celor care sunt în jurul meu.

Eu trebuie să contribui la transformarea lor. Dar cum ?

Atât în bine, ajutându-i când sunt la greu (fiind asemenea sării care dă un gust bun) dar și în privința răului, a păcatelor pe care le fac, fiind lumină, adică explicându-le cum vede Dumnezeu păcatul și cât este de grav păcatul lor înaintea Lui Dumnezeu.


În Matei 5 : 13 – 16 sunt consemnate cuvintele pe care Domnul Isus le-a adresat ucenicilor Lui :

Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra ? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.

Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.


Modelul nostru este Domnul Isus, iar EL Își trăiește viața Lui în și prin cei ce-și pun viața la dispoziția Lui. Întruparea Domnului Isus a fost momentul în care Soarele Neprihănirii (a se vedea Maleahi 4 : 2) a răsărit pe pământul în care era noaptea, era întunericul.


Domnul Isus a adus căldură (ceea ce oamenii au apreciat) dar a adus și lumina. Dar luminarea (adică conștientizarea omului cu privire la starea lui spirituală) a fost ceva ce, cei mai mulți dintre contemporanii Domnului Isus, fiind nesinceri nu au apreciat. De ce ?

Deoarece Domnul Isus le-a scos la lumină păcatele, defectele întreținute, problemele de caracter etc. A arătat cum sunt ei în realitate, în spatele măștilor cu care se prezentau în public, i-a conștientizat despre cum îi vede Dumnezeu și pe ei dar și ceea ce fac.


În final, întrebările pe trebuie să mi le pun sunt aceastea :

  • Eu sunt sare și lumină pentru apropiații mei ?
  • Adică îi ajut când sunt la greu dar atunci când este nevoie îi luminez cu privire la păcat, la dreptate și cum pot să ajungă la Mântuitorul Isus ?

Doamne ajută și Doamne dă-mi Te rog frumos victoria TA ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :