Doamne, dacă ai fi fost aici … ! Evanghelia după Ioan 11:20-27

Stăpânul … de pe limbă !

Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte ; iar Maria şedea în casă. Marta a zis lui Isus :

„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu ! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” Isus i-a zis :

„Fratele tău va învia.” „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.

Crezi lucrul acesta ?” „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Evanghelia după Ioan 11 : 20 – 27

În această meditaţie vom studia versetul 21, (care este identic cu versetul 32 din Evanghelia după Ioan 11) : „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu !

  1. Doamne …”.

  2. „ … dacă ai fi fost aici …”.

  3. „ … nu ar fi murit fratele meu !


 1. „Doamne …”, sau mai folosita expresie : Doamne, Doamne.

Primul Doamne este scris în v. 3, unde Ioan scrie că : „Surorile au trimis la Isus să-I spună : „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.” Apoi, fiecare dintre ele spune un al doilea Doamne, când avea să se întâlnească cu Domnul Isus !

Doamne, dacă ai fi fost … ”, ideea implicită era aceasta : Tu nu ai fost, aşa că boala a făcut ce-a vrut ea, a prins momentul, iar Tu nu îl mai ai pe cel pe care îl iubeşti ! Ai rămas fără un prieten ! Adevărul este altul : Când şi unde nu este Dumnezeu prezent ?

Nu ştiau că Isus putea să spună un Cuvânt, de acolo de unde era, iar bolnavul ar fi fost vindecat ? Şi boala, ea de unde venea ? Poate să se atingă de un copil al Lui Dumnezeu, fără acceptul Lui ? Chiar aşa, să facă boala ce vrea ea ? Doamne, titlul rămâne valabil, dar în împrejurarea de faţă, altcineva a făcut ce a vrut … !

Expresia Doamne, Doamne este scrisă în Evanghelii de cinci ori :

  • Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”. (Evanghelia după Matei 7 : 21)

  • Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea : „Doamne, Doamne ! N-am prorocit noi în Numele Tău ? N-am scos noi draci în Numele Tău ? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău ?” (Evanghelia după Matei 7 : 22)

  • Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis : „Doamne, Doamne, deschide-ne !” (Evanghelia după Matei 25 : 11)

  • De ce-Mi ziceţi : „Doamne, Doamne !”, şi nu faceţi ce spun Eu ?” (Evanghelia după Luca 6 : 46)

  • Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi : „Doamne, Doamne, deschide-ne !”, drept răspuns, El vă va zice : „Nu ştiu de unde sunteţi.” (Evanghelia după Luca 13 : 25)


2. „ … dacă ai fi fost aici ...”.

Cuvintele ambelor surori arătau un reproş : De ce nu ai venit ? Credeau că doar fiind prezent în mod fizic, putea face ceva, la fel ca oricare alt doctor ! Aveau să realizeze că EL este Cel Atotputernic, care nu doar repară un trup stricat de boală, ci îl recompune şi îi dă iarăşi viaţă … fiindcă EL face ce vrea şi cu boala şi cu moartea, iar ele trebuie să plece ruşinate, învinse, pentru cât timp decide EL !

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului ; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17 : 26 – 28).

Dumnezeu nu este departe de niciunul dintre noi , noi suntem departe de EL şi de voia Lui ! EL ne este aproape, EL este aproape de creaţia Lui, dar există cineva care ar vrea / şi face tot posibilul, ca omul, creaţia lui Dumnezeu, să fie departe de Creator ! Să îşi strice mersul şi direcţia de la ce a vrut Dumnezeu să fie şi să facă omul …

În voia Lui Dumnezeu nu a existat răul, mânia, crima lui Cain, nu aşa trebuia să fie relaţia dintre primii doi fraţi, care au trăit în lume ! În voia Lui nu exista frica şi ruşinea dintre om şi Dumnezeu, nu exista încălcarea cu bună ştiinţă a voiei Lui Dumnezeu ! A venit cel rău, care a pervertit gândirea, strecurând printr-un cuvânt, gândul lui :

Tu Adam, poţi să rămâi copilul Lui Dumnezeu … dar faci ce vrei tu ! Crezi că EL te va pedepsi chiar aşa de aspru pentru aceasta, exact cum a promis ?

După acest gând, era deja clar că Dumnezeu nu îşi va distruge creaţia doar pentru o muşcătură dintr-un fruct, luat din pomul creat tot de Dumnezeu ! Era logic ! Şi nu fructul a fost problema, ci încălcarea interdicţiei a deschis calea păcatului, a răului …

Probabil că acest pom era un pom oarecare … fructul lui nu avea un ADN ce conţinea răul, pe care, odată mâncat / consumat, omul ar fi intrat sub puterea lui ; un ADN al păcatului ce avea să îi controleze viaţa !

Voinţa noi ne-o controlăm sau îi dăm controlul fie lui Dumnezeu, fie celui rău. Controlorii de voinţă există ! Ei induc neascultarea de Dumnezeu, prin pofte speciale, făcute pentru satisfacţia clientului dus de nas … (ne cerem scuze pentru expresia prea puţin academică, dar care arată o realitate) !

Nu lucrul dorit este problema, ci manipularea omului pentru a îl face să-şi trăiască visul bolnav, al satisfacerii poftelor cărnii, a firii lui pământeşti ! Să fie tot mai dependent de pământ şi de tot ce-i produce pământul, iar oferta este mult mai diversificată decât în Eden.

Acolo pomul cunoştinţei binei şi răului, nu avea concurenţă, era singurul de acest fel, de pe pământ, sau cum s-ar spune : de pe piaţă !

Azi piaţa păcatului şi a păcătuirii are o gamă de produse, mult diversificată. În funcţie de cumpărător şi de poftele lui ! Creaţia poftitoare consumă produsele Păcatului personificat, care este diavolul !

Dia bolos, se traduce prin cel ce aruncă în două părţi şi în creaţie şi în Creator … lui nu îi pasă decât de el. În afară de el, de fapt, nici nu există nimeni, aşa gândeşte egoismul !

El a rămas păcat şi are ca rol, despărţirea de Creator. Păcătuirea îl îndepărtează pe om de Creator … dar nu-L poate îndepărta pe Creator de om !

Şi astăzi, tot Creatorul vine la om pentru a îl recâştiga. Sângele Lui Isus are putere de curăţare, mai mare decât are păcatul de înnegrire. Doamne, dacă ai fi fost … cum s-ar putea ca Isus să nu fie undeva, când EL umple toate lucrurile, cu o prezenţa lui nevăzută ! Nu ÎL văd, dar El mă vede ! Surorile nu L-au văzut, Isus însă a văzut momentul decesului, al plecării de pe pământ a lui Lazăr !

Doamne, fiecare poate să zică, în asemenea situaţii, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit x sau y, sora, fratele etc., fiindcă în asemenea situaţii, nu mai contează atât de mult gama de rudenie / rudenii … când cel drag este mort ! Cum ar fi fost ca Domnul să se justifice şi să îi explice Martei că era foarte ocupat şi a trebuit să fie la unul din cei şapte miliarde, (de la ora actuală), care avea o situaţie mai gravă ! Aşa ceva nu există pentru Cel Atotputernic !

Dumnezeu este pretutindeni, la fel ca soarele care luminează peste tot … cât îi este dat ! „Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? – zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pământul ? – zice Domnul”. (Ieremia 23 : 24)

Problema nu este : dacă ai fi fost, ci faptul că EL a fost şi eu nu L-am văzut !

Problema nu este la EL, ci la mine, la ochii mei, la mentalitatea mea ! EL era, dar a venit şi s-a făcut vizibil de-abia la un moment dat. Pentru cel care trăieşte în prima zi de viaţă, seara are surpriza de a vedea că soarele moare, iar în locul lui apare sora lui mai palidă, luna. Este clar că El nu mai este, se vede clar … fiindcă este întuneric ! Altcineva are putere, când lumina zilei a dispărut, iar durerea şi necazul are putere …


3. „ … nu ar fi murit fratele meu !

Pentru cel ce ÎL cunoaşte, ştie că Dumnezeu a lăsat şi controlează ca ziua să aibă şi lumină şi întuneric. De ambele este nevoie pentru creaţie ! Fără întuneric, care este un timp de refacere, nu am rezista nici noi, nici creaţia lui Dumnezeu, natura ! Am trăi într-o producere continuă care ar duce la epuizare, la dcesul prematur.

Necazurile, înnegurările îşi au rolul lor. Sunt opriri pentru ca sufletul să mai răsufle şi el din aerul cerului, să mai vadă şi ceea ce nu mai vede : nevoia de Dumnezeu ! Iar de această nevoie, omul când devine conştient, altfel va sta cu Isus.

Isus vine şi arată că ştie să asculte şi ne arată că trebuie să mai stăm de vorbă şi cu Tatăl, nu numai cu oamenii. De la EL vine şi puterea învierii şi viaţa, EL produce credinţa … în urma vederii !

Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi, dat vorbesc astfel pentru norodul care stăîmprejur, să creadă că TU M-ai trimis” (Evanghelia după Ioan 11 : 41, 42)

După această rugăciune, Domnul „a strigat cu glas tare : „Lazăre, vino afară !” Şi mortul a ieşit … Mulţi din Iudeii care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în EL” (Evanghelia după Ioan 11 : 43 – 45).

Lazăr avea să trăiască atunci când Isus, primea de la Tatăl, să bea paharul patimilor şi moartea ! Rolul bolii şi al decesului este şi să aducă odihnă celui extenuat : Lazăr !

Să reaşeze valorile, omul să îşi facă timp de om şi de Dumnezeu, să ÎI caute faţa şi să aibă parte de experienţe cu Isus, să creadă în EL şi să fie schimbate vieţi.

Oprirea apare des în Psalmi … este adusă şi în viaţă : „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu : Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.” scrie în Psalmul 46 : 10.

Opririle forţate aduc opririle benevole, când la necaz, omul îşi întoarce privirile spre Isus şi se luminează de bucurie, după întristarea feţei …

Până atunci, omul poate priveşte spre sine şi caută ce vrea el … dar împlinirea voiei personale aduce îndepărtează de Dumnezeu !