Faraon sau Omul obstacol, Exod 1.8-22

Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif. El a zis poporului său : „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi.

Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.”

Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele.

Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui faraon. Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea ; şi s-au scârbit de copiii lui Israel. Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie.

Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp, şi în toate muncile acestea, pe care-i sileau să le facă, erau fără niciun pic de milă.

Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua, şi le-a zis : „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi ; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.”

Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului : ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască. Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis :

„Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască ?” Moaşele au răspuns lui faraon :

„Pentru că femeile evreilor nu sunt ca egiptencele ; ele sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.”

Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr. Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case.

Atunci faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui : „Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască”. (Exod 1 : 8 – 22)


În viaţă, uneori avem de-a face cu oameni dificili, dar trebuie să încercăm să-i înţelegem. Oare nu este aşa de dificil, din cauza unei frici interioare ?

Contează să trec peste ce face un om, pentru a încerca să înţeleg, de ce-urile, motivaţiile deciziilor şi faptelor lui. Aşa gândeşte un creştin care îşi iubeşte duşmanul şi-l vrea şi pe el în Cer !

De ce poate să fie aşa de dificil un om ? Pentru că oricine poate alege cum să se comporte, pentru a face bine sau a face mult rău !

Orice om la un moment dat, poate fi un obstacol bun sau un obstacol rău. Depinde în calea cui stă / se pune ! În calea lui Dumnezeu, sau în calea celui rău ?

Ce trebuie să ne amintim, indiferent de piedicile de care avem parte în viaţă ? Versetul scris în cartea Isaia (8 : 10) :

Faceţi la planuri cât voiţi,

  • căci nu se va alege nimic de ele ! Luaţi la hotărâri cât voiţi,
  • căci vor fi fără urmări !
  • Căci Dumnezeu este cu noi”.

Împăratul (poate fi şi omul care are autoritatea într-un anumit domeniu şi care crede că nimeni nu poate trece de el şi peste ce-a decis el, nicicând şi niciodată), va avea surpriza să constate că :

„ … peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi, Cel Preaînalt”. (Eclesiastul 5 : 8)

O astfel de surpriză a avut Nabucodonosor care era (şi se considera a fi) cel mai important om din lume, neţinând cont de cuvintele lui Daniel că :

Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerului şi te-a făcut stăpân peste toate acestea : tu eşti capul de aur !” (Daniel 2 : 37 – 38)

Este un alt fel de-a spune : „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt”. (I Corinteni 15 : 10) Nabucodonosor a auzit cuvintele lui Daniel, dar le-a înţeles abia după ce-a fost smerit :

După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc.

Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui Împărăţie dăinuie din neam în neam.

Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui ; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică : „Ce faci ?”

În vremea aceea mi-a venit mintea înapoi ; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi ; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat ; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut.

Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie !” (Daniel 4 : 34 – 37)

Împăratul Solomon scria :

Eu îţi spun : Păzeşte poruncile împăratului, din pricina jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu. Nu te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu stărui într-un lucru rău : căci el poate face tot ce vrea … ”. (Eclesiastul 8 : 2 – 3)

Aşa credea Solomon, (el fiind împărat), dar oare chiar aşa este ? Împăratul poate că îşi permite să decidă să facă tot ce-şi doreşte, dar aceasta nu înseamnă că poate să şi îndeplinească exact tot ce vrea.

Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”. (Filipeni 2 : 13) Între a vrea şi a face poate fi un drum atât de lung, încât să nu fie parcurs niciodată !

Au fost împăraţi care nu au reuşit să facă tot ce-au dorit. Dar deasupra este Dumnezeu, care face cu adevărat tot ce vrea !

  • Psalmul 115 : 3 „Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea”.
  • Psalmul 135 : 6 „Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile”.

Am un faraon în viaţa mea ? El îmi va face probleme atât cât Dumnezeu va vrea. Prin el, poate Dumnezeu mă atrage mai mult spre El.

Dar după ce şcoala crucii Lui pentru mine s-a terminat şi am absolvit-o cu brio, Dumnezeu va interveni şi în viaţa acelui faraon.

Eu nu am de luptat contra cărnii, (contra unui om) … de fapt, în viaţă o lecţie pe care o învăţăm constant este aceasta : totul este între mine şi Dumnezeu !