„Oh ! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte ; aş vrea să fie săpate cu un priboi [dorn] de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie …
Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor ; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu. Atunci veţi zice : „Pentru ce-l urmăream noi ?” Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
Temeţi-vă de sabie : căci pedepsele date cu sabia sunt grozave ! Şi să ştiţi că este o judecată”. (Iov 19 : 23 – 29)
Iov a trecut prin pierderea copiilor, prin pierderi financiare, apoi s-a îmbolnăvit. Toate acestea fiindcă Dumnezeu a îngăduit ca el să treacă prin aceste probleme / testări.
Dar atacurile verbale de care a avut parte din partea soţiei şi a celor trei prieteni, nu au fost de la cel rău. Au fost iniţiativele personale ale apropiaţilor lui Iov … De aceea :
Nu judeca ! De ce ?
I. Dumnezeu ţine evidenţa vorbelor (care pot dărâma) dar şi a cuvintelor (care zidesc). (Iov 19 : 23 – 24)
1. Iov îşi dorea ca vorbele să fie notate undeva (şi aşa a fost şi este), deşi poate că ei credeau că vorbele zboară în vânt, (iar conversaţiie lor se pierd în neant).
Să ne amintim de proverbul latin : Vorba zboară, scrisul rămâne. Este clar că se referă la ceea ce se poate dovedi, dar ei nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi faptul că se ţine o evidenţă clară a cuvintelor rostite, deoarece ele produc un efect asupra acelor care le aud …
Dumnezeu auzea ce vorbau ei … şi la sfârşitul încercării, Dumnezeu îi spune lui Iov, (pentru că şi el îşi judeca prietenii şi pe Dumnezeu) :
- „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere ?”. (Iov 38 : 2)
- „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile ? … După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman : „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov”. (Iov 42 : 3, 7)
În II Corinteni 13 : 10, apostolul Pavel scria : „Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri, când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărâmare”.
2. Prin vorbe pot :
- aduce mâhnire : „Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său. Dar Dumnezeu a zis lui Avraam : „Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale : fă Sarei tot ce-ţi cere ; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu adevărat numele tău”. (Geneza 21 : 11 – 12)
- produce amărăciune / ură : „Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său : „Binecuvântă-mă şi pe mine, tată !” … Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său”. (Geneza 27 : 34, 41)
- mânia pe cineva : „După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea : „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare”. (Geneza 39 : 19)
Lista ar putea continua … Stările sufleteşti pot fi îndreptăţite sau nu, însă mai pot exista şi urmări negative pentru trupul / viaţa celui ce aude. Scrie despre nora marelui preot Eli că :
„ … nevasta lui Fineas, era însărcinată şi sta să nască. Când a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei şi despre moartea bărbatului ei, s-a încovoiat şi a născut, căci au apucat-o durerile naşterii”. (I Samuel 4 : 19)
3. Prin cuvinte ce vin din Duhul Sfânt / Dumnezeu, creştinul aduce binecuvântare în sufletul celui cu care vorbeşte :
„Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură ; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud”. (Efeseni 4 : 29)
Sunt cel puţin trei feluri de cuvinte bune. Ele aduc :
- Zidire : „unul bun, pentru zidire”. Îl îmbărbătează pe omul necăjit !
- Răspuns la întrebările pe care omul şi le pune : „după cum e nevoie”. Numai prin Duhul Sfânt se poate !
- Încurajează. Ajută omul să meargă mai departe, să ştie că vin şi vremuri mai bune : „ca să dea har celor ce-l aud”.
Un exemple de consemnare a vorbelor îl avem în Maleahi 3 : 16 : „Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat ; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui”.
II. Dumnezeu intervine şi este adus şi sfârşitul încercării. (Iov 19 : 25 – 27)
El este Răscumpărătorul. Iov a fost binecuvântat după terminarea încercării cu acelaşi număr de copii şi a primit dublu faţă de ce a avut iniţial (ca avere) !
„Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese”. (Iov 42 : 10)
La început : „Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului”. (Iov 1 : 3)
După ce se termină încercarea : „În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. A avut paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de măgăriţe”. (Iov 42 : 12)
Oare ce-au mai spus prietenii lui Iov, după ani de zile când au realizat cât de uşor l-au condamnat pe nedrept, pe un om … pe prietenul lor ?!
III. Dumnezeu ne judecă pentru vorbele rostite (aici pe pământ, dar există şi Judecata finală, pentru cei ce nu şi-au cerut iertare cât au trăit pe pământ). Păcatele lor cele ascunse merg după ei :
„Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă”. (I Timotei 5 : 24) Toate păcatele sunt cunoscute de Dumnezeu, (fie că omul le recunoaşte, fie că nu), dar omul va da socoteală pentru păcatele pe care le-a ţinut ascunse.
Apostolul Ioan scria : „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire”. (1 Ioan 1 : 9)
Exemplu de om care a plătit pentru păcatul lui este Cain : „Domnul a zis lui Cain : „Unde este fratele tău Abel ?” El a răspuns : „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu ?” Şi Dumnezeu a zis : „Ce ai făcut ? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. Acum blestemat eşti tu … ”. (Geneza 4 : 9 – 11)
Plătesc eu pentru faptele mele … sau îmi cer iertare şi mă iartă Domnul Isus. (Iov 19 : 28 – 29)
„După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman : „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.
Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”
Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov”. (Iov 42 : 7 – 9)