Fineţea lui Dumnezeu ! (II Samuel 12 : 1 – 10)

În întâmplarea pe care o avem redată în cartea II Samuel 12 : 1 – 10, Dumnezeu când îi vorbeşte prin pildă, iniţial nu-i aminteşte nimic lui David nimic despre uciderea lui Urie: ”a luat oaia săracului şi a gătit-o pentru omul care venise la el”, îi spune Natan lui David, că ar fi făcut omul acela, care era din poporul lui. Dar bogatul despre care aude David de la proorocul Natan nu a luat doar mieluşeaua … ci a făcut să fie omorât şi săracul ! David, dacă ar fi ştiut şi acest lucru, în mod sigur ar fi pronunţat o judecată mai aspră … contra lui însuşi !

Pedeapsa lui Dumnezeu a constat nu doar din moartea copilului născut prin păcat, ci în plus, David şi-a atras nenorocirea prin sentinţa pe care şi-a dat-o ! Dreptatea noastră contra celor nesfinţi ne costă. Cât rău ne putem facem cu gura noastră ! (Şi este interesant de observat, că putem avea o teologie bună şi o trăire rea ! Sentinţa pe care o dă David se baza pe Lege, unde pedeapsa era direct proporţională cu paguba făcută. În Exod 22 : 1 scrie clar : „Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată”. Deci cunoştinţa teoretică a Cuvântului exista, prin prooroc însă, David avea să aibe parte de o hermeneutică a textului respectiv, pe care o face Însuşi Dumnezeu, care vrea ca noi să înţelegem exact Cuvântul Lui) !

Să ne reamintim faptele : „Domnul a trimis pe Natan la David. Şi Natan a venit la el şi i-a zis: „Într-o cetate erau doi oameni, unul bogat şi altul sărac. Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi. Săracul n-avea nimic decât o mieluşea, pe care o cumpărase ; o hrănea şi o creştea la el împreună cu copiii lui ; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sânul lui şi o privea ca pe fata lui .
A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el ; ci a luat oaia săracului şi a gătit-o pentru omul care venise la el .”
David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia şi a zis lui Natan : „Viu este Domnul, că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte. Şi să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârşit fapta aceasta şi n-a avut milă .”
Şi Natan a zis lui David : „Tu eşti omul acesta ! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel : „Eu te-am uns împărat peste Israel şi te-am scăpat din mâna lui Saul ; te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău şi ţi-am dat casa lui Israel şi Iuda . Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat. Pentru ce, dar, ai dispreţuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui ? Ai lovit cu sabia pe Urie, hetitul ; ai luat de nevastă pe nevasta sa, şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.
Acum, niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, hetitul ”.

Pilda pe care o spune Natan, nu era o invenţie a lui, ci era Cuvântul lui Dumnezeu pentru David, în situaţia de atunci. Din această întâmplare, putem învăţa :

1.  cum vede Dumnezeu relaţiile dintre oameni, şi

2. cum afectează păcatul înfăptuit relaţia omului cu Dumnezeu, (fiindcă noi ştim că o urmare a păcătuirii lui David, a fost închiderea cerului, faţă de el).

În Psalmul 32, David scrie : „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie! Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire)
Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu” (v. 1 – 5).

Reabilitarea relaţiei spirituale vine în urma mărturisirii păcatului. Recunoaşterea aduce ploaia pe pământ, fiindcă pe un om credincios, cel mai mult îl afectează lipsa prezenţei Duhului Sfânt, din viaţa lui. În Biblie Duhul este comparat cu o ploaie, fie timpurie, fie târzie, de care depindea recolta pământului în Ţara lui Israel ; (în limba ebraică nu se spune Ţara, ci Pământul lui Israel). Fără apă era secetă.

Lui Amos Dumnezeu îi spune : „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi” (cap. 8 : 11, 12). Din ce cauză era această lipsă spirituală ? Din cauza alegerii unei trăiri în păcat, într-un mod conştient. În context scrie foarte clar :

Ascultaţi lucrul acesta, voi care mâncaţi pe cel lipsit şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din ţară ! Voi care ziceţi: „Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi Sabatul, ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbăm cumpăna, ca să înşelăm ? Apoi vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint şi pe sărac, pe o pereche de încălţăminte, şi vom vinde codină în loc de grâu.”
Domnul a jurat pe slava lui Iacov :Niciodată nu voi uita niciuna din faptele lor ! Nu se va cutremura ţara din pricina acestor mişelii şi nu se vor jeli toţi locuitorii ei ? ” (v. 4 – 8). Din cauza faptelor lor, a alegerilor personale, evreilor de vremea lui Amos, Dumnezeu avea să nu le mai vorbească !

Iar problema nu se putea rezolva prin căutări exterioare, ci prin pocăinţa interioară. Acolo trebuie întoarcerea la Dumnezeu şi la voia Lui. Şi (aşa numitul) fiu risipitor, ajunge să se trezească la realitate, atunci când nu mai are pâine. Iar pentru sufletul nostru, pentru viaţa spirituală, pentru a putea trăi, este nevoie de Pâinea Vieţii, de Pâinea Vie. Lipsurile interioare ne fac conştienţi că avem probleme în relaţia cu Dumnezeu …

Ceea ce este foarte important de ştiut este faptul că Dumnezeu i-a vorbit lui David, (înainte de a cădea în păcat), despre un fiu care i se va naşte. Aceasta arată omniscienţa lui Dumnezeu. În II Samuel 7, Dumnezeu îi vorbeşte lui David, tot prin proorocul Natan, (atunci când el avea de gând să construiască o casă pentru Dumnezeu ; a se vedea II Samuel 7 : 1 – 5) :

Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi Numelui Meu o Casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi Tată, şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta” (cap. 7 : 12 – 17).

Este unul dintre puţinele locuri din Vechiul Testament în care se vorbeşte despre Harul lui Dumnezeu, citat pe care apostolul Pavel, îl foloseşte în Fapte 13 : 23, pentru a le explica celor din Antiohia din Pisidia, că Isus este Mântuitorul pe care Dumnezeu „după făgăduinţa Sa” l-a „ridicat lui Israel” (v. 23).

Promisiunea era făcută lui David, iar Dumnezeu îi spune lui David prin Natan, că va fi nevoie de Har ! (Promisiunea este făcută la timpul viitor). De-abia în timp, când faptele s-au petrecut, David a putut înţelege, de ce era nevoie de aşa mult Har. Păcătuirea cu Bat-Şeba este descrisă în II Samuel capitolul 11 … iar promisiunea era făcută deja din capitolul 7 … Dumnezeu în atotştiinţa LUI ştia dinainte în ce context de împrejurări avea să se nască Solomon şi îi spune lui David dinainte aceste adevăruri, tocmai pentru a realiza ce înseamnă Harul lui Dumnezeu ! Să cunoşti ce-ŢI va face copilul peste un timp, să ştii că va face păcat şi totuşi să-l asiguri că va avea parte de iertarea TA !

Este interesant de observat, şi faptul că, atunci când David îi transmite lui Solomon cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus prin proorocul Natan, cu privire la el, nu îi spune toată proorocia, (pe care el o ştia şi este de observat şi faptul că îi spune aceste cuvinte de-abia la bătrâneţe …) ; în I Cronici 22 : 10 sunt scrise cuvintele rostite prin prooroc despre Solomon, înainte ca el să fi fost născut !

Domnul a spus astfel : „El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, şi Eu îi voi fi Tată ; şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui Israel”… atât îi spune David lui Solomon, dar Cuvântul pe care i l-a transmis Natan, din partea lui Dumnezeu mai avea şi aceste cuvinte : „Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta” (II Samuel 7 : 14). De ce nu i-a spus tot mesajul ?

Findcă, deşi aceste cuvinte erau pentru Solomon, profetic, ceea ce află Solomon era doar mesajul care era valabil pentru Domnul Isus ! De aceea nici nu era nevoie de spus despre nuia şi lovituri omeneşti ! Aceasta a fost partea de care doar Solomon avea să aibă parte …