Cele două morţi

Un adevăr elementar este că fiecare om are de trăit două vieţi, una pe pământ şi o a doua undeva Dincolo … depinde de locul ales şi rezervat. Neatenţia, (cu care uneori citim întâmplările, aparent foarte cunoscute), ne face să pierdem esenţialul textului Biblic respectiv. Această observaţie este valabilă şi în cazul descrierii luptei dintre David şi Goliat. Goliat a fost omorât de două ori. Prima dată cu Piatra, iar a doua oară cu sabia. Este evident că din punct de vedere fizic, nu există decât o singură moarte, dar, din punct de vedere spiritual, există şi o moarte a doua

 „Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului.
Şi-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe filistean în frunte, şi piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ.
Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ şi l-a omorât, fără să aibă sabie în mână.
A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul.
Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă”. (I Samuel 17 : 48 – 51)

I. Goliat, cel de nebiruit, până a venit Cineva, este o reprezentare a Celui rău. El a fost omorât prima dată cu o piatră. În mod spiritual, în Noul Testament, Domnul Isus este numit: „Piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 2:4). În textul citat scrie că David : „şi-a ales … din pârâu”, [În Septuaginta este folosit cuvântul şuvoi], această piatră. Era o piatră aleasă, (de preţ), a cărei valoare s-a dovedit în lupta care a urmat, dar preţul ei nu a fost cunoscut decât de cel care o cunoştea şi care îi ştia valoarea. Pe lângă apa respectivă au trecut mulţi, poate au şi băut din ea, dar nu au cunoscut ce valoare, poate avea pentru viaţa practică acea apă şi ce poate exista în acea apă.

În Noul Testament, prin Apa (Vie) este simbolizat Duhul Sfânt. Vorbind cu femeia Samariteancă, la un moment dat „Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4 : 13, 14). În capitolul 7, Domnul vorbeşte din nou despre apă, (dar o apă vie, de data aceasta), în versetul 39, Ioan scrie că : „Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească ceice vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit”. Şi astăzi există destul de mulţi, care subestimează valoarea Duhului Sfânt, şi a puterii Lui, pentru o viaţă de biruinţă, mai ales atunci, când avem perioade când stagnăm din cauza unor uriaşi, care pentru noi sunt de netrecut …!

Există multe feluri de pietre preţioase, care însă pentru un necunoscător pot fi doar simple cuvinte. De exemplu, în Apocalipsa scrie despre douăsprezece feluri de pietre rare : „iaspis … safir … smaragd” etc., (a se vedea Apocalipsa 21 : 19 – 20). Această recunoaştere a pietrelor folosite pentru temeliile cetăţii este valabilă însă numai pentru cel care cunoaşte cum arată iaspisul, sau smaraldul

În Faptele Apostolilor, Petru spune că : „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei care erau apăsaţi de diavolul ; căci Dumnezeu era cu El” (cap. 10 : 38). Goliat, este o întruchipare a celui rău, (care apasă prin cuvintele lui), şi care a aruncat „o ocară” (I Samuel 17 : 10, 25), iar David este cel care a luptat pentru a lua ocara; („David a zis oamenilor de lângă el: „Ce se va face aceluia care va omorî pe Filisteanul acesta, şi va lua ocara deasupra lui Israel ?” 17 : 26, iar în versetul 36, David îi spune lui Saul care este motivaţia lui pentru a merge la luptă : „ … Filisteanul acesta … a ocărât oştirea Dumnezeului celui viu”). Prin această ocară aruncată, „… tot Israelul” a fost cuprins „de o mare frică” (17 : 11).

Ce seamănă omul aceea va şi secera„, este scris în Galateni 6 : 7. Goliat a folosit ocara pe care a aruncat-o prin cuvintele lui, pe care le adresa unor oameni care nu se puteau compara cu el, nici în privinţa mărimii şi a puterii fizice, dar nici în privinţa armelor deţinute : „Arunc astăzi o ocară” spune Goliat, (în I Samuel 17 : 10). Trec patruzeci de zile şi în acelaşi capitol scrie că „David … a luat o piatră, şi a aruncat-o cu praştia” (17 : 48, 49). Domnul Isus este Cel care : „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2:15).

În cartea Evrei 2:14, scrie despre Domnul Isus că avea „prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15. şi să izăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei …”. Goliat spunea exact acest lucru: „Dacă va putea să se bată cu mine şi să mă omoare, noi vom fi robii voştri; dar dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji” (1 Samuel 17:9). Este clar, că în mintea lui, ei erau deja câştigători, iar ceilalţi deja erau robi. Întotdeauna, acest fel de siguranţă aduce căderea, fiindcă omul se bazează pe sine însuşi.

Dar, între cele două omorâri a existat o alergare (vezi 1 Samuel 17:51). În Evrei 12 : 1 scrie despre „alergarea care ne stă înainte”. Se referă la „lupta împotriva păcatului” (v. 4), despre care avem detalii în Efeseni 6 : 10 – 18.

II. Pentru a doua omorâre este folosită sabia. Domnul l-a biruit pe cel rău, dar fiecare credincios are de luptat „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii” (Efeseni 6 : 12). Arma folosită este „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (v. 17).

Concluziile celor spuse sunt următoarele :

În Cuvânt scrie despre „moartea a doua”, care diferă de ceea ce noi numim deces fizic, fiind despărţirea finală. Domnul Isus a spus clar: „...temeţi-vă mai degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” (Matei 10:28). Există o moarte fizică, (decesul), precum şi o moarte spirituală, veşnică. În Apocalipsa se vorbeşte despre „moartea a doua” (cap. 2 : 11, 20 : 6, 21 : 8). Această moarte are loc după Judecata Finală, (a se vedea Apocalipsa 20 : 11 – 14).

Diferenţa dintre oameni este dată de alegerile făcute pe pământ. Unii ÎL aleg pe Isus ca Domn şi Mântuitor (Fapte 5 : 31) şi astfel devin creştini, (adică urmaşi ai lui Christos), EL fiind Modelul lor pentru toată viaţa. Şi pentru ei există două vieţi, una înainte de a – L cunoaşte pe Domnul Isus şi o a doua, care începe după naşterea din nou, şi se continuă pe pământ şi apoi în Veşnicie.

Biruinţa iniţială a Domnului Isus asupra celui rău, este continuată de fiecare creştin, pentru care este valabil adevărul spus de către apostolul Pavel în Galateni 2 : 20 „ … nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”. Această viaţă înseamnă dependenţă de Domnul Isus, timp petrecut în prezenţa Lui, de unde se obţine puterea pentru lupta de zi cu zi împotriva uriaşilor care ne stau împotrivă, la un moment dat.