„LA MULŢI ANI” ESTE CAM PUŢIN, DE ACEEA VĂ DORIM „SĂ VĂ DEA DUMNEZEU VIAŢA VEŞNICĂ” ! [Daniel 6.19-22]

În revărsatul zorilor însă împăratul s-a sculat şi s-a dus în grabă la groapa cu lei. Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel :

„Daniele, robul Dumnezeului celui Viu, a putut Dumnezeul tău căruia Îi slujeşti necurmat să te scape de lei ?” Şi Daniel a zis împăratului :

„Veşnic să trăieşti, împărate ! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău !” (Daniel 6 : 19 – 22) Continue reading „„LA MULŢI ANI” ESTE CAM PUŢIN, DE ACEEA VĂ DORIM „SĂ VĂ DEA DUMNEZEU VIAŢA VEŞNICĂ” ! [Daniel 6.19-22]”

Lumea oferă : suferinţa, lipsa de empatie, („Treaba ta”) precum şi calculele reci („Banii blestemaţi”), Matei 27.3-10

Când s-a făcut ziuă, toţi preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare. După ce L-au legat, L-au dus şi L-au dat în mâna dregătorului Pilat din Pont.

Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi a zis : Continue reading „Lumea oferă : suferinţa, lipsa de empatie, („Treaba ta”) precum şi calculele reci („Banii blestemaţi”), Matei 27.3-10”

Iona : supunerea faţă de Dumnezeu trebuie să fie forţată sau poate fi de bună voie ? [Iona, capitolul 1]

Neascultarea de Dumnezeu este o sursă de probleme, dar Dumnezeu se poate folosi şi de împotrivirea copilului Lui faţă de EL, pentru a aduce frica de Dumnezeu şi în inima celor care nu-L cunosc, prin lecţia administrată urmaşului Lui care-I este neascultător … dar care va învăţa că neascultarea intenţionată / calculată se plăteşte !

Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit şi am zis : „Facă-se voia Domnului !” (Faptele Apostolilor 21 : 14)


Continue reading „Iona : supunerea faţă de Dumnezeu trebuie să fie forţată sau poate fi de bună voie ? [Iona, capitolul 1]”

Dumnezeu este cu noi [Matei 1.18-25]

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa : Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif ; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.

Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii ; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.

Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis : Continue reading „Dumnezeu este cu noi [Matei 1.18-25]”

Concert de colinde

Astăzi (21 Decembrie 2018), de la orele  18 : 30, în Amfiteatrul Universităţii „Eftimie Murgu”, din Reşiţa, va avea loc un concert de colinde intitulat Deschide-ţi inima ! 

Va participa Grupul Hristic.

Mesajul Biblic va fi rostit prin David Gabriel.

Să ÎL rugăm pe Dumnezeu să lase binecuvântarea Lui peste toţi cei care vor participa !

Cât mă poate costa o jertfă / un cadou ? Cum să ofer un cadou de Sărbători ? (II) [Text : 2 Samuel 24.24]

Jertfa bine primită de Dumnezeu sau Ce cadou să dau de Sărbători ?

Perioada sărbătorilor prilejuite de Naşterea Domnului Isus, este cunoscută ca fiind şi o perioadă a cadourilor, a darurilor făcute. Continue reading „Cât mă poate costa o jertfă / un cadou ? Cum să ofer un cadou de Sărbători ? (II) [Text : 2 Samuel 24.24]”

Cât mă poate costa o jertfă / un cadou ? (I) [2 Samuel 24.24]

Într-un moment de cumpănă din viaţa lui, David a spus ce principiu de viaţă avea :

„ … nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi de tot, care să nu mă coste nimic”. (II Samuel 24 : 24)

Şi eu vreau să fac ceva pentru Dumnezeu. Cum să procedez ca acest sacrificiu (timp, bani, lucruri etc.) să fie bine primit de Dumnezeu ? Continue reading „Cât mă poate costa o jertfă / un cadou ? (I) [2 Samuel 24.24]”