Ziua 13 (21 iulie 2013) : Rugăciune pentru Betleem

Ziua 13 MâiniEste posibil ca Betleemul, locul naşterii lui Isus, să fie golit de creştinii cu o credinţă vie ? Situaţia nu este chiar aşa de rea încă, dar curentul ne duce în această direcţie. Numărul creştinilor în teritoriile palestiniene, inclusiv Gaza, este estimat ca fiind puţin mai mult decât un procent. Un număr mult mai mare de palestinieni creştini locuiesc în alte ţări. Presiunea imensă sub care creştinii din ţara Sfântă trăiesc îi face pe mulţi să emigreze. Această presiune vine din direcţii diferite.

Un pastor creştin a spus : “Există o anumită situaţie politică a noastră. Ca şi creştini, vrem să trăim în pace, dar în Orientul Mijlociu nu se poate vedea niciun semn de pace la orizont ; Primăvara arabă din ţările vecine nu aduce speranţă pentru un viitor paşnic. Ne lipseşte speranţa şi din punct de vedere economic. Aproximativ 40 de procente dintre creştinii palestinieni nu au o slujbă pentru că există foarte puţine locuri de muncă.

Semnificativ, creştinii sunt o minoritate foarte mică în această societate. Din punct de vedere spiritual, suntem înconjuraţi de două religii mari care nu Îl recunosc pe Isus ca Domn şi Mântuitor. În ochii lor, noi suntem “infideli” şi ca urmare ţinta batjocurii lor şi a abuzului de multe ori. şi ca şi cum nu ar fi fost de-ajuns, bisericile locale sunt copleşite şi descurajate pentru că se simt abandonate de către Biserica globală.

Dar încă există speranţă. Pe teritoriile palestiniene există diferite biserici şi programe creştine active. Putem lucra deschis printre creştinii tradiţionali. Să lucrezi între musulmani este însă mai greu, şi biserica trebuie să acţioneze cu mare înţelepciune. Dar în orice caz, oamenii tot vin la credinţa vie în Domnul Isus. O astfel de biserică evanghelică din Betleem a crescut în ultimii cinci ani de la cinci membri la 56 de familii. Pastorul a spus : “Am văzut şi putem mărturisi că Dumnezeu mântuieşte oamenii şi că în ziua de azi se întâmplă minuni”.
“Mulţumim pentru rugăciunile voastre. Aşteptăm să vedem o recoltă bogată aici. Mulţi dintre noi simt că este pe punctul de a apărea chiar după următorul colţ.” (lucrător local “30 Zile”)

Motive de rugăciune :

* Ca Dumnezeu să încurajeze creştinii din teritoriile palestiniene ca să fie sare şi lumină în acest mediu.
* Pentru protecţia lui Dumnezeu peste cei care au venit la credinţa în Isus dintr-un mediu musulman.
* Pentru înţelepciune pentru păstorii care instruiesc asemenea credincioşi şi pentru trupul lui Hristos din întreaga lume ca să găsească moduri prin care să-i încurajeze.