Sunt un om sincer sau un om fals ? (1. Introducere) [Matei 28.8-20]

În Matei 28.8–20 sunt descrişi oamenii sinceri şi oamenii falşi (dar care pentru o anumită perioadă de timp au avut o anumită autoritate în societatea civilă şi religioasă a acelor vremuri). Reper moral este numai omul integru chiar dacă din punct de vedere uman el nu are o mare autoritate.

Introducere

În acest text se vorbeşte despre ce s-a întâmplat în Ziua Învierii cu femeile, cu unii dintre soldaţi (străjeri) şi cu preoţii cei mai de seamă precum şi (în special) cu ucenicii. Totul are de-a face cu Domnul Isus, Cel Înviat.

Fiecare categorie s-a îndreptat înspre cineva :

  1. femeile au mers la fraţii de credinţă (la ucenici, pentru a le aduce o veste bună).
  2. străjerii au plecat la cei cu autoritatea religioasă / preoţii cei mai de seamă (pentru a le explica că în viaţă nu merge cum vrea omul ci se face ceea ce hotărăşte Dumnezeu, că „ulciorul nu merge de multe ori la apă”) …
  3. ucenicii s-au îndreptat înspre Galileea, pentru a se întâlni cu Domnul Isus.

Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis : „Bucuraţi-vă !” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat.

Atunci Isus le-a zis : „Nu vă temeţi ; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea : acolo Mă vor vedea”.

Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate. Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani şi le-au zis :

„Spuneţi aşa : „Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.” Şi dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.” Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi.

Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă. Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis :

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin”.

Altfel spus din acest pasaj Biblic observăm cum se manifestă :

  1. sinceritatea (smerenia),
  2. falsitatea, („mergerea” din rău în mai rău),
  3. autoritatea / atotputernicia Domnului Isus (de care beneficiază credincioşii sinceri).

Adevărul central

Prin alegerile de zi cu zi, noi singuri decidem de parte cui ne poziţionăm, fie de partea Adevărului, fie de partea minciunii. Oamenii sinceri au parte de autoritatea Divină, chiar dacă drumul lor înspre cer trece prin multe necazuri, dar oamenii falşi nu au parte de Isus deoarece aleg să fie împotriva Lui, (chiar dacă pentru o anumită perioadă de timp au autoritate datorită funcţiei pe care o deţin).


STUDII ASEMĂNĂTOARE :