87 I 2023. BINECUVÂNTĂRI MAI DEOSEBITE [Rut 4.11–12 I Psalmul 81.10 I Luca 1.76]

87 I 2023. BINECUVÂNTĂRI MAI DEOSEBITE

I Podcast I Pasaje Biblice : Rut 4 : 11 – 12 I Psalmul 81 : 10 I Luca 1 : 76 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 28 Martie 2023 I

A „a conferi ce este benefic” este unul dintre sensurile cuvântului a binecuvânta. Să observăm cu ajutorul Lui Dumnezeu două exemple de binecuvântare mai deosebite.

1. Binecuvântarea la căsătorie

În cartea Rut 4 : 11 – 12 este scrisă binecuvântarea pe care a primit-o Boaz, imediat după ce și-a anunțat căsătoria cu Rut :

Tot poporul care era la poartă şi bătrânii au zis : „Suntem martori ! Domnul să facă pe femeia care intră în casa ta ca Rahela şi ca Lea, care amândouă au zidit casa lui Israel ! Arată-ţi puterea în Efrata şi fă-ţi un nume în Betleem !

Sămânţa pe care ţi-o va da Domnul, prin această tânără femeie, să-ţi facă o casă asemenea casei lui Pereţ, care s-a născut lui Iuda din Tamar !

Oamenii de atunci au dat o binecuvântare din inimă și au împlinit ceva ce avea să fie scris abia mai târziu (în Psalmul 81 : 10) unde sunt consemnate cuvintele Lui Dumnezeu :

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului ; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple !

Deschide-ți gura larg”. Exact așa au făcut oamenii care au dat binecuvântarea notată mai sus. Dar oare ce au zis spectatorii când au auzit ce binecuvântare s-a dat ? Și până la urmă totul a fost mult mai mult decât au gândit cei ce au dat-o.

Nu doar un împărat a urmat (David fiind un descendent din Boaz) ci Domnul Isus care este Împăratul Împăraților.

Dar cobitorii (adică acei oameni care văd totul în negru) poate s-au bucurat când au văzut că nu „a ieșit” binecuvântarea și ei aparent au avut dreptate … dar Dumnezeu care este mare nu folosește măsurile noastre mici (ora sau ziua), ci uneori folosește secolele …


2. Binecuvântarea tatălui pentru copilul care avea abia opt zile

În Evanghelia după Luca 1 : 76 sunt notate cuvintele cu care și-a binecuvântat un tată copilul care avea abia opt zile :

Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui ...”.

Era greu de crezut pentru un om să privească la un copil şi chiar să creadă că acel copilaş va deveni cândva un prooroc și nu doar un prooroc … ci un om important prin care Dumnezeu să vorbească într-un mod deosebit !

Aici este descrisă alegerea pe care a făcut-o Dumnezeu pentru bebelușul Ioan. Chemarea avea să fie făcută la vremea ei, dar era decisă cu mulţi ani înainte, fiind anunţaţi părinţii de când era copilul mic.


Dar un gând care îți vine citind acest verset este acesta :

De ce nu am rosti constant astfel de binecuvântări pentru bebeluşi, pentru copiii mici, pentru tineri, pentru adolescenţi … pentru toţi ?!

De aceea este important să binecuvântez din toată inima pe cei din jurul meu chiar dacă nu voi vedea imediat transformări în bine care să fie radicale !


Vom încheia citând ca binecuvântare o parte din versetul scris în cartea II Samuel 2 : 5 :

Binecuvântaţi să fiţi de Domnul … !” Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :