7 I 2023. MÂNA LIMBII [2 Samuel 6.16, 20 și 23 I Proverbe 18.21]

7 I 2023. MÂNA LIMBII

I Podcast I Pasaje Biblice : 2 Samuel 6 : 16, 20 și 23 I Proverbe 18 : 21 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 7 Ianuarie 2023 I

Astăzi vom nota, cu ajutorul Lui Dumnezeu câteva gânduri despre cât de importantă este viața trăită în ascultarea de Dumnezeu.

Numai Domnul Isus, prin Duhul Lui Cel Bun și Sfânt ne poate ajuta să ținem gura închisă, când așa cum se mai spune ne arde limba să spunem ceva, dar dacă ne lăsăm aprinși de focul gheenei, de acea stare care vine de la cel rău, putem plăti toată viața pentru cele câteva cuvinte pe care le spunem din resentiment.

În cartea 2 Samuel 6 : 16 scrie că :

Pe când chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră ; şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei”.

În cartea 2 Samuel 6 : 20 scrie ce s-a întâmplat După ce s-a terminat festivitatea respectivă :

David s-a întors să-şi binecuvânteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieşit înainte şi a zis : „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s-ar descoperi un om de nimic !

Iar în 2 Samuel 6 : 23 avem notată concluzia :

Şi Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii ei”.


Poate ani de zile și-a spus :

Cum de n-am putut să tac ?” …

Cât de mult poate conta un minut de neveghere !


În Proverbe 18:21scrie că :

Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii ; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele”.


Proverbul se referă la trei aspecte (în principal) :

  1. la a vorbi ce nu trebuie, adică a vorbi rău și de rău,
  2. la a folosi cuvinte bune care edifică, aduc viață dar se referă și
  3. la a vorbi mult.

De aceea gândindu-ne la Mical vom nota faptul că în viață contează extrem de mult să exersez tăcerea care este asemenea „frânei de mână” dacă este să vorbim într-un limbaj cunoscut celor care știu să conducă o mașină. De ce tăcerea este comparată cu „frâna de mână”, (cu frâna care se trage cu mâna) ?

Deoarece versetul din Proverbe 18 : 21 se traduce literal astfel :

Moartea şi viaţa sunt în mâna limbii …”.

La fel cum omul se folosește de mâini pentru a face un lucru, tot la fel cu limba, prin cuvintele rostite pot rezolva foarte multe, deoarece transmit cuvinte care pătrund în mintea celuilalt, iar el poate decide să acționeze așa cum îmi doresc).

Dar tot prin cuvintele rostite pot să îmi fac și pot să-i fac altuia mult rău …


Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos Harul de-a știi când să vorbesc și ce să spun și când să tac. Și Îți mulțumesc frumos pentru că mă asculți și îmi dai puterea aceasta ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :