60 I 2024. IMOBILIZAREA [Evrei 4.13 I Geneza 32.6-8 I Exod 4.10]

60 I 2024. IMOBILIZAREA

I Podcast I Pasaje Biblice : Evrei 4 : 13 I Geneza 32 : 6 – 8 I Exod 4 : 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 29 Februarie 2024 I

Imobilizarea. A imobiliza înseamnă : „A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa”. (DEX, 2009)

Imobilizarea este un prim sens al cuvântului descoperit, (așa cum scrie în Evrei 4 : 13, în traducerea Cornilescu).

Despre Cuvântul Lui Dumnezeu scrie în Evrei 4 : 13 că :

Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit [gr. trachélizó] înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face”.


Cu ajutorul Lui Dumnezeu, astăzi vom aminti un prim înțeles al cuvântului descoperit.

I. Descoperit avea sensul de „a prinde de gât” sau „a imobiliza

Cuvântul descoperit (așa cum apare în traducerea Cornilescu) sau imobilizat, era folosit acum aproximativ două mii de ani, în limbajul luptătorilor antici și descria prinderea adversarului de gât ceea ce ducea la imobilizarea și înfrângerea lui.

Din Evrei 4 : 13, înțelegem că Dumnezeu este Cel care-și imobilizează adversarul, care I Se tot opune și care tot luptă împotriva Lui Dumnezeu.

De ce îl înfrânge Dumnezeu ?

Pentru a-l face să cedeze, pentru a trece de partea Lui Dumnezeu, deoarece altfel omul respectiv ar ajunge foarte rău.


În Biblie avem diferite situații de oameni care I S-au împotrivit Lui Dumnezeu, dar „au fost prinși la colț”, cum se mai spune, adică au ajuns într-o situație limită în care au trebuit să ia o decizie de schimbare a vieții și au ales să I Se supună Lui Dumnezeu.

  • Așa a fost, de exemplu Iacov, care era pe drumul de întoarcere spre casă și deodată a fost pus într-o situație fără ieșire (Geneza 32 : 6 – 8).
  • De ceva asemănător a avut parte și Moise căruia Dumnezeu i-a vorbit, tot așa pe neașteptate (Exod 4 : 10).
  • Vom încheia notând și un exemplu din Noul Testament. În timp ce viața lui Saul din Tars, decurgea conform planurilor lui, s-a trezit că deodată i s-au distrus … toate planurile (Faptele Apostolilor 9 : 8 – 9).

Dacă și eu sunt imobilizat într-o situație fără ieșire ar trebui să iau o decizie clară, în privința reglementării relației mele cu Dumnezeu !


Doamne Isuse, vreau să fac voia TA și să împlinesc planurile TALE ! Dă-mi, TE rog frumos Harul de-a TE asculta necondiționat ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :