50 I 2023. APARENȚELE ÎNȘEALĂ [Matei 27.54 I Matei 7.15 I Geneza 49.27]

50 I 2023. APARENȚELE ÎNȘEALĂ

I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 27 : 54 I Matei 7 : 15 I Geneza 49 : 27 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 19 Februarie 2023 I

Un al treilea aspect al Vederii sau al Umblării prin vedere este faptul că aparențele ne pot înșela și chiar ne înșeală de multe ori.

3. Aparenţa (sau aparențele) ne pot înşela

Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul … Sutaşul şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis :

„Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu !”…” (Matei 27 : 50, 54)

Noi vedem până la mormânt, (adică ceea ce se poate vedea), şi am spune într-o asemenea situaţie : „Săracul de El” … deoarece nu putem vedea ceea ce urmează Dincolo și cum continuă viaţa celui despre care noi spunem că a murit !

Practic prin moarte s-a făcut voia Lui Dumnezeu, iar Domnul Isus a putut ajunge să desăvârşească opera de mântuire a omului !


Să observăm în continuare două exemple de aparență înșelătoare pentru a realiza cât de mare poate fi distanța dintre aparenţă şi realitate :
1. lupul-oaie,
2. omul care este de fapt lup.


1. Lupul-oaie

Despre lupii îmbrăcaţi în haine de oaie scrie în Matei 7 : 15 unde sunt notate cuvintele Domnului Isus :

Păziţi-vă de prorocii mincinoşi ! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori”.

Domnul Isus nu a folosit singularul și nu a vorbit despre Lupul îmbrăcat în haină de oaie, ci a folosit pluralul și și-a avertizat ucenicii de pericolul reprezentat de lupii îmbrăcați în haine de oaie.

Un păstor care găsește o turmă de astfel de oi „rătăcite”, nu poate fi decât fericit când o vede de la depărtare, deoarece aparent dintr-odată își mărește numărul de oi, dar de fapt își aduce moartea în turmă.


2. Omul-lup

În Geneza 49 : 27, Iacov spunea despre copilul lui că :

Beniamin este un lup care sfâşie ; dimineaţa mănâncă prada, iar seara împarte prada răpită”.

Cei care nu-l cunoşteau pe Beniamin „ar fi jurat” (cum se mai spune) că este om, dar tatăl care îl cunoştea a spus că băiatul lui este de fapt un lup, nu un om !


Omul de acest fel (de fapt lupul) :

  1. sfâşie, (are grijă numai de el şi nu-i pasă de altul),
  2. mănâncă de dimineaţa el fiind pe primul loc, dar de dat acest zgârcit …
  3. nu dă altora decât ceea ce nu mai are nevoie şi nu nici nu mai poate folosi.

Despre Beniamin scrie că :

dimineaţa mănâncă prada, iar seara împarte prada răpită”.

Aparent Beniamin era un om darnic, dar de fapt el nu era darnic deloc, ci era un zgârcit care oferea un „cadou” abia seara, poate numai pentru faptul că acea carne se strica până seara, având în vedere temperatura ridicată care este în Orient !


Aparențele înșeală !

De aceea, în final reamintim faptul că în om (în general vorbind), informaţia din exterior pătrunde în interior prin intermediul simţurilor. Aceasta este ceea ce noi numim „trăirea prin vedere”.

Dar în credincios, adevărul pătrunde prin credinţă, iar creştinul care I Se supune Lui Dumnezeu are de ales tot timpul între a se încrede în simţurile lui sau a se baza pe Dumnezeu, pe Cuvântul Lui şi pe călăuzirea Duhului Sfânt !


Doamne Isuse, trăiește-ți Te rog și prin mine viața Ta și dă-mi harul de-a nu fi înșelat ! ÎȚI mulțumesc frumos, pentru că mi-ai ascultat această rugăciune ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :