259 I 2025. ÎNTOARCEREA ȘI AȚINTIREA PRIVIRII [Psalmul 34.5 I Evrei 3.1 I Matei 14.29-31] 16 Septembrie 2025

259 I 2025. ÎNTOARCEREA ȘI AȚINTIREA PRIVIRII !

I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 34 : 5 I Evrei 3 : 1 I Matei 14 : 29 – 31 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 16 Septembrie 2025

Întoarcerea privirii și ațintirea privirii asupra Domnului Isus ! Calitatea vieții este dată de întoarcerea privirii dinspre lipsa de valoare și îndreptarea privirii (și implicit a atenției mele) asupra Lui Dumnezeu, dar și asupra oamenilor Lui de la care am ce să învăț !

În Psalmul 34 : 5 scrie că atunci :

Când îţi întorci privirile [în ebr. nabat: „A privi, a considera”] spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine”.

Reamintim că pentru „a întoarce privirile” în ebraică este folosit nabat, care înseamnă „a privi cu atenție” iar noi știm că oprirea privirii asupra ceva sau asupra cuiva, arată că acel ceva sau cineva mi-a captat interesul.


Dar în Evrei 3 : 1, sunt scrise aceste cuvinte :

De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus …”.

Acest verset, deși este asemănător cu cel din Psalmul 34 : 5 (unde sunt notate efectele îndreptării privirii asupra Lui Dumnezeu), totuși diferă prin faptul că în Evrei 3 : 1 este folosit imperativul „aţintiţi-vă privirile”, ceea ce înseamnă nu doar să schimb direcția în care privesc, ci să-mi concentrez atenția asupra Domnului Isus !


În Matei 14 : 29 – 31, avem notat un exemplu semnificativ al nevoii noastre de concentrare a vieții asupra Domnului Isus !

Aici găsim scris că Petru :

a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut ; şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat : „Doamne, scapă-mă !” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis : „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit ?

Petru a ajuns în pericol : „când a văzut că vântul era tare”. Aceasta înseamnă că Petru și-a schimbat direcția în care privea, întorcându-și privirea de la Domnul Isus către ceea ce se petrecea în imediata lui apropiere.


Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos Harul de-a mă concentra asupra Ta și de-a nu mă lăsa distras spre ceea ce-mi face rău ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :