29. ISUS VINE ŞI INTERVINE ! [Ioan 11.1, 3]

29. ISUS VINE ŞI INTERVINE !

I Pasaj Biblic : Evanghelia după Ioan 11 : 1, 3 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 29 Ianuarie 2022 [Studiu republicat. A fost publicat iniţial în 23 februarie, 2012] DOMNUL ISUS ÎŢI ASCULTĂ RUGĂCIUNEA !

Un oarecare Lazăr … era bolnav … Surorile au trimis la Isus să-i spună : „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav”. (Ioan 11 : 1, 3)

În felul lui, Lazăr era „un oarecare”, un fel de prototip al fiecăruia dintre noi. Harul lui era că Domnul Isus îl iubea. Aceasta îi dă valoare cuiva, relaţia cu Isus.

Este interesantă şi rugăciunea surorilor lui. Nu este insistentă, este mai mult o aducere la cunoştinţă a situaţiei fratelui lor. Iar Ioan notează că într-adevăr :

Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr” (v. 5).

Şi un semn al dragostei Lui, a fost faptul că El nu S-a grăbit să vină în Betania :

Deci când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era …” (v. 6).

El oricum ştia ce se întâmplă, chiar dacă nu I-ar fi dat ele de veste. Puţin mai târziu, Domnul Isus le-a spus ucenicilor :

Lazăr, prietenul nostru, doarme : dar Mă duc să-l trezesc din somn” (v. 11).

Şi fiindcă ucenicii L-au înţeles greşit, Domnul Isus le-a spus clar :

Lazăr a murit. Şi Mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum haidem să mergem la el” (v. 14, 15).

Pentru EL toţi sunt vii ! (Luca 20 : 38).


Domnul când îţi ia ceva, îţi dă în loc ceva mai bun. Şi o face atunci când nici nu te mai aştepţi !


Fratele tău va învia.” „Ştiu că va învia … în ziua de apoi”, ÎI răspunde Marta … (v. 23 – 24).

Dar nu au trebuit să aştepte până la Învierea de Apoi … A venit Învierea la ei ! Nu au trecut ani, ci zile … patru zile.


Faptul că-L iubeşti şi te sacrifici pentru EL, nu va face să fii scutit de încercări. Aşa-L cunoşti mai bine. Realizezi că EL poate mai mult decât credeai tu, şi decât ştiai despre EL.


Cât de mult diferă gândurile Lui de ale noastre ! Învierea era voia Domnului Isus, nu doar vindecarea …


Şi nu ni se spune ce-a văzut Lazăr dincolo ! În cer există un : Nu hotărât, spus curiozităţii fireşti.


Dar să vedem trei păreri greşite despre Isus :

1. În primul rând :

Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu !” ÎI spune Marta, mai întâi.

Acestea sunt primele ei cuvinte, când se întâlnesc … nu un salut sau alte formalităţi (v. 21). Şi exact aceleaşi cuvinte I Le spune şi Maria, când se întâlneşte cu Domnul Isus ! (a se vedea v. 32). Fără vreun reproş … Probabil că ele au vorbit despre faptul că Isus nu a venit, şi nu le-a ajutat la greu.

Dar Isus nu era acolo în momentul plecării lui Lazăr ? Ba da, dar nu fizic.


Aşa este şi la noi. Promisiunea Domnului o avem :

Şi iată că EU SUNT cu voi în toate zilele” (Matei 28 : 20).

Isus nu lipseşte niciodată în nevoi !

Dar oare ce-a gândit Lazăr despre Prietenul lui, despre care ştia că îl poate ajuta, şi totuşi nici măcar nu a venit pe la el !


Cum mai sunt testate gândurile noastre şi credincioşia noastră în momentele de criză !


2. În al doilea rând, scrie că :

Isus plângea. Atunci Iudeii au zis : „Iată cât îl iubea de mult !” Şi unii din ei au zis : „EL, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară ?” (v. 35 – 37).

Când de fapt, tocmai prin moartea lui Lazăr a fost îndeplinită voia Lui Dumnezeu !

Prin aceste gânduri, ei ÎI minimalizau Puterea ! Cât de opuse sunt gândurile noastre faţă de planurile Lui Dumnezeu !


3. În al treilea rând, puţin mai târziu, când Domnul Isus le-a cerut să dea piatra la o parte, Marta I-a explicat un lucru :

Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.” (v. 39).

Profesorul ÎNVĂŢĂTORULUI ! Noi ÎL învăţăm ce e bine şi ce nu !

Oare ce-ar fi spus Marta, dacă Domnul i-ar fi explicat că ştie acest amănunt (fiincă Isus era acolo, când s-au întâmplat aceste lucruri) ?

Probabil, Marta credea că, EL doar vrea să vadă trupul lui Lazăr.


Dar Domnul când vine şi intervine ; şi schimbă situaţia. Iar întristarea se preface în bucurie. EL vine şi intervine ! … Şi face dintr-un oarecare un Cineva !


Dar ce simplu ar fi fost pentru surori, dacă ar fi cunoscut dinainte deznodământul ! Cât face cunoaşterea spirituală, ce vine prin Darurile Duhului Sfânt !

În Ioan 15 : 14 este scris un Cuvânt al Domnului Isus, pe care ÎL putem lua şi pentru noi :

Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu”.


Dar faptul că Isus îmi este prieten nu înseamnă că-mi pot permite orice cu El !


Nici surorile nu au încercat să profite de pe urma Lui ! Nu au insistat cu vindecarea, şi nici după deces nu au insistat cu învierea !

  • I-au lăsat Lui Isus libertatea voinţei.
  • Nu au încercat să-şi impună voia lor asupra LUI, ci au acceptat voia LUI, deşi este limpede că nu le-a fost uşor ! L-au recunoscut însă în toate căile lor.
  • Aceasta înseamnă credinţă. ÎI aduc la cunoştinţă problema … şi-apoi fac economie de cuvinte. După rugăciune se cere Credinţă …

[În timpul încercării, se cere Credinţă … A se vedea Isaia 50 : 10Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său ! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină

  • să se încreadă în Numele Domnului şi
  • să se bizuie pe Dumnezeul lui !”]

Noi lucrăm cu păreri, cu presupuneri, El lucrează cu certitudini. Părerile sunt doar bucăţele de minciuni, cu care ne minţim pe noi înşine, ne amăgim singuri, atunci când ne dorim mult un lucru !

Isus Este Adevărul. Boala, handicapul din naştere, pot fi doar aparenţe care înşeală. Dar, în spatele lor poate fi slava Lui !
În Ioan 11 : 4 spune :

Această boală nu este spre moarte, ci [este] spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea” (v. 4).


Şi în încheiere să nu uit :

şi în problema mea Isus vine şi intervine ! Slăvit să fie EL ! Amin !


Mesajul poate fi ascultat în format audio (şi descărcat de) aici :