Purtarea crucii şi răstignirea (2 Corinteni 4.10-18, Galateni 2.20-21, Marcu 15.21, Luca 9.23)

Poartă crucea, ea este o poartă spre Cer !

În viaţa creştină există purtarea crucii şi răstignirea. Când omul stă pe cruce … crucea îl poartă, crucea fiind o poartă spre ceruri !

O port sau mă poartă ? Adevărul este că Isus îl duce spre cer pe cel care Îi face voia aşa cum scrie în Isaia (capitolul 48 : 18) :

O ! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării !


Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos”. (Galateni 2 : 20 – 21)

În viaţă sunt multe lucruri neplăcute pentru fire şi foarte mulţi creştini, sunt asemenea lui Simon din Cirena, despre care Evanghelistul Matei scrie că : „ … l-au silit să ducă crucea lui Isus”. (Evanghelia după Matei 27 : 32)

Pentru Simon, acest lucru nu era planificat, fiindcă în acest verset scrie că :

Pe când ieşeau afară din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, şi …”.

Aşa a fost conjuctura, pentru unii a fost o simplă întâmplare şi aşa a şi rămas purtarea crucii, ceva ce creştinul face fiindcă nu are de ales : „Asta-i situaţia, ce să faci, ai de ales ?


Sunt oameni întorşi la Domnul, care nu şi-au predat însă şi controlul vieţii lor, Domnului Isus. Ei sunt oamenii care îşi controlează viaţa, pentru ei Isus are acces interzis în acest domeniu din viaţa lor.

Ei decid ce trebuie făcut şi la nevoie ÎL cheamă şi pe ISUS, EL fiind 112 -ul ceresc, care te scapă atunci când eşti în vreo situaţie limită.

Au la cine să apeleze, dar lucrul acesta îl fac spre folosul lor, atunci când Isus intervine în viaţa lor, EL vine cu o cruce, care este o renunţare la ceva, o intervenţie a lui Dumnezeu … neplanificată şi pentru omul firesc şi nedorită, la fel cum a venit şi în viaţa lui Simon din Cirena :

Au silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător care se întorcea de la câmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf”. (Evanghelia după Marcu 15 : 21)

Luca descrie mai plastic acest moment : „Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus”. (Evanghelia după Luca 23 : 26)


Pentru cel care s-a întâlnit cu ei după aceea, totul era în regulă : Simon ducea crucea şi mergea după Isus. Aleluia ! Era ca un adevărat creştin, mergea după Isus şi ducea o cruce !

După gesturi totul era în regulă, Simon se conforma la exterior, doar că Isus spune că trebuie şi lepădarea de sine şişi : „Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze”. (Evanghelia după Luca 9 : 23) Există patru de :

  • să vină după Mine

  • să se lepede de sine

  • să-şi ia crucea în fiecare zi şi

  • să Mă urmeze

Acestea sunt ingredientele vieţii de credinţă ! Sunt patru lucruri care trebuie făcute voit, nu accidental, iar acest comportament este unul de fiecare zi, pentru toată viaţa ! Iar acest lucru se face de bunăvoie, nu silit.

Contează nu doar ce fac, ci mai ales cum fac acel ceva. Simon din Cirena a dus crucea, dar nu era crucea lui şi Simon a considerat că el face lucrul altuia, ceva ce-ar fi trebuit să facă Isus.

Şi aşa şi este pentru cel care poartă crucea lui Isus doar silit, de o forţă mai mare decât a lui ! Pentru un astfel de creştin, purtarea crucii este o cruce în sine ! Nu o duce, pentru a-I face un bine lui Isus, ci pentru că nu are de ales.

Dar, trăirea pentru Isus, constă tocmai în trăirea pentru ceilalţi, chiar dacă eu vin de la câmp şi acasă mă aşteaptă copiii … să-I văd nevoia, indiferent de situaţia în care mă găsesc şi să aleg să-L slujesc cu bucurie !

EL vede acest lucru şi-l răsplăteşte :

Împăratul le va zice : „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut”. (Evanghelia după Matei 25 : 40)

La sfârşit vom realiza că Împăratul a stabilit situaţiile prin care trebuia să trecem zi de zi şi tot EL ne-a dat şi puterea de-a face alegeri corecte, (prin care am făcut voia LUI), prin puterea LUI şi pentru toate acestea ne va da şi o răsplată, fiindcă am făcut o muncă !


Despre felul de gândire corect, al unui creştin, apostolul Petru scrie :

Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul ; pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu” (I Petru 4 : 1 – 2).

Trebuie schimbată mentalitatea creştinului ! Petru le explică un adevăr simplu : Isus îţi controlează viaţa, iar ceea ce ţi se întâmplă nu este „ceva ciudat” ci ceva planificat de sus :

Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.

Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi ! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi” (I Petru 4 : 12 – 14). În context apostolul vorbeşte despre slujirea pentru ceilalţi : „fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit” (v. 10).


Apostolul Pavel le scria corintenilor despre faptul că : „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5 : 24).

Ei nu mai trăiesc

  • prin ei, (prin puterea lor) şi nici

  • pentru ei, ci

  • prin puterea Duhului Sfânt, exact cum este scris în Zaharia 4 : 6 : „Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis : „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel : „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor !(În Septuaginta scrie : Domnul Puterilor) !


EL dă putere pentru purtare, (sau comportare) după voia lui Dumnezeu, care este opusă trăirii după „poftele oamenilor” (I Petru 4 : 2) sau după „voia neamurilor” care ţine de trecutul credinciosului : „în trecut aţi făcut voia neamurilor”. (I Petru 4 : 3)

Viaţa creştinului înseamnă o înnoire a gândirii, în minte el îşi pune „gândul suferinţei” :

Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus : El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”. (Filipeni 2 : 4 – 8)


Răstignirea este în noi, este atitudinea inimii, iar purtarea crucii este partea vizibilă, ceea ce se observă în exterior !

Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim. Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi.

Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.

Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice”. (II Corinteni 4 : 10 – 18)


Creştinul are o viaţă dublă, în interior, cu Isus şi în exterior cu oamenii. El are de ales zilnic între a face voia Domnului Isus şi a-şi face pe plac, iar noi nu trebuie să uităm cuvintele Domnului Isus :

Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine” (Evanghelia după Matei 10 : 38). Dar, în această luptă interioară contează foarte mult voinţa : „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi :

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Evanghelia după Matei 16 : 24).

Nu trebuie să uităm însă nici aceste cuvinte scrise în Filipeni 2 : 13, de către apostolul Pavel :

Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”.