Înmulţirea pâinilor sau Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi ! [Marcu 6.30-44]

Solomon scria : „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta !” (Eclesiastul 9 : 10) De ce ? Dincolo este / va fi prea târziu !

În esenţă, înmulţirea pâinilor intră în categoria minunilor Domnului Isus, (ceva ce omul de rând nu poate să facă), dar pentru urmaşii Lui din 2018, poate avea şi o valoare didactică.

[Didactic : „Care conține sfaturi, povețe, din care să se tragă sfaturi, concluzii folositoare”, Dex].

 


Şi noi avem posibilitatea de a învăţa de la ucenicii Domnului Isus, ce putem face în mod personal, acum şi aici, pentru semenii noştri care se află în situaţii dificile din viaţa lor.


Înmulţirea pâinilor :

Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni. Isus le-a zis :

„Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.

Au plecat, dar, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte. Oamenii i-au văzut plecând şi i-au cunoscut ; au alergat pe jos din toate cetăţile şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.

Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod ; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor ; şi a început să-i înveţe multe lucruri.

Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis : „Locul acesta este pustiu, şi ziua este pe sfârşite. Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.”

„Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis : „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce ?” Şi El i-a întrebat :

„Câte pâini aveţi ? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns : „Cinci şi doi peşti.” Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. 40 Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.

El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit la toţi.

Au mâncat toţi şi s-au săturat ; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi”. (Marcu 6 : 30 – 44)


În Psalmul 108 : 13, David scria : „Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi … ”.


În viaţă marile realizări se obţin atunci când :

  • vedem o nevoie,
  • mergem cu ea la Domnul Isus apelând la ajutorul Lui şi
  • ne implicăm personal (facem tot ce ţine de noi).

I. Nevoia

La înmulţirea pâinilor (aşa cum este descrisă de Marcu) s-a ajuns pornind de la nevoia de hrană a oamenilor, cu care apostolii au venit la Domnul Isus.

Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis : „Locul acesta este pustiu, şi ziua este pe sfârşite. Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca. (Marcu 6 : 35 – 36)

Cererea Domnului Isus însă probabil că i-a surprins :

Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus”. (Marcu 6 : 37) Altfel spus : Nu este suficient doar să vezi nevoia, ajută / fă tot ce poţi !

Isprava este definită ca fiind un :

„Rezultat favorabil obținut în urma unui efort fizic sau intelectual; reușită ; izbândă; succes”. (NODEX, 2002)

Poate mai uşor de înţeles este un sinonim al isprăvii şi anume realizarea :

„Acțiunea de a (se) realiza și rezultatul ei ; îndeplinire, înfăptuire”.

A realiza ceva înseamnă :

„A aduce (ceva) la îndeplinire, a face să devină real ; a atinge (un scop), a înfăptui”. (Dex)


II. Ajutorul Lui Dumnezeu

Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis …”. (Marcu 6 : 35)

Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva ; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. (1 Ioan 2 : 27)

Decizia de-a satisface nevoia cuiva poate porni de la compasiune care este un : „Sentiment de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva ; milă ; compătimire ; milostenie”. (Nodex, 2002)

Dar aici trebuie să accentăm un mare adevăr. Contează pe cine vreau să ajut ! De ce ? Omul poate avea probleme din cauza neascultării lui de Dumnezeu şi dacă intervin în ajutorul lui, pot să-mi fac mult rău.

O astfel de situaţie este descrisă în II Cronici 19 : 1 – 3, unde scrie că :

Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors în pace acasă la Ierusalim. Iehu, fiul prorocului Hanani, i-a ieşit înainte şi a zis împăratului Iosafat :

„Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul ? Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine.

Dar tot se mai găseşte şi ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii şi ţi-ai pus inima să caute pe Dumnezeu”.

Ucenicii când au observat o nevoie, în primul rând s-au apropiat de Domnul Isus şi apoi au făcut ceea ce El le-a spus. Nu putem sublinia îndeajuns de mult necesitatea cunoaşterii Lui Dumnezeu şi a ascultării de EL.

David scria :

Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi … ”. (Psalmul 108 : 13) Dar trebuie notată completarea făcută de proorocul Daniel : „Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi”. (Daniel 11 : 32)


III. Implicarea personală

Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis : „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce ?” Şi El i-a întrebat :

„Câte pâini aveţi ? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns : „Cinci şi doi peşti.” Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.

El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit la toţi”. (Marcu 6 : 37 – 41)


Înmulţirea s-a produs pornind de la o nevoie, cu care ucenicii au venit la Domnul Isus şi apoi au făcut ceea ce-a ţinut de ei, iar Isus a făcut minunea (ceea ce ei nu puteau).

Şi atunci şi acum, existau (şi încă există / coexistă), două categorii de credincioşi :

  • cei care văd şi fac şi
  • cei care nu văd şi nu aud (sau se fac că nu văd şi nu aud) justificându-şi astfel inactivitatea … cu care sunt foarte ocupaţi !

Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns când va striga”. (Proverbe 21 : 13)

Izbăveşte pe cei târâţi la moarte şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiaţi. – Dacă zici : „Ah ! N-am ştiut!” …

Crezi că nu vede

  1. Cel ce cântăreşte inimile şi
  2. Cel ce veghează asupra sufletului tău ?
  3. Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui ? –”. (Proverbe 24 : 11 – 12)

Poate cel mai potrivit text, prin care se ilustrează acest adevăr este în Evanghelia după Matei (capitolul 25) :

Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui : „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat ; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut ; am fost străin, şi M-aţi primit ; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat ; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi ; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde :

Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci ? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut ? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit ? Sau gol şi Te-am îmbrăcat ? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine ?”

Drept răspuns, Împăratul le va zice : „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut”. (Matei 25 : 34 – 40)


Apoi va zice celor de la stânga Lui : „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui !

Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc ; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau ; am fost străin, şi nu M-aţi primit ; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat ; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.” Atunci Îi vor răspunde şi ei :

Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit ?”

Şi El, drept răspuns, le va zice : „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.” Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică”. (Matei 25 : 41 – 46)