Gânduri IV sau Imaginea … avariată!

  • Dumnezeu înmulţeşte pâinile dar strânge firimiturile ! Dă cu mână largă, dar nu face risipă. Risipitorilor, nu le dă decât strictul necesar. Şi o parte din lecţiile date constau în porţiile de lipsuri administrate ! Doar în lipsuri poţi cântări firimitura. Poţi vedea valoarea picului, a stropului ! Un exemplu este aşa numitul Fiu risipitor … (Luca 15: 16) „După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă” … Iar în versetul 16 scrie că : „Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele, pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni„) … Şi începe să viseze pâinea, doar pâinea  (v. 17) !
  • Unii n-au stofă de elevi, ei au doar stofă de profesori! Există creştini care nu pot învăţa, ei pot doar să dea lecţii altora!
  • Numai Dumnezeu poate face dintr-un nimeni un Cineva! Cum ? Un exemplu este Avraam. Şi Fiul lui, adică Isus! Conform Evangheliei după Matei 1 : 1, El este Fiul lui David şi fiul lui Avraam. (Tatăl Mulţimii, care-a avut … un singur Copil … Mulţimea era de fapt un copil, iar Copilul este o mulţime; şi încă ce mulţime … Biserica fiind de drept, trupul Lui !).
  • În Judecători 8 : 21 scrie : “… cum este omul aşa e şi puterea lui”. Iar în versetul 20 este notată o observaţie interesantă: “… tânărul nu şi-a scos sabia, pentru că-i era teamă, căci era încă un copil.” Tânărul … era copil. Nu vârsta fizică este cea care contează, ci vârsta spirituală. Puterea spirituală nu o avea ; fizic, este clar că putea să-i omoare. Dacă ar fi fost copil, ca vârstă, nu ar fi avut sabie, şi nu ar fi mers la război ! Dar Ieter nu a îndrăznit să-i omoare pe “Zebah şi pe Ţalmuna, împăraţii Madianului” (Judecători 8 : 5). El, nu avea nicio problemă în a lupta cu soldaţii, dificultatea era în privinţa căpeteniilor… (A se vedea Efeseni 6 : 12). În Marcu 13 : 34 scrie despre “un om plecat într-altă ţară”, care “îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze ...”, iar în Matei 25 : 14, scrie despre “un om, când era să plece într-o altă ţară”, îşi cheamă robii şi le încredinţează avuţia, sub formă de talanţi “fiecăruia după puterea lui” (v. 15). Puterea Lui se dă după puterea omului!
  •  Este greu să realizezi că trăieşti în Apocalipsa, când tu ai vrea să fii încă în Geneza, în Eden!
  • Despre apostolul Pavel. În Faptele Apostolilor 26 : 21, apostolul spune: “… au căutat să mă omoare. 22. Dar, datorită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta ...”. Aşa explică Pavel salvarea lui. Dar Claudius Lisias explică altfel, (în Fapte 23 : 27): “... era să fie omorât … şi eu m-am dus repede cu soldaţii şi l-am scos dim mâna lor, căci am aflat că este roman”. Mândria Lui Claudius reiese din pronumele personale folosite din belşug: “eu … m-am dus … l-am scos …”. Apostolul Pavel, în schimb vede Mâna lui Dumnezeu în toate lucrurile ; omul necredincios, se pune pe sine pe primul loc. Creştinul ÎL recunoaşte în toate căile lui. EL este Cel care lucrează şi prin intermediul oamenilor.
  • Un alt adevăr din viaţa lui Claudiu este faptul că era mincinos! “… l-am scos… căci am aflat că este roman.” În acel moment însă Claudiu nu ştia că Pavel are cetăţenia romană, ci credea că Pavel este Egiptean, (Fapte 21 : 38) … şi află că este Iudeu (21 : 39) ! Abia mai târziu află că este Roman … (cap. 22 : 25, 29), când “a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze bătându-l cu biciul ...” (v. 24)! Nici acest amănunt însă nu apare în raportul oficial ! 
  • Apoi mai acoperă un alt adevăr. Cum “l-a scos din mâna lor”! Fapte 21 : 33 “Atunci căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut.” Dar şi acest “atunci” a venit când Iudeii “au încetat să mai bată pe Pavel” (v. 32) ; este drept că motivul acestei încetări a fost faptul că i-au “văzut pe căpitan şi pe ostaşi”; dar Iudeii de fapt au încercat să-l omoare pe apostolul Pavel … (v. 31) !
  • O altă greşeală este repetată şi în cetăţuie. Îl leagă “cu curele”, având ca scop aflarea adevărului, prin bătaia cu biciul (Fapte 22 : 24) ! Aşa era cercetarea cazului … în loc de a-l judeca şi după o eventuală condamnare să treacă la pedepsire … Credea probabil că adevărul poate fi aflat doar folosind forţa. Aceste lucruri nu le spune. Imaginea personală ar fi fost avariată ! Aşa suntem însă şi noi. Scoatem în evidenţă doar punctele noastre tari în C.V.-urile actuale. Punctele slabe, nu le vedem, nu vrem să le vedem şi nici nu vrem să le recunoaştem, pentru că nu vrem să ne schimbăm …
  • O cerinţă pentru diaconi, şi anume a doua, din lista scrisă de apostolul Pavel luiTimotei, (1 Timotei 3 : 8), este să nu fie “cu două feţe”. În antichitate ipocrit era cel care folosea doar două sau trei măşti, (pe vremea aceea cuvântul acesta nu avea o conotaţie negativă, ci pur şi simplu arăta o realitate). Aşa ceva este o raritate la ora actuală. Garderoba feţei este însă mult mai bogată! Originea cuvântului ipocrit ţine de teatrul antic, în care erau doar doi sau trei actori, care interpretau diferite personaje, doar măştile de pe faţă fiind schimbate. Literal ipocrit, înseamnă a judeca sub mască. Aşa se numea încercarea de-a afla cine este de fapt actorul din spatele măştii ! Nici astăzi nu este prea uşor să-i citeşti pe unii oameni