Precum în Cer aşa şi pe pământ [Judecători 13.1-7, Samson]

Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului ; şi Domnul i-a dat în mâinile filistenilor, timp de patruzeci de ani.

Era un om în Ţorea, din familia daniţilor, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă şi nu năştea. Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis :

„Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii ; dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu.

Acum ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat. Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.” Femeia s-a dus şi a spus bărbatului ei :

„Un om al lui Dumnezeu a venit la mine şi avea înfăţişarea unui Înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată. Nu L-am întrebat de unde este şi nici nu mi-a spus care-I este numele. Dar mi-a zis :

„Tu vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu ; şi acum să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii lui, până în ziua morţii lui”. (Judecători 13 : 1 – 7)


Introducere

Aparent versetul întâi nu are nicio legătură cu pasajul Biblic care urmează, dar de fapt el constituie cadrul întâmplărilor care s-au petrecut după aceea. Prin primul verset, Dumnezeu a explicat de ce a fost nevoie de un izbăvitor şi cum poporul Israel a ajuns să fie eliberat, prin jertfa vieţii unei familii, a unei mame şi a unui copil.

Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului …”. Măsurile disciplinare nu se iau imediat, când un popor face ceva ce nu este pe placul Lui Dumnezeu, dar nepocăinţa constantă atrage disciplinarea Divină, care nu este un scop al Lui Dumnezeu, ci este mijlocul folosit pentru atingerea scopului propus : reabilitarea relaţiei cu Dumnezeu.

Persistarea în păcat poate atrage mânia Lui Dumnezeu şi o pedeapsă pe măsură : 40 de ani de oprimare. Este foarte probabil că poporul evreu nu ştia cât va dura pedeapsa, dar Dumnezeu era Cel care a pregătit pentru ei mijlocul de ieşire din impasul în care au rămas blocaţi, poate la numai zece ani după ce şcoala necazului a început.

Era nevoie de ani de zile (20, 30 nu ştim câţi) până la maturizarea celui prin care Dumnezeu avea să aducă eliberarea.


Adevărul central :

Pentru ca voia Lui Dumnezeu să se facă pe pământ (pentru ca mântuirea şi sfinţirea să pătrundă într-un popor) era / este nevoie ca o familie, un părinte sau / şi un copil să plătească preţul renunţărilor … cerut de Dumnezeu.

Voia Lui Dumnezeu nu se face oricum, conform principiului : lasă că merge şi aşa, deoarece pentru Dumnezeu conta (şi contează la fel de mult şi acum ) :

  1. Familia, (în care avea să se nască eliberatorul),
  2. Părintele (cum îşi trăia viaţa mama lui),
  3. Copilul (care trebuia să-I fie dedicat / dăruit Lui Dumnezeu, să fie cineva numai al Lui Dumnezeu).


I. Familia

Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului ; şi Domnul i-a dat în mâinile filistenilor, timp de patruzeci de ani.

Era un om în Ţorea, din familia daniţilor, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă şi nu năştea. Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis : „Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii ; dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu”. (Judecători 13 : 1 – 3)

Dumnezeu a decis :

  1. în ce familie să aibă loc naşterea,
  2. sexul copilului,
  3. să aducă o veste bună unei femei (care probabil că se consuma din cauza faptului că nu putea avea copii), veste care a fost spusă de trei ori (de două ori a spus-o îngerul soţiei lui Manoah iar a treia oară i-a spus-o soţia, soţului ei) :
    • Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii ; dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu” (v. 3),
    • „ … vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu” (v. 4),
    • Dar mi-a zis : „Tu vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu …” (v. 7).

II. Părintele (mama, în această relatare Biblică)

Acum ia bine seama 

  • nu bei
    • nici vin,
    • nici băutură tare şi
  • să nu mănânci nimic necurat. Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că
  • acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui ; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor”. (Judecători 13 : 4 – 5)

Dumnezeu a pregătit pentru :

  1. mamă, un nou mod de viaţă (o altă alimentaţie),
  2. o femeie, minunea naşterii … în cazul unei femei care era stearpă / sterilă, şi nu putea avea copii,
  3. un copil, felul în care-şi va trăi viaţa (dedicat lui Dumnezeu).

III. Copilul

Femeia s-a dus şi a spus bărbatului ei : „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine şi avea înfăţişarea unui Înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată.

Nu L-am întrebat de unde este şi nici nu mi-a spus care-I este numele. Dar mi-a zis : „Tu vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu ; şi acum să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii lui, până în ziua morţii lui”. (Judecători 13 : 6 – 7)

Copilul / băiatul avea să :

  1. aibă parte de o alimentaţie curată încă dinainte de naşterea lui,
  2. aibă un model de viaţă (în mama lui) în privinţa obiceiurilor alimentare,
  3. fie dedicat lui Dumnezeu dinaintea naşterii lui / să fie numai al Lui Dumnezeu.

Concluzii

Dumnezeu i-a spus mamei că :

„ … acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui”. (v. 5) Când ea i-a relatat soţului ei cuvintele îngerului i-a spus : „ … acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii lui, până în ziua morţii lui”. (v. 7)

Ea a adăugat la Cuvântul Lui Dumnezeu dorinţa ei. Era normal ca să-şi dorească să aibă un copil care să-I rămână credincios Lui Dumnezeu pentru toată viaţa lui, dar Samson nu a fost aşa. A avut căderile lui, dar Dumnezeu l-a ajutat să-şi revină, însă era proorocit clar că : „ … el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor”. (v. 5)

Biblic este altfel, deoarece omul credincios este comparat cu un pom care stă îl locul unde Dumnezeu l-a sădit şi nu pleacă de acolo ci voia Lui Dumnezeu este îndeplinită pentru el şi prin el :

El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc : tot ce începe, duce la bun sfârşit”. (Psalmul 1 : 3)

Pe orice om care are un pom fructifer nu-l va încânta faptul că mărul lui are flori, chiar şi fructe, dar nu le ţine până la coacere aşa încât proprietarul nu ajunge să se bucure de fructele coapte. Cumva aşa a fost cu Samson, el a început eliberarea ţării, dar din cauza caracterului lui, nu i-a fost folositor lui Dumnezeu exact aşa cum ar fi trebuit.

Dar eu, cum sunt înaintea Lui Dumnezeu ? Oare sunt şi eu un om care tot are începuturi promiţătoare, fără însă a avea şi finalizarea lucrurilor pe care şi le-a propus să le facă ?

Dumnezeu să mă ajute ca tot ce încep să duc la bun sfârşit, nu numai mântuirea personală ci într-un mod special să mă preocup şi de mântuirea celor din jurul meu !