Este bine să nu uit niciodată că tot ce am este primit din Cer, de la Dumnezeu. Dacă nu păstrez într-un mod corespunzător acel ceva, pot să-l pierd (să mi se ia) şi nu se ştie când sau dacă voi mai beneficia de ceea ce am avut dar nu am vrut să apreciez.
I. Tot ce am este primit din Cer
„Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa”.
În I Corinteni 4 : 7, este notată întrebarea apostolului Pavel : „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit ?” Putem adăuga aici cuvintele lui Ioan Botezătorul : „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer”. (Ioan 3 : 27) Altfel spus : „Ai ce ai deoarece ţi s-a dat din Cer !”
II. Pot să pierd (să mi se ia) absolut tot ce am primit cândva de la Dumnezeu şi nu am ştiut să păstrez într-un mod corespunzător
„Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa”.
În Apocalipsa 3 : 11 sunt scrise cuvintele pe care Domnul Isus, i le-a adresat „Îngerului Bisericii din Filadelfia” :
„Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa”.
Regula Biblică este aceasta :
Ceea ce am la un moment dat şi nu păstrez … pot să pierd şi nu ştiu când voi mai primi, sau dacă voi mai primi acel ceva pe care nu l-am apreciat.
III. Din momentul pierderii, nu se mai ştie când Dumnezeu va mai decide să îmi ofere acel ceva pe care nu l-am apreciat, atunci când l-am avut
Ce am avut şi nu am ştiut să apreciem ?
1. În primul rând, harul de-a merge la biserică
Nu am avut timp ani de zile pentru întâlnirea cu Dumnezeu şi cu fraţii noştri, deoarece eram foarte ocupaţi. Acum avem timp (cei mai mulţi), dar nu mai putem merge la biserică.
2. În al doilea rând, am pierdut părtăşia frăţească
Unii dintre cei care totuşi veneau la Biserică erau şi credincioşi care erau acolo numai fizic. În mintea lor erau în altă parte. Unii îşi verificau constant telefoanele (un lucru pe care nu am reuşit niciodată să-l înţeleg!
De ce era aşa de important un obiect şi nu-i era acordată deloc importanţa cuvenită semenului care era alături ?! Mesajul de pe telefon era citit iar omul de lângă nu era citit).
Acum cei mai mulţi au timp suficient pentru telefoane. Dumnezeu le-a dat harul să aibă parte de ele.
3. În al treilea rând, harul de-a avea parte de prezenţa Lui Dumnezeu
Trebuie să spun că mă durea nepăsarea. Chiar şi în ultima duminică când s-a ţinut slujbă în Biserică (în data de 15 martie 2020, dimineaţa) mă aşteptam să fie rugăciuni fierbinţi … măcar în ultimul moment.
Nu a fost aşa şi deşi acolo era prezenţa Lui Dumnezeu, pentru cei mai mulţi părea a fi doar un program la fel ca toate celelalte.
De atunci, de fiecare dată când merg la adunare, am cu mine şi durerea în suflet văzând clădirea lipsită de fraţi şi surori şi fiind conştient că nu se ştie când lucrurile vor reveni la normal.
Celor care erau plictisiţi de Biserică, Dumnezeu le-a dat „harul” să nu mai meargă la Biserică. Mâine (dacă dă Dumnezeu şi vom trăi), nu mai trebuie să te trezeşti de dimineaţă, nu mai trebuie să te pregăteşti toată săptămâna pentru a cânta o cântare, sau a spune o poezie, sau pentru a recita din memorie un psalm. Nu mai este nevoie.
Se poate şi fără mine / tine la fel cum s-a putut şi înainte … Dar trebuie să amintesc un cuvânt profetic care a fost adresat membrilor Bisericii :
„La Răpirea Bisericii cum vrei să participi, ca Mireasă sau ca spectator ?”
De-o vreme îmi pun cel puţin două întrebări :
- Dacă Dumnezeu ne va mai da o şansă vom fi altfel ?
- Dorul după Isus şi după fraţii noştri ne va aprinde (din punct de vedere spiritual) ?
Nu se ştie, dar credem că durata necazului depinde în special de pocăinţa noastră. Dacă va fi regret, dacă vor fi lacrimi şi rugăciuni fierbinţi s-ar putea ca Dumnezeu să ne mai dea o şansă. Altfel vom realiza că se poate şi fără noi, la fel cum s-a putut şi când ne deplasam până la biserică să mai participăm la „nişte programe” !
Închei cu un citat din cartea Lumini peste veacuri, (volumul II) scrisă de fratele Petru Popovici, (Editura Lumina Lumii, 1992).
În preajma anilor 1950, într-o scrisoare adresată părinţilor, (care căutau să-l convingă de faptul că este mai mare nevoie de el în S.U.A. decât pe câmpul de misiune din străinătate), Jim Elliot a scris :
„Eu nu îndrăznesc să stau acasă în timp ce indienii pier.
Ce e cu nevoile bisericilor ticsite de aici ? Ei au Scripturile, pe Moise, pe prooroci şi mai mult.
Condamnarea lor e scrisă pe carnetele lor de bancă şi în praful de pe Bibliile lor”.