Este permis unui creştin să consume băuturi alcoolice ?

Nu cu mult timp în urmă pe un forum a fost pusă această întrebare : „Este permis unui creştin să consume băuturi alcoolice ? Dacă da, în ce cantităţi ?

Am notat repede câteva gânduri într-un document pe care l-am regăsit ieri şi cred că este de folos şi altora.

Întrebarea o putem reformula astfel : „Un creştin poate să consume droguri (ceva ce produce dependenţă) ? În ce cantitate este recomandat acest produs care are şi efecte benefice ?” (De exemplu pentru bolnavii aflaţi în stadii terminale).


Problema este şi cu consumul, dar mai ales cu omul care gândeşte aşa.

Oare de ce ar face acest lucru ?

O astfel de întrebare poate arăta că o persoană caută motive cu care să îşi justifice pofta de alcool. Motivele pentru care nu trebuie consumat alcoolul (sau orice altceva care dă dependenţă, de ex. telefonul) sunt multe. Iar lista cu substanţe sau produse care fac rău ar putea continua …

Personal aş pune întrebarea altfel :

Ce motiv aş avea ca să beau alcool ? Consumul de alcool are vreo parte bună ?

Alcoolul dă dependenţă şi ca orice alt drog, cantitatea de substanţă consumată iniţial va trebui să fie mărită constant, în cantităţi tot mai mari. Aceasta înseamnă bani mulţi care sunt băuţi sau fumaţi etc.

Odată un tată (pe care îl cunosc şi care este credincios) mergea cu băiatul lui, care nu este credincios undeva de la Reşiţa spre sudul ţării. În trecere au văzut o vilă despre al cărei proprietar ştiau că este creştin. Băiatul spunea că omul respectiv este un hoţ, deoarece numai aşa a putut aduna atâţia bani.

Tatăl i-a răspuns :

„Haide să facem un calcul. Tu fumezi x pachete de ţigări pe zi. Un pachet costă aproximativ 20 lei (pe zi) x 30 de zile = 600 de lei (care sunt arşi într-o lună). 600 lei x 12 (luni) = 7.200 lei pe an. 7.200 lei x 10 (ani) = 72.000 de lei (costul unui pachet pe zi timp de 10 ani). Dacă împărţim suma la 4,8 lei (cât valorează aproximativ un euro) suma plătită este de 15.000 de euro”.

15.000 de euro costă un singur pachet de ţigări, doar că este cumpărat în fiecare zi, timp de zece ani !

Atât dă un om care fumează doar pe un pachet de ţigări pe zi, timp de 10 ani (iar adevărul este că prea puţini sunt cei care fumează doar un pachet de ţigări pe zi). Calculul poate fi făcut şi pentru alcool. Întrebarea este :

Oare aceşti bani, chiar nu i-aş putea folosi altfel ?


Apoi putem spune despre efectul negativ pe care alcoolul sau tutunul îl au asupra trupului. Sau despre problemele pe care o familie le are din cauza alcoolicului.

La început omul trăia cu produse care veneau direct din natură, nu erau procesate. De exemplu, în loc de vin (produsul făcut din materia primă numit strugure), omul consuma direct struguri (substanţele componente fiind aproximativ aceleaşi).

Dar după ce a apărut vinul, au apărut şi problemele, iar în Biblie avem consemnat primul exemplu de consecinţe ale unei singure îmbătări (de care şi-a făcut parte Noe, a se vedea Geneza 9 : 20 – 27).

Dacă am medita puţin la această întâmplare ne-am putea pune întrebarea :

Ce se întâmpla dacă Noe devenea alcoolic şi o astfel de situaţie ar fi avut loc în familia lui în fiecare zi ?” (Adică, cum ar fi arătat familia lui, viaţa copiilor lui şi a soţiilor lor dacă tatăl constant aducea blestemul în familie) ?

Credem că aşa ceva este doar ipotetic ? Nu este deloc aşa, în acest context aş putea să relatez un caz foarte grav pe care îl avem chiar acum …


Dar să vedem şi un verset din Biblie, pentru a şti ce spune Dumnezeu (având în vedere că alcoolul nu este o invenţie a Lui) :

De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte ?

De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură ?

Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase”. (Isaia 55 : 2)

Adică : dacă nu dai banii pe ce nu trebuie, îi vei avea pentru ce trebuie / ceva bun care îţi va fi de folos atât pentru trup cât şi pentru suflet !


Dacă foloseşti banii pentru alcool de exemplu, efectele adverse vor afecta atât trupul cât şi sufletul :

Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului”. (Osea 4 : 11)


Subiectul este mult mai amplu dar sperăm ca acesaestă scurtă meditaţie să dea de gâdit celor care le-a trecut prin minte gândul să pună mâna pe pahar. Un astfel de gând vine direct din iad şi aduce iadul atât în viaţa băutorului cât şi a familiei lui …iar lista celor afectaţi este lungă !

Dumnezeu să aibă milă !