67 I 2023. CURAJUL FEMEII DE-A DEVENI MAMĂ ! [Matei 1.18 I I Corinteni 15.45–49 I Marcu 3.31–32]

67 I 2023. CURAJUL FEMEII DE-A DEVENI MAMĂ !

I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 1 : 18 I I Corinteni 15 : 45 – 49 I Marcu 3 : 31 – 32 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 8 Martie 2023 I

În această zi specială să ne arătăm recunoștința față de Dumnezeu pentru cele care sunt fiice, mame și soacre, bunice și străbunice !
Totul este posibil datorită curajului de care au dat dovadă femeile care au devenit mame !

În Evanghelia după Matei 1 : 18 sunt scrise aceste cuvinte :

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa : Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif ; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”.


Creștinilor din Corint (în I Corinteni 15 : 45 – 49), apostolul Pavel le-a scris că :

Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.

Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc ; ce este duhovnicesc vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc ; Omul al doilea este din cer.

Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti ; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc”.

Aici, Domnul Isus este numit : „Al doilea Adam”. După patru mii de ani în care mama a născut copii având soţ, dintr-odată totul s-a schimbat. Eva a fost făcută din Adam … dar al doilea Adam (adică Domnul Isus) S-a întrupat prin Maria !


Reamintim că definiția curajului este aceasta :

Forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile de orice fel ; îndrăzneală, fermitate în acțiuni sau în manifestarea convingerilor ; tărie de caracter, temeritate, bărbăție”. (DEX, 2009)

De forță morală care vine din Dumnezeu a avut nevoie Maria pentru a accepta voia Lui Dumnezeu, iar după ce a rămas însărcinată a avut nevoie de-o putere și mai mare !

Deoarece nici după nașterea lui Isus Hristos viața ei nu a fost mai ușoară, ci gradul de dificultate a fost mărit treptat.

La început au apărut problemele dinainte de naștere. O călătorie grea până la Betleem apoi la naștere (a avut parte de lipsa unui spațiu adecvat pentru naștere și pentru refacerea de după naștere).

Dar … la nu mult timp după aceea dintr-odată a venit necesitatea plecării noaptea într-o țară străină ! Și tot așa …


Iar peste ani când poate era foarte bucuroasă că a putut să meargă până la Ierusalim, la Templu … a constatat că și-a pierdut copilul !

Dar copilul a crescut și în Marcu 3 : 31 – 32 citim că :

Atunci au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme. Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus :

„Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.” …”.

Dar era doar mama și cu frații Lui, tatăl nu mai era, iar din tradiție se știe că Iosif a murit !

Apoi când Domnul Isus avea aproximativ treizeci și trei de ani, a fost condamnat pe nedrept la moarte și aparent totul s-a terminat …


Dar oare viața unui femei de azi nu este la fel ?

Probleme cu sarcina, cu nașterea, cu copilul mic, cu copilul mare, cu soțul absent când ai mai mare nevoie de el și tot așa …

Dar astăzi este un moment potrivit să ne arătăm recunoștința față de Dumnezeu pentru cadoul numit fiice, soții, mame, soacre sau bunici … și în foarte puține cazuri și stăbunici sau stră-străbunici !

Lor să le facem cadou o rugăciune fierbinte către Dumnezeu pentru binecuvântarea lor …

Dar în măsura în care se poate trebuie să fim și practici și să ne arătăm în mod concret dragostea prin cuvinte și fapte … câtă vreme mai sunt printre noi !


Dumnezeu să le binecuvânteze mult de tot cum numai EL știe și cum numai EL poate iar binecuvântarea Lui să fie peste duhul, sufletul și trupul lor cât vor trăi pe acest pământ ! Zi de zi, oră de oră, minut de minut și secundă de secundă !

Iar în final vom nota că exact aceeași binecuvântare o cerem de la Dumnezeu și pentru băieți și pentru bărbați !
Așa să dea Dumnezeu ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :