358 I 2024. DOMNUL MĂ POVĂȚUIEȘTE SĂ MERG PE CĂRĂRI DREPTE IAR EU ÎL ASCULT [Psalmul 23.3 I 1 Petru 2.21 I 1 Petru 2.25] 23 Decembrie 2024

358 I 2024. DOMNUL MĂ POVĂȚUIEȘTE SĂ MERG PE CĂRĂRI DREPTE IAR EU ÎL ASCULT !

I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 23 : 3 I I Petru 2 : 21 I I Petru 2 : 25 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 23 Decembrie 2024 I

Domnul Isus mă povățuiește să merg pe căi drepte (a se vedea Psalmul 23 : 3) iar eu ÎL ascult ! Dar pentru a merge pe cărări drepte, trebuie să ÎL am tot timpul ca model pe Domnul Isus și nu este suficient doar să-I aud Cuvântul ci trebuie și să-L ascult și să fac exact ce îmi spune.

Apostolul Petru a scris despre Domnul Isus aceste cuvinte :

„ ... v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui”. (I Petru 2 : 21)

Iar la sfârșitul capitolului a scris :

Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre”. (I Petru 2 : 25)


Ce trebuie să fac pentru o schimbare în bine ?

În loc să mai ascult de firea mea pământească, de natura mea păcătoasă, să decid chiar acum să-I predau Domnului Isus controlul total asupra vieții mele și apoi să ascult de Domnul Isus.

Am la dispoziție Cuvântul Lui. Dar trebuie să petrec mai mult timp citind și memorând constant Cuvântul Lui Dumnezeu. Și apoi, trebuie să mă disciplinez în privința rugăciunii și a zilelor de post (a disciplinelor spirituale).


Dar trebuie și să fiu conștient de faptul că un creștin nu este un produs perfect care imediat va face totul ca la carte. El este asemenea unui produs care se află în procesul de prelucare și cât va trăi, zi de zi, tot timpul va mai avea ceva de îmbunătățit la caracterul lui.

Dar, un creștin știe că se află în procesul sfințirii și că trebuie să se lupte cu sine însuși pentru a face voia Lui Dumnezeu.

Dar cu ajutorul Duhului Sfânt va ieși victorios în lupta cu el însuși (a se vedea Romani capitolul 7 și capitolul 8, primele 14 versete).

Și nu numai că pe zi ce trece va fi tot mai asultător de Domnul Isus, ci va și constata că este tot mai asemănător Domnului Isus, iar Domnul Isus Își va trăi viața prin creștinul care i s-a predat cu totul Lui Dumnezeu !


Dumnezeu să ne ajute să ne bucurăm de o viață de biruință, cât vom trăi pe acest pământ ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :