27 I 2025. EU ÎL RESPECT PE DUMNEZEU ?
I Podcast I Pasaje Biblice : 1 Samuel 2 : 30 I 1 Samuel 8 : 7 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 27 Ianuarie 2025 I
Eu ÎL respect pe Dumnezeu ? A-L respecta sau a-L cinsti pe Dumnezeu înseamnă că pentru mine Dumnezeu este Cel mai important ! Dar respectul este o atitudine a inimii.
„Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi”. (1 Samuel 2 : 30)
Acestea sunt cuvintele Lui Dumnezeu. Dumnezeu mai întâi l-a avertizat pe Eli iar mai apoi l-a și îndepărtat deoarece a persistat în încălcarea Cuvântului Lui Dumnezeu.
Dar inițial preotul Eli L-a îndepărat pe Dumnezeu prin atitudinea lui lipsită de respect ! Dar anii au trecut, preotul Eli a murit, iar poporul Evreu a ajuns să îl îndepărteze pe Samuel, care era chiar omul Lui Dumnezeu ! Iar această înlăturare a omului Lui Dumnezeu a însemnat de fapt lepădarea Lui Dumnezeu de către poporul Istael, ceea ce a fost foarte grav.
Prorocului Samuel, Dumnezeu i-a spus :
„nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei”. (1 Samuel 8 : 7)
Dar Dumnezeu a acceptat decizia celor care, destituindu-l pe omul Lui Dumnezeu, de fapt L-au îndepărtat de ei direct pe Dumnezeu ! Dar poporul Israel de atunci, prin decizia înlăturării prorocului Samuel și-au arătat de fapt lipsa de respect tot față de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu l-a ales pe Samuel !
„Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi”. (1 Samuel 2 : 30)
Acesta este adevărul pe care Dumnezeu i l-a spus lui Eli, iar acest principiu este valabil și azi.
Respecți, vei fi respectat ! Disprețuiești, vei fi disprețuit !
Nu contează însă foarte mult cine am ajuns să fiu sau cine / ce doresc să ajung pentru a fi respectat de cei din jurul meu.
Contează însă foarte mult, dacă în adâncul ființei mele, eu ÎL respect (adică ÎL cinstesc) cu adevărat pe Dumnezeu sau dacă în sinea mea eu ÎL disprețuiesc …
Iar în funcție de atitudinea mea interioară față de Dumnezeu, nu este decât o problemă de timp ca statutul meu să se schimbe total, fie în bine, fie în rău.
Iar respectul sau disprețul față de Dumnezeu îl dovedesc în primul rând, prin cât de mult Îi respect sau Îi calc în picioare Cuvântul Lui !
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul de-a-mi evalua obiectiv atitudinea pe care o am față de Tine și față de Cuvântul Tău ! Și fie ca prin viața mea, cât voi trăi pe acest pământ Tu să fii respectat ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download