260 I 2023. 2.C. CE SE CÂNTĂREA CU CUMPĂNA. TREI FELURI DE CUMPENE [Ieremia 32.10 I 1 Corinteni 11.31-32]

260 I 2023. 2.C. CE SE CÂNTĂREA CU CUMPĂNA ? TREI FELURI DE CUMPENE

I Podcast I Pasaje Biblice : Ieremia 32 : 10 I I Corinteni 11 : 31 – 32 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 17 Septembrie 2023 I

Ce se cântărea cu cumpăna ? Pentru a răspunde la această întrebare, vom nota faptul că existau (și există) cel puțin trei feluri de cumpene :

  1. cumpăna pentru produse,
  2. cumpăna pe care numai Dumnezeu o folosește și
  3. cumpăna sau cântarul interior al fiecărui om (adică modul de evaluare al fiecărei persoanei).

În primul rând vom aminti :
I. Cumpăna pentru produse

Cu ea se cântăreau produsele agricole, metalele prețioase etc. Este clar că există cântarul pentru diferitele produse dar cântărirea dreaptă se făcea tot în mintea vânzătorului care, trebuia să evalueze drept greutatea produselor aflate pe cântarul dinaintea lui.

Un exemplu de cântărire este notat în Ieremia 32 : 10, unde proorocul a scris aceste cuvinte :

Am scris un zapis, pe care l-am pecetluit, am pus martori şi am cântărit argintul într-o cumpănă”.


În al doilea rând exista și există :
II. Cumpăna Lui Dumnezeu

Este o cumpănă pe care numai Dumnezeu o are, iar cu ea se cântăresc printre altele :
1. greutatea durerii de care are parte un om la un moment dat în viața lui sau
2. relația omului cu Dumnezeu, trăire care poate să fie bună sau rea și
3. greutatea spirituală a unui om.

În prezentul studiu ne oprim aici cu analizarea acestui domeniu al cântăririi, pe care Dumnezeu o face în cele trei domenii amintite anterior și dacă Dumnezeu va vrea, se va reveni cu un studiu mai amplu.

Dar pot să mă întreb :

Eu oare cât cântăresc din punct de vedere spiritual ?


Și în al treilea rând există :
III. Cumpăna sau cântarul interior (adică modul de evaluare al fiecărei persoanei)

Exista un cântar și o cântărire spirituală care consta în evaluarea personală, care se face folosind etalonul numit Biblia, iar standardul Lui Dumnezeu a rămas același ! Există și azi acest cântar interior în care se fac evaluările spirituale.

Dacă omul nu se evaluează corect (sau nu face dreptate atunci când este nevoie), poate interveni Judecătorul Cel drept, adică Dumnezeu și cântărirea pe care Dumnezeu o face celui care nu își analizeză propriul mod de trai.

Despre auto-cântărire, apostolul Pavel a scris :

Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea”. (I Corinteni 11 : 31 – 32)


Doamne Tată din Cer, ajută-mă să-mi trăiesc viața într-un mod responsabil, să scot din viața mea trăirea superficială și să ÎȚI mulțumesc și pentru durerea prin care TU mă faci tot mai asemănător Fiului Tău … care era un Om al durerii și obișnuit cu suferința ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :