252 I 2025. BINECUVÂNTAREA SAU BLESTEMUL ?
I Podcast I Pasaje Biblice : Deuteronomul 11 : 29 I Iosua 8 : 33 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 9 Septembrie 2025 I
Binecuvântare sau blestem, eu ce fel de cuvinte rostesc ? Porunca de-a rosti binecuvântările și blestemele din Legea lui Moise, a fost dată cu patruzeci de ani înainte, dar împlinirea ei a fost posibilă abia după trecerea acestor ani, când poporul Israel a ajuns în Țara Promisă !
Această respectare a Cuvântului Lui Dumnezeu, ne arată ce înseamnă să asculți cu foarte mare atenție Cuvântul spus de Dumnezeu !
„Şi când Domnul Dumnezeul tău te va aduce în ţara pe care o vei lua în stăpânire, să rosteşti binecuvântarea pe muntele Garizim, şi blestemul pe muntele Ebal”. (Deuteronomul 11 : 29)
Iar împlinirea acestei porunci este consemnată în Iosua 8 : 33, unde scrie că :
„Tot Israelul, bătrânii, mai marii oştii şi judecătorii lui, stăteau de amândouă părţile chivotului, înaintea preoţilor din neamul leviţilor care duceau chivotul legământului Domnului ; erau de faţă atât străinii, cât şi copiii lui Israel, jumătate în dreptul muntelui Garizim şi jumătate în dreptul muntelui Ebal, după porunca pe care o dăduse mai înainte Moise, robul Domnului, ca să binecuvânteze pe poporul lui Israel”.
Munții, nu aveau nicio vină pentru ceea ce s-a spus de pe ei. Dar și eu, indiferent de locul în care sunt chiar acum, eu pot să decid dacă rostesc o binecuvântare sau un blestem !
Doar că, cei ce binecuvântau precum și cei ce blestemau trebuiau să folosească exact cuvintele spuse de Dumnezeu !
Cuvântul rostit atunci (la fel cum sunt și cuvintele pe care le spun azi) aveau efect bun sau rău în funcție de trăirea fiecărui om. Binecuvântarea recompensa ascultarea de Dumnezeu iar blestemul sancționa neascultarea Lui Dumnezeu !
Dar azi, fiecare decide ce își va atrage asupra lui prin ceea ce spune și face !
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul ca toată viața mea să fiu binecuvântat cu o trăire după voia Ta ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download
