241 I 2025. URMĂREA CU OCHII !
I Podcast I Pasaj Biblic : Exodul 33 : 8 – 9 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 29 August 2025 I
Urmărea cu ochii ! Este foarte important să fiu atent la ceea ce urmăresc cu ochii, la ce privesc, deoarece concentrarea privirii mele arată interesul pe care i-l acord unei persoane sau unui lucru.
Un model bun de concentrare a atenției este notat în Exodul 33 : 8 – 9, unde este notat că atunci :
„Când se ducea Moise la Cort, tot poporul se scula în picioare ; fiecare stătea la uşa cortului său şi urmărea cu ochii [în ebr. nabat „a privi, a considera, a privi (în jos), a avea respect, a vedea”] pe Moise, până intra el în Cort.
Şi când intra Moise în Cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la uşa Cortului, şi Domnul vorbea cu Moise”.
Practic, în acele momente, poporul Evreu avea atât un model de om al Lui Dumnezeu cât și un exemplu cu privire la necesitatea trăirii zilnice în prezența Lui Dumnezeu.
Pentru noi poate părea ceva neobișnuit faptul că, ei se opreau din activitățile lor și alocau din timpul lor (din atenția lor) doar pentru a urmări cu privirea cum conducătorul lor, se îndrepta spre Cortul în care avea să se întâlnească cu Dumnezeu !
Dar prin această urmărire cu privirea, poporul Evreu își arăta respectul față de conducătorul lor și față de Dumnezeu !
Și este un adevăr că gradul de reverență, de venerație față de Dumnezeu, crește și odată cu mărirea timpului acordat relației mele cu Dumnezeu !
Iar scăderea interesului meu pentru Dumnezeu (dar și pentru oamenii Lui) se poate măsura și prin puținul timp pe care mi-l mai fac pentru Dumnezeu, pentru citirea Bibliei de exemplu și în special pentru ceea ce înseamnă disciplina spirituală !
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul de-a mă concentra asupra Ta și asupra voii Tale, cât voi trăi pe acest pământ ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download
