200 I 2025. RECUNOSCĂTOR FAȚĂ DE DUMNEZEU !
I Podcast I Pasaje Biblice : Numeri 16 : 4 I Iov 12 : 10 I Exodul 16 : 16 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 19 Iulie 2025 I
Recunoscător față de Dumnezeu ! Eu cât Îi sunt de recunoscător Lui Dumnezeu pentru interesul deosebit pe care-l arată față de mine ?
Revenind la mărinimia Lui Dumnezeu care le-a dăruit celor din Poporul Lui mâncarea (mana) de care aveau nevoie timp de patruzeci de ani, zi de zi, cu ajutorul Lui Dumnezeu vom observa trei aspecte ale preocupării Lui pentru copiii Lui !
În primul rând, celor din Poporul Lui, Dumnezeu le oferea zilnic, în mod gratuit o masă proaspătă ! În Numeri 16 : 4 scrie că :
„Domnul a zis lui Moise :
„Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri”.
Mâncarea nu numai că era preparată într-una dintre bucătăriile din Cer, ci era și livrată la domiciliu.
Este foarte important de menționat acest aspect deoarece Poporul Evreu se deplasa dintr-o locație în alta. Dar pâinea le era adusă exact acolo unde erau !
În al doilea rând, pentru a ști ce cantitate de mâncare să pregătească într-o zi, un bucătar trebuie să țină și evidența la zi. Dumnezeu știa numărul exact al celor ce aveau să mănânce în ziua respectivă !
Aceasta înseamnă că Dumnezeu știe numărul exact al celor vii și implicit se știa și câți au decedat în ziua anterioară. De ce ? Mâncarea se făcea pe porții exacte, nici mai multe, nici mai puține decât trebuiau !
Despre Dumnezeu, în cartea Iov 12 : 10 scrie că :
„El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc”.
Dar cei din Poporul Evreu poate nu știau sau nu țineau cont de faptul că Dumnezeu, nu se ocupa numai de ei, ci de toți oamenii de pe pământ și de tot ce are suflare … (numai că ei, copiii Lui aveau un har special).
Iar în al treilea rând, era necesară săturarea tuturor celor care aveau să mănânce, nu se prepara mâncare doar cât să guste fiecare câte puțin !
În Exodul 16 : 16 sunt scrise aceste cuvinte :
„Iată ce a poruncit Domnul : „Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre ; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”
Iar aceasta însemna și faptul că Dumnezeu știa cât mănâncă fiecare om (ca nu cumva să fie cineva care să se ridice flămând de la masă și să poată comenta că nu s-a săturat !
Iar în plus, în fiecare zi de vineri trebuia făcută o cantitate dublă de mâncare ! În Numeri 16 : 5 scrie că :
„În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.”
Doamne Isuse, Îți mulțumesc frumos pentru interesul deosebit cu care Te preocupi de mine zi de zi ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download
