170 I 2025. IMPORTANȚA CĂLĂUZIRII PRIN DUHUL SFÂNT ! [Luca 22.31-32] 19 Iunie 2025

170 I 2025. IMPORTANȚA CĂLĂUZIRII PRIN DUHUL SFÂNT

I Podcast I Pasaj Biblic : Luca 22 : 31 – 32 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 19 Iunie 2025 I

Importanța călăuzirii prin Duhul Sfânt ! Ne referim aici la îndrumarea supranaturală de care avem nevoie pentru a ne ajuta unii pe alții … când trecem prin necazuri !

Un astfel de exemplu de călăuzire, de descoperire a viitorului este notat în Luca 22 : 31 – 32. După ce l-a avertizat pe Petru că urmează ca în foarte scurtă vreme să treacă printr-un test (a se vedea Luca 22 : 31), Domnul Isus i-a spus lui Petru :

Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta ; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22 : 32)


Din această relatare putem înțelege trei aspecte ale vieții de credință din care reiese cât este de important :

1. să am o descoperire spirituală, adică o revelație primită prin Duhul Sfânt, („Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul”, a se vedea Luca 22 : 31), revelație care însă trebuie să fie urmată de ajutorul în rugăciune acordat celui aflat în nevoie (dacă el nici măcar nu realizează ce urmează să i se întâmplă).
2. contează foarte mult să fac o rugăciune specifică, adică exact cum mă călăuzește Duhul Sfânt („să nu se piardă credinţa ta”, a se vedea Luca 22 : 32), deoarece dacă eu nu am călăuzirea Duhului Sfânt, chiar nu știu cum trebuie să mă rog pentru cel aflat în necaz. Adică, noi trebuie să ne rugăm specific, exact cum ne călăuzește Duhul Sfânt, deoarece altfel nu am ști pentru ce să ne rugăm !
3. contează foarte mult ca omul care urmează să fie testat, să învețe ceva din lecția căderii („după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi”, a se vedea Luca 22 : 32).


Lui Petru i s-a poruncit ca după refacerea lui spirituală, să își facă și el datoria lui …. aceea de a-i ajuta și el pe cei care urmau să cadă în urma trecerii prin același test al credinței lor.

Domnul Isus l-a avertizat pe Petru, S-a rugat pentru el și l-a făcut conștient că la fel trebuia să procedeze și el cu alții (pentru că Domnul Isus avea să plece în Cer) ! Dar un astfel de ajutor trebuie să-l acordăm și noi !


Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul de-a fi alături de cel căzut … nu împotriva lui ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :